Petrom a pus în producţie cea mai mare sondă onshore de gaze şi condensat din România

F. A.
Piaţa de Capital / 2 noiembrie 2011

Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din Europa de Sud-Est, a început exploatarea de probă a sondei 4539 Totea, potrivit BVB.

Producţia zilnică se ridică la circa 430.000 mc de gaze şi 58 tone de condensat şi reprezintă circa 3% din producţia zilnică de gaze a Petrom. La acest moment, 4539 Totea este cea mai mare sondă onshore de gaze şi condensat din România în ceea ce priveşte volumul producţiei.

Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de explorare şi producţie: "Am început exploatarea de probă într-un timp record şi în prezent pregătim forarea primei sonde de evaluare. Totea este un proiect foarte important pentru noi şi pentru România, având în vedere potenţialul zăcământului. Evaluarea ar putea confirma cea mai mare descoperire onshore de gaze de pe teritoriul României din ultimii şase ani".

Forajul sondei a fost finalizat în prima jumătate a acestui an, în regiunea Olteniei, la o adâncime de 3.600 m, în urma unui program de explorare seismică 3D.

Rezultatele înregistrate in timpul probelor de producţie au indicat faptul că acesta ar putea fi un zăcământ semnificativ, dimensiunea acumulării urmând a fi determinată prin evaluare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5389
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5819
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1375
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.3942

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb