Preşedinţii curţilor de apel din România au transmis un comunicat în care consideră „absolut inacceptabile” atacurile explicite ale unui partid politic prin comunicare oficială publică împotriva judecătorilor şi a întregii instanţe învestite cu verificarea legalităţii actelor interne, afirmând că acestea trebuie respinse categoric, conform unui comunicat citat de News.ro. Ei atrag atenţia asupra degradării discursului public şi asupra acţiunilor repetate de reducere până la negare a principiului independenţei justiţiei, potrivit sursei.
Preşedinţii curţilor de apel subliniază că jurisprudenţa Curţii Constituţionale în aplicarea articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului permite explicit analiza judiciară a legalităţii raporturilor dintre partide şi membrii săi, iar negarea publică a obligaţiei instanţelor de a se pronunţa în exercitarea dreptului de acces la justiţie reprezintă o atitudine specifică regimurilor dictatoriale, conform comunicatului. Ei reamintesc că 3.580 de judecători ai României au denunţat o campanie de subordonare politică a justiţiei, iar acţiunile repetate de tipul comunicatului PNL contextualizează „fidel apogeul” unei astfel de campanii care trebuie să înceteze de îndată, potrivit sursei.
Comunicatul este semnat de preşedinţii Curţilor de apel din Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara şi de preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti, conform News.ro. Reacţia vine după ce PNL a transmis miercuri că hotărârea Tribunalului Bucureşti, prin care a suspendat hotărârea Consiliului Naţional Extraordinar al PNL referitoare la Congres, nu poate afecta hotărârile Congresului, iar conducerea aleasă îşi exercită atribuţiile, şi a criticat constituirea a şase completuri specializate la Tribunalul Bucureşti, decizie pe care partidul o va ataca pe toate căile legale, potrivit News.ro.






















































1. tara vanduta pe doi bani
(mesaj trimis de XXX în data de 02.07.2026, 14:34)
Nu numai slugile din guvern, dar si slugile lor din presa ce au mai alimentat opinia publica cu mizerii din astea de tipul... instantele nu au voie sa-l contrazica de bolovan. Sa crapati voi?
1.1. ești dus cu capul băiețică (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2026, 14:38)
nu mai are ma-ta pensie 5.000 de euro de la vârsta de 40 de ani
1.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 02.07.2026, 14:43)
...
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2026, 14:47)
BRAVO lui!
cand urlai tu si pritenii tai usr-isti ( pe vremea lui Dragnia) ca nu vreti "penali in functii publice"... era actiune deontologica
cand fritz , clotilde sunt" penalizati" de instante...nu mai e valabila urlatura..
la fel si cu banii : bravo Marian Mina!, bravo Oana Gheorghiu! ( ai vazut ca am bagat si una de a ta) :)
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2026, 14:47)
Este deputat PSD de Giurgiu, un judet al Romaniei foarte bine dezvoltat de baronii PSDului, in care romanii au numai masini de lux si joburi bine platite (oh, vai, scuze, am gresit - de fapt in judet este saracie lucie).
De-asta sistemul = PSDul il ataca pe Bolojan cu toate structurile lui.
În aceeași investigație, Snoop mai susține că și alți deputați PSD – Adrian Câciu, Mihai Weber, Răzvan Ciortea și Vlad Drinceanu – au fost văzuți venind la Parlament cu autoturisme de lux care nu apăreau în declarațiile lor de avere.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2026, 14:53)
Sa nu comparam maruntisul (caltabosii) lui Fritz, cu sutele de milioane de euro masluite de PSDisti. Nu la Fritz sunt banii tai ci la baronii PSDului. La Fritz este o basina rasuflata scoasa la suprafata de justita PSDului exact la momentul potrivit, exact la fel ca la Ciucu, iar de Gheorghiu (desi ma informez despre toti) nu stiu nimic incriminabil.
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2026, 15:17)
Inca un PSDist sarac si cinstit care traieste cu mai putin de 800 lei pe luna (ar trebui sa faca publica reteta lui, ca sa stie si pensionarii cum sa procedeze).
Deputatul PSD Marian Mina are o mașină de 120.000 de euro, însă ratele sunt aproape cât veniturile
Parlamentarul PSD Marian Mina conduce un autoturism de lux, însă veniturile declarate ridică semne de întrebare cu privire la modul în care își achită ratele. Jurnaliștii de la Snoop.ro susțin că deputatul PSD de Giurgiu plătește aproape întreaga indemnizație de parlamentar pentru un autoturism în valoare de aproximativ 120.000 de euro. Snoop arată că, potrivit declarației de avere, acesta nu a declarat alte venituri în afara indemnizației de parlamentar. Într-o reacție pentru publicație, acesta a spus că mașina este cumpărată în leasing și că nu are „nimic de ascuns”, însă a refuzat să spună ce rată plătește.
O investigație publicată de Snoop.ro arată că deputatul PSD de Giurgiu, Marian Mina, a achitat, în perioada 2024-2025, un împrumut cu o valoare aproape egală cu indemnizația sa de parlamentar, deși nu are alte surse de venit, conform declarațiilor de avere analizate de publicație. Social-democratul are un credit de nevoi personale în valoare de 200.000 de lei și un contract de leasing de 600.000 de lei încheiat cu o companie din domeniul auto, ceea ce înseamnă rate de peste 10.600 de lei pe lună, în condițiile în care un parlamentar încasează aproximativ 11.400 de lei lunar.
Indemnizația anuală a unui deputat este de aproximativ 135.000 de lei, echivalentul unui venit lunar de puțin peste 11.000 de lei, mai precizează sursa citată. Marian Mina a declarat pentru sursa citată că „este o mașină luată în leasing, o să apară în declarația de avere. Este mașina mea, este luată în leasing în urmă cu două luni, am făcut credit și nu este nimic de ascuns". Întrebat ce rată plătește pentru aceasta, el a răspuns că „este treaba mea cât plătesc, nu este treaba dumneavoastră”.
2. gașca repetenților
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2026, 14:36)
trebuie anihilată prin modificarea constituției și anume: curtea cu jurați pentru luarea deciziilor vinovat sau nevinovat și IA să pronunțe eventuala pedeapsă, așa scăpăm de găștile și frățiile mafiote, de rentele viagere începând de la vârsta de 40 de ani.ei se judeca singuri ,ei centrează ei dau cu capul nu s-a mai văzut așa ceva.in SUA o judecătoare nu iese la pensie la vârsta de 80 de ani .
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2026, 15:33)
Nu au nici macar bunul simt sa taca.
Ramaneau cu critica, ca oricum nu le face nimeni nimic dar na, ei trebuie sa si semnalizeze.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2026, 14:40)
Nu va este rusine, imbuibatilor?
Va atacati singuri prin modul defectuos in care va faceti treaba, desi sunteti platiti regeste.
Colcaie PSDul (si nu numai el) de corupti si voi va tineti de rahaturi si de jocurile politice ale partidului protector.
Iata inca o stire (pe langa multe altele ignorate de justitie) care ar trebui sa atraga atentia justitiei (dar nu o face, pt ca justitia este politizata, oarba si stramba):
Deputatul PSD Marian Mina are o mașină de 120.000 de euro, însă ratele sunt aproape cât veniturile
Parlamentarul PSD Marian Mina conduce un autoturism de lux, însă veniturile declarate ridică semne de întrebare cu privire la modul în care își achită ratele. Jurnaliștii de la Snoop.ro susțin că deputatul PSD de Giurgiu plătește aproape întreaga indemnizație de parlamentar pentru un autoturism în valoare de aproximativ 120.000 de euro. Snoop arată că, potrivit declarației de avere, acesta nu a declarat alte venituri în afara indemnizației de parlamentar. Într-o reacție pentru publicație, acesta a spus că mașina este cumpărată în leasing și că nu are „nimic de ascuns”, însă a refuzat să spună ce rată plătește.
O investigație publicată de Snoop.ro arată că deputatul PSD de Giurgiu, Marian Mina, a achitat, în perioada 2024-2025, un împrumut cu o valoare aproape egală cu indemnizația sa de parlamentar, deși nu are alte surse de venit, conform declarațiilor de avere analizate de publicație. Social-democratul are un credit de nevoi personale în valoare de 200.000 de lei și un contract de leasing de 600.000 de lei încheiat cu o companie din domeniul auto, ceea ce înseamnă rate de peste 10.600 de lei pe lună, în condițiile în care un parlamentar încasează aproximativ 11.400 de lei lunar.
Indemnizația anuală a unui deputat este de aproximativ 135.000 de lei, echivalentul unui venit lunar de puțin peste 11.000 de lei, mai precizează sursa citată. Marian Mina a declarat pentru sursa citată că „este o mașină luată în leasing, o să apară în declarația de avere. Este mașina mea, este luată în leasing în urmă cu două luni, am făcut credit și nu este nimic de ascuns". Întrebat ce rată plătește pentru aceasta, el a răspuns că „este treaba mea cât plătesc, nu este treaba dumneavoastră”.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2026, 14:43)
obraznicii de genul ăsta vom mai vedea, pentru ca în iunie nu s-au mai actualizat public declarațiile de avere și interese. ne trebuie o lege noua, dar poate după vacantă, ca sa aibă parte și Hoții de un relaș.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.07.2026, 15:20)
Pentru ei legile oricum nu conteaza.
De-aia ii si intereseaza ministerele justitiei si internelor.