Ministerul Muncii a activat o celulă de criză pentru sprijinirea celor 409 persoane relocate în urma intervenţiei DIICOT din Bihor

L.B.
Politică / 2 iulie, 17:23

Ministerul Muncii a activat o celulă de criză pentru sprijinirea celor 409 persoane relocate în urma intervenţiei DIICOT din Bihor

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a convocat o şedinţă operativă cu membrii celulei de criză constituite la nivelul ministerului, pentru monitorizarea permanentă a situaţiei celor 409 persoane descoperite în timpul intervenţiei DIICOT din judeţul Bihor, conform unui comunicat de presă al ministerului, citat de News.ro. În cadrul şedinţei au fost stabilite măsuri pentru coordonarea intervenţiei la nivel naţional, sprijinirea persoanelor relocate şi a familiilor acestora, precum şi susţinerea autorităţilor locale care gestionează cazurile, potrivit sursei.

Aparţinătorii persoanelor relocate pot solicita informaţii începând de joi la Call Center-ul ANPIS - 021.9309, iar la nivelul ministerului o echipă tehnică va oferi sprijin şi îndrumare metodologică tuturor celor 20 de DGASPC-uri implicate, conform comunicatului. Săptămâna viitoare va fi promovată o Hotărâre de Guvern pentru alocarea a 19 milioane de lei din bugetul de stat către autorităţile locale, pentru acoperirea cheltuielilor necesare îngrijirii celor 409 persoane relocate până la sfârşitul anului, potrivit News.ro.

Ancheta DIICOT vizează destructurarea unui grup infracţional organizat complex, acuzat de trafic de persoane şi exploatarea vulnerabilităţii la o scară alarmantă în judeţul Bihor, care funcţiona sub paravanul Asociaţiei „Dumbrava DPG” (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public ca o organizaţie umanitară, dar care în realitate nu deţinea licenţele legale pentru a presta servicii sociale sau medicale, conform sursei. Victimele - vârstnici, persoane cu dizabilităţi psihice grave şi oameni fără adăpost - erau racolate direct din spitale şi DGASPC-uri, iar odată ajunşi în locaţii, li se confiscau actele de identitate, telefoanele şi cardurile bancare, fiind izolaţi de familii, iar scopul principal era încasarea sistematică a veniturilor victimelor (pensii, indemnizaţii) şi a donaţiilor, potrivit News.ro.

La percheziţii au fost identificate 409 persoane cazate în 18 imobile din Dumbrava, Tinca, Inceşti şi Bicăcel, iar istoricul activităţii indică faptul că, din 2006, au fost „găzduite” peste 3.300 de persoane, dintre care aproximativ 1.020 au decedat şi au fost îngropate în cimitirul localităţii, conform DIICOT. În urma intervenţiei autorităţilor de la 1 iulie 2026, au fost reţinute şi s-a cerut arestarea principalilor membri ai reţelei: Viorel-Teodor Paşca (liderul grupului şi preşedintele asociaţiei), Florica Paşca (soţia liderului, responsabilă de gestionarea banilor şi a actelor de deces), Viorel-Emanuel Paşca (fiul liderului şi viceprimar al comunei Holod), Abel-Timotei Paşca (fiul, implicat în gestionarea cardurilor bancare şi administrarea locaţiilor), Daniel-Sabin Paşca (fiul, responsabil de logistica medicală) şi Delia Mioara Păcală (coordonatoarea activităţilor), iar cinci persoane au fost plasate sub control judiciar, potrivit News.ro.

Opinia Cititorului ( 6 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. ce minciuni, incredibil.

    Li se confiscau cardurile de pensie si handicapati, asa si, primeau casa si masa, niste oameni care altfel stateau unde? Pe strazi.  

    Statul ii lasa pe oamenii strazii sa moara, n-are solutii. Biserica la fel nu face nimic, nu-i treaba lor. In Arad la minus 25 de grade DGASPC ul a adunat oamenii strazii de pe afara sa nu inghete, provizoriu, primaria ce a zis? N-avem buget. Asa ca oamenii aia si-au adus mancarea de acasa , au cersit nu bani ci saltele , mancare, ceai de unde au putut, pt cateva zile apoi ii aruncau in strada la loc. Ca n-au solutii, "oficiale" pt toti.

    Si cand vine un om cu solutii neoficiale sa-i gazduiasca pana mor(si 18 ani imobilizata la pat cel mai mult), nu se poate taia din birocratie sa poata functiona legal nu unul, oricate e nevoie astfel de camine pt amarati. Da statul le da pensii, dar mici, cine are pensie mare poate plati alt azil oficial, pe bani(cca 6000 de lei/luna, doar casa si masa schimbat pampersi etc, ajutat pt cine e imobilizat, fara medici).  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Clar, când veneau salvări din toată țara și lăsau oameni în comă în fața porții,cu actele de externare pe pieptul bolnavului iar acesta deceda în 2-3 zile,Pașca”racola” oamenii respectivi… pe sprânceană probabil-sic!!

      Pensiile???? O mulțime nu aveau nici un venit!!! 

      Așa ziși domni/doamne care vă ocupați de “caz” sunteți niște irozi și pilați ai zilelor noastre! Ați fabricat un”dosar” care se vede din cosmos câtă manipulare și minciună conține!

      ….  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ca sa fim onesti pana la capat s-au gasit aceste carduri "confiscate", de la niste oameni care multi nu se mai puteau deplasa pana la un bancomat sau etc.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Tare aș vrea să văd aparținătorii acestor persoane relocate. Care probabil nici nu există sau nici nu le pasă. Familia Pașca au primit și s-au îngrijit de oameni ai străzii pe care nimeni nu da doi bani, hai sa fim serioși. Nu este ușor să te ocupi de o asa categorie de persoane, totuși fam. Pașca a făcut-o. Unde au fost Autoritățile când acești oameni ai străzii mureau înghețați pe străzi? Iar dacă au fost printre bolnavi și persoane vârstnice care aveau un minim de pensie, care nu le ajungea sa trăiască,sigur a fost decizia lor personală sa apeleze la aceasta locație. Azilele românești:câti bani cer pentru a primi un vârstnic???Își pot permite?

      Și atunci dacă cineva(fam. Pașca) și-a deschis ușa pentru acești oameni, a apărut dintr-o data dreptatea..... Care????  

      Acuma dintr-o data sunt resurse pentru acești oameni. Sa vedem pentru cât timp.  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Nu va trece mult timp până se va descoperi cine a dat ordinul politic,din ce motiv, ce s-a urmărit cu această anchetă- vor fi niște concluzii dar și repercursiuni!

      Cele bune. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      S-a înființat o celula de criză, pentru cât timp?Ce se întâmplă mai departe cu acești oameni găsiți în acest centru??? Vor ajunge din nou în stradă când se gata cu totul??? Dacă tot ați început sa faceți "dreptate" faceți-o pană la capăt. Înființati astfel de celule, permanent. Luați toți oamenii nevoiași de pe străzi și ocupați-va de ei..... Abia atunci va veți împlini menirea.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2359
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1206
Gram de aur (XAU)Gram de aur600.0478

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb