Ciucă, Cioloş, Ciolacu, Cîţu, Câciu - mi-e teamă că vă încurc

Se spune că un supravieţuitor de pe TITANIC, când a fost întrebat ce s-a întâmplat, ar fi răspuns: „Domnule dragă, eu am cerut să-mi pună nişte gheaţă în whisky, dar ceea ce a urmat a depăşit orice închipuire...”.

Aşa şi la noi, de la 24 noiembrie 2024 încoace. Ne-a ţiuit aisbergul pe la ureche şi încă nici nu este sigur că am scăpat.

Foşti tovarăşi la guvernare, Ciucă şi Ciolacu, deveniţi concurenţi la prezidenţiale, au „turnat”, unul de frica celuilalt, voturi în „paharul” lui Călin Georgescu. Nu ar fi fost mare lucru şi ne-am fi putut chiar amuza de tembelismul lor, dacă s-ar fi limitat la atât. Dar a fost doar ultima dintr-o lungă serie de greşeli care au împins România până la marginea prăpastiei.

Mai întâi, fostul preşedinte Klaus Johannis a vătămat grav PNL. A manevrat înlocuirea lui Ludovic Orban cu Florin Cîţu, pentru ca, după şase luni, să-l elimine pe Cîţu şi să-l instaleze pe generalul Ciucă. Ce legături au existat între general şi liberalism mă tem că nu se va afla niciodată.

Apoi, ex-preşedintele Johannis a vătămat guvernul: a eliminat USR de la guvernare şi l-a înlocuit cu PSD. La vremea respectivă, ţara avea un guvern de centru dreapta (PNL & USR & UDMR), condus de un liberal autentic, iar PSD era „în decor”, la cote minime, după ce-l urmase orbeşte pe Liviu Dragnea. Dar preşedintele, ales pe un discurs virulent anti-PSD, s-a răsucit 180 de grade (nu mai sunt nici saşii ce au fost odată) şi a reanimat PSD. Orban a fost schimbat cu Cîţu, USR cu PSD, iar UDMR a fost dată afară.

Nimeni nu a înţeles cum a putut să ajungă prim ministru un om care îşi pierduse slujba pentru că a folosit forţa unei bănci puternice ca să atace leul, în plină criză financiară.

Citeşte OPINIE Rotativa guvernamentală, bucuria PSD-ului

De neînţeles a fost şi promovarea în cele mai înalte funcţii în stat (şef al Marelui Stat Major, ministru al apărării, preşedinte al Senatului şi prim ministru) a unui om care năduşeşte când grăieşte.

Dar cireaşa de pe tortul „României educate” a fost prim ministrul fără bacalaureat, dar dispus să „ia lumină” de la don' profesorul de la Cotroceni.

Astfel, România a ajuns să fie condusă de un preşedinte (care vorbeşte dând impresia că dictează lecţia unor copii de gimnaziu) şi de doi dintre elevii săi corigenţi.

Preşedintele Johannis a creat şi patronat o majoritate parlamentară puternică, cu un leadership catastrofal. Drept pentru care, în loc să se ocupe de reformele de care ţara avea nevoie, această majoritate s-a concentrat pe fructificarea în interes egoist, personal şi de partid, a beneficiilor puterii; şi de perpetuarea sa la putere, prin mituirea presei, a electoratului şi aranjarea alegerilor (simultane, liste comune etc). Totul pe fondul unei îndatorări fără precedent!

Cum să-i mai deosebeşti pe liberali de social democraţi? Nu poţi.

Frustrant!

Nu-i de mirare că partidele care au mărit record pensiile şi salariile bugetarilor au pierdut alegerile.

Acestor circumstanţe interne ale alegerilor din noiembrie trebuie să le adăugăm contribuţiile Bruxelles-ului.

Prin neacceptarea în spaţiul Schengen timp de 15 ani am fost trataţi ca europeni de categoria a doua, ceea ce a fost umilitor până şi pentru cei care nu aveau de gând să iasă din ţară, dar de-a dreptul enervant pentru diaspora, la fiecare Crăciun sau Paşte.

Alte aberaţii, de genul energia verde şi excesul de bioxid de carbon, au afectat veniturile populaţiei, iar impunerea agendei LGBTQ a radicalizat opinia publică din România, transformând preoţi în agenţi electorali.

Frustrant şi enervant!

Ce să alegi?

Altceva!

Drama rezidă în lipsa unei alternative. Partidele sunt aceleaşi, măcar liderii de care să ne legăm speranţele ar trebui să fie alţii; unii noi, capabili să aibă o viziune pentru România şi un program salutar.

PNL încearcă să se ascundă în spatele lui Ilie Bolojan, dar PSD defilează în continuare cu un client al NORDIS, iar USR este pâclos.

De teamă că un derbedeu - care a candidat ca avatar al unui psihopat - ar putea ajunge preşedinte, poporul s-a mobilizat şi a salvat pentru moment ţara. Poporul, nu partidele! Dar perspectivele sunt sumbre, atât imediat, cât şi în perspectiva următoarelor alegeri.

Dacă vor să ne convingă că nu sunt aceeaşi Mărie sub altă pălărie, partidele trebuie să treacă la reforme.

Reechilibrarea bugetară nu este reformă, ci o condiţie sine qua non a supravieţuirii financiare a statului.

Reformă nu înseamnă retragerea primadonelor Johannis, Ciolacu, Ciucă, a vuvuzelelor de genul Rareş Bogdan, ori a combinagiilor politici ca Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Lucian Bode sau Gheorghe Flutur.

Reformă înseamnă reorganizarea administrativă, prin reducerea numărului de comune şi de judeţe; înseamnă reducerea numărului de parlamentari, conform voinţei poporului, exprimată printr-un referendum; înseamnă revenirea la alegerile locale în două tururi de scrutin; înseamnă reducerea evaziunii fiscale, restrângerea propriului aparat, schimbarea mafioţilor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, etc.

Statul are raţiunea de a exista pentru a asigura servicii publice de calitate cetăţenilor săi: sănătate, educaţie, justiţie, apărare, ordine publică etc. Reformă înseamnă eficientizarea Statului, respectiv servicii mai bune cu costuri mai mici.

Aşteptăm!

P.S. Ciucă, Cioloş, Ciolacu, Cîţu, Câciu. Când scrii despre ăştia, ţi-i frică să nu-i încurci; nu că ar fi mare lucru...