Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) a obţinut anul trecut un profit net de 149,8 milioane lei, în creştere cu 13% faţă de 2014, însă veniturile totale s-au diminuat cu 2,5%, la circa 1,75 miliarde lei, a anunţat luni compania într-un raport publicat pe BVB.
În 2014, compania a raportat un profit net de 133,06 milioane lei, iar veniturile totale se cifrau la 1,79 miliarde lei.
Veniturile din vânzarea de energie electrică s-au redus cu 0,7%, la 1,67 miliarde lei. Vânzările de energie pe piaţa liberă au crescut cu 17,2%, la 1,31 miliarde lei, iar cele pe piaţa reglementată au scăzut cu 36,4%, la 357,3 milioane lei. Vânzările de energie termică s-au apreciat uşor, de la 2,05 milioane lei la 2,09 milioane lei.
Nuclearelectrica a vândut anul trecut o cantitate de energie pe piaţa liberă de 8,53 milioane MWh, cu 20% mai mult decât în 2014, precum şi o cantitate pe piaţa reglementată de 2,52 milioane MWh, cu 32,6% mai puţin.
Totodată, cheltuielile din exploatare au scăzut cu 1%, la 1,62 miliarde lei.
Societatea a plătit anul trecut un impozit pe construcţii speciale de 61,56 milioane lei, în scădere de la 89,38 milioane lei în 2014, pe fondul reducerii cotei de impozit aplicate de la 1,5% la 1%.
Nuclearelectrica este controlată de statul român în proporţie de 82,4959%. Fondul Proprietatea deţine 9,0903% din acţiuni, iar restul de 8,4138% le revine altor investitori.
Acţiunile societăţii sunt cotate la Bursa de Valori Bucureşti. Acestea au închis şedinţa de tranzacţionare de vineri la un preţ de 5,55 lei/titlu, în stagnare. Capitalizarea companiei se ridică astfel la 1,67 miliarde lei.
1. Fara impozit constructii speciale
(mesaj trimis de Razvan în data de 15.02.2016, 08:46)
Demn de remarcat din anuntul SNN este insa ca in 2016 NU va mai plati impozitul pe constructii speciale, pentru ca va plati impozit normal (impozit local pe cladiri, in Cernavoda).