Oficial al Fed: Sper ca independenţa monetară a SUA să nu fie pusă sub semnul întrebării din cauza presiunilor politice

M.P.
Internaţional / 21 aprilie 2025

Oficial al Fed: Sper ca independenţa monetară a SUA să nu fie pusă sub semnul întrebării din cauza presiunilor politice

Preşedintele Rezervei Federale din Chicago, Austan Goolsbee, a declarat duminică, într-un interviu pentru emisiunea "Face the Nation" de la CBS, că speră ca Statele Unite să nu ajungă într-un context în care independenţa băncii centrale în stabilirea politicii monetare să fie contestată sau subminată de presiuni politice, transmite Reuters.

Conform aceleiaşi surse, comentariile sale vin în urma criticilor recente lansate de preşedintele Donald Trump la adresa preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell. Întrebat despre aceste declaraţii, Goolsbee a subliniat consensul larg existent în rândul economiştilor, potrivit căruia băncile centrale care pot conduce politica monetară fără ingerinţe politice obţin rezultate economice mai bune.

"Pentru acele ţări în care independenţa monetară nu este respectată, inflaţia este mai mare, creşterea economică este mai lentă, iar piaţa muncii este mai slabă," a avertizat Goolsbee, citat de agenţia de presă. El a adăugat: "Sper cu tărie să nu ajungem într-o situaţie în care independenţa politicii monetare a Rezervei Federale să fie pusă la îndoială, pentru că acest lucru ar submina credibilitatea instituţiei.

Declaraţiile lui Goolsbee evidenţiază tensiunile crescânde dintre Casa Albă şi banca centrală, într-un moment în care Rezerva Federală este chemată să menţină stabilitatea economică într-un climat marcat de presiuni politice şi incertitudini globale, potrivit Reuters.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. FED-ul privat independent ??!!

    ce nonsens, 

    este independent de adminstratia USA,

    dar dependent de actionarii/sefii FED-ului. 

    1. It's answerable to Congress. Puterea legislativa a tarii a creat bancile centrale, tot ea le poate reforma, inchide si inlocui cu alte institutii financiare.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb