"Nord Stream" ar putea ajunge până în Marea Britanie

Elena Voinea
Internaţional / 30 iunie 2012

"Nord Stream" ar putea ajunge până în Marea Britanie

Gazprom a decis, în principiu, să extindă proiectul "Nord Stream" până în Marea Britanie, a declarat, vineri, Alexei Miller, directorul general al grupului rus, potrivit Mediafax.

"British Petroleum şi-a exprimat interesul", a spus domnia sa, precizând că nu există acorduri specifice în acest sens.

"Nord Stream" transportă gaze ruseşti traversând Marea Baltică spre Germania. Primul tronson al proiectului a fost inaugurat, în noiembrie anul trecut şi are o capacitate maximă anuală de 27,5 miliarde de metri cubi de gaze. Un al doilea tronson urmează să fie dat în folosinţă, în ultimul trimestru al acestui an. La capacitate maximă, cele două tronsoane vor putea transporta 55 de miliarde de metri cubi de gaze.

Gazprom deţine 51% din "Nord Stream", Wintershall şi E.ON din Germania câte 15,5%, iar Gasunie (Olanda) şi GDF Suez (Franţa) câte 9%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb