Piaţa de Capital

16 noiembrie 2022
Hidroelectrica - venituri şi profit în creştere

ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUIHidroelectrica - venituri şi profit în creştere

ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 noiembrie 2022

Creşterea puternică a preţurilor a compensat scăderea cantităţilor vândute  

Acţionarii FP au aprobat listarea Hidroelectrica doar la BVB

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţara noastră, a obţinut în primele nouă luni ale anului un profit net de 3,53 miliarde de lei, cu 37% peste cel din perioada ianuarie-septembrie 2021, în condiţiile în care veniturile s-au ridicat la 6,88 miliarde de lei, în creştere cu 47% faţă de cele din primele trei trimestre ale anului trecut, conform raportului publicat ieri de Fondul Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Creştere puternică a veniturilor şi profitului pentru Romgaz

ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUICreştere puternică a veniturilor şi profitului pentru Romgaz

A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 noiembrie 2022

Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş (SNG) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, o cifră de afaceri de 10,81 miliarde de lei, cu 209,2% mai mare faţă de cea din primele trei trimestre ale lui 2021, în timp ce profitul net s-a ridicat la 2,24 miliarde de lei, în creştere cu 93,5%, conform raportului companiei publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Investitorii nu au mai folosit aurul ca refugiu

PIEŢE TURBULENTE, DAR...Investitorii nu au mai folosit aurul ca refugiu

ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 noiembrie 2022

Aurelian Dochia: "Dacă se va intra într-o criză severă, este posibil ca aurul să devină interesant pentru investitori ca plasament de refugiu" Adrian Codirlaşu, CFA România: "La primul mesaj «dovish» al Rezervei Federale, probabil că vom vedea o creştere mare pentru aur" Radu Puiu, XTB România: "Pentru a-şi recâştiga din «strălucire», aurul va trebui să câştige teren în faţa dolarului american" 

Deşi este văzut adesea ca un activ de refugiu în perioade de turbulenţe geopolitice şi, implicit, ale pieţelor financiare, aurul nu s-a comportat astfel în ultimele douăsprezece luni, perioadă în care perspectivele economice globale s-au deteriorat iar inflaţia a urcat la niveluri nemaiîntâlnite de decenii.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Preţurile petrolului au crescut ieri

Preţurile petrolului au crescut ieri

V.G.Piaţa de Capital / 12 noiembrie 2022

Preţurile petrolului au crescut ieri, dar pe ansamblul săptămânii au scăzut, după ce autorităţile sanitare din China au atenuat unele dintre restricţiile dure ale ţării legate de Covid-19

<< mai multe ştiri >>
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo