Nicuşor, fă-te că lucrezi!

Azi, este ziua! Pe uşile cele largi ale Palatului de la Cotroceni va ieşi vuietul menit să anunţe lumii minunea minunilor, ”Numele Premierului”. Munţii cei mari ai politicii dîmboviţene s-au scremut, aproape o lună şi, iaca, au fătat....Un şoricel! Rămîne tot ca pe vremea lui Iohannis: guvern de adunătură şi premieri care, şi-au făcut, nu şi-au făcut treaba, îşi iau zborul din jilţul Palatului Victoria, tot cam la doi ani. Nici o grijă, nici un suspin, nici o remuşcare, nici o răspundere! Singura deosebire, la distracţia de acum participă şi USR. ”Să mănînce şi gura lor o pîine, că aşa buni de nimic cum e ei, e totuşi buni la ceva!” Contează la majoritate, cu voturile din Parlament. Bun, şi ce învăţăm noi, din povestea asta tristă?

Deşi nu era deloc greu de priceput nici mai-nainte, prima şi cea mai de seamă învăţătură, atît pentru noi, ăia cu votul în mînă o dată pe zi, tot la patru ani o dată, cît şi pentru sforarii oficiali şi neoficiali ai politicii din România, este faptul că singurele alegeri care contează cu adevărat pentru conturarea guvernării sunt cele parlamentare. În afară de aducerea lui Nicuşor, cu forcepsul, la Cotroceni, tot ceea ce s-a petrecut în România politică după alegerile parlamentare este doar spectacol de bîlci şi foc ieftin de artificii, numai bun de aburit ochii ”prostimii”. Adevărat, mai e şi ceva luptă subterană între servicii, interne cu interne, externe cu externe şi interne cu externe, pentru cine să îşi pună ”favoritul” la Cotroceni. Deşi au pierdut pe toată linia în faţa electoratului, tot PSD şi PNL, cu sprijinul deloc dezinteresat al UDMR, rămîn ”stîlpii puterii” de la Bucureşti, pentru încă patru ani. De data aceasta, cu USR la remorcă. Departe de a fi depăşită, criza politică a României se va prelungi cu încă un mandat, dar într-o fază extrem de toxică. Nu am nici cea mai mică îndoială că în nici două săptămîni de la ”instalare” tensiunile din sînul echipei guvernamentale vor izbucni fără reţinere. Aşa zisul ”plan de guvernare” pe care partidele zic că s-au înţeles, înainte de formarea guvernului, are ca puncte fixe şi sigure doar: mărirea taxelor şi inventarea de noi taxe, scăderea pensiilor, salariilor şi scumpiri fără limite pentru utilităţi!!! De toate felurile, de toate culorile, de toate anotimpurile. Dacă le-a dat unora prin minte, apoi au avut curajul şi neobrăzarea să o spună public, că ar putea să pună o taxă pe tranzacţiile cu cardul ale muritorului de rînd al ţărişoarei noastre, atunci să fim bine înţeleşi: ”băieţii de la Palatul Victoria” pleacă la drum cu ideea clară că nimic nu poate să le stea în cale, mai ales atunci cînd nota de plată nu vine la ei, ci la noi, decontul se face pe spinarea noastră, a celor cu alte locuri de muncă decît palatele guvernării. Adevărul gol goluţ este că, pentru noua echipă de la Palatul Victoria, nu există nici un plan de guvernare, nici un proiect de mandat, nici un pachet de măsuri coerente pentru ameliorarea cursului degenerativ al bolilor de care suferă economia, învăţămîntul, sănătatea, cultura, siguranţa individuală şi comunitară, apărarea naţională...pe scurt, societatea României. Totul va fi ca şi pînă acum, cum o fi, cum s-o nimeri, cum s-o putea, cum s-o pricepe unul sau altul, la voia întîmplării şi după ureche, cum o vrea sau nu o vrea cine trebuie să vrea sau să nu vrea la un moment dat sau altul! Resursele trecutului s-au epuizat de mult, de trei decenii prezentul este incapabil să genereze noi resurse pentru dezvoltare, iar resursele din viitor, de unde furăm fără oprire ca să trăim de azi pe mîine, au devenit din ce în ce mai scumpe şi mai greu accesibile. Pînă într-o zi cînd cineva o să ne închidă (temporar, desigur!) ghişeul de la care ne tot împrumutăm. Şi, după ce îl închide, o să ne ceară să achităm, pe loc, dobînzile datorate şi o parte din datoria netă. Iar dacă pentru asta singura soluţie este să scoatem la mezat tot ceea ce mai avem prin casă, ceea ce se mai găseşte în materie de resurse naturale, infrastructură, pămînt, ape, munţi etc., atunci asta o să vindem. C-aşa-i în tenis! Cine nu crede, este rugat să consulte documentaţia cu privire la relativ recentul caz al falimentului Greciei. Criza politică şi criza socială a României sunt două feţe ale aceleiaşi monede, două macro-dezastre care se alimentează şi se potenţează unul pe celălalt.

Cît despre ”Omul de la Cotroceni”, lecţia pe care este obligatoriu să o înţelegem, odată pentru totdeauna, este simplă ca bună ziua. El nu poate decît un singur lucru: să se facă, de ochii lumii, că ar face ceva!

Citeşte Ciucă, Cioloş, Ciolacu, Cîţu, Câciu - mi-e teamă că vă încurc