Raport ECA: Fondul UE pentru inovare ratează ţintele şi blochează zeci de miliarde de euro

Fondul pentru inovare al Uniunii Europene, unul dintre cele mai ambiţioase instrumente financiare destinate tranziţiei către o economie neutră climatic, se dovedeşte mult sub aşteptări, în pofida unui potenţial uriaş estimat la aproximativ 40 miliarde euro până în 2030, se arată în raportul de audit efectuat de Curtea de Conturi Europeană (ECA) şi publicat ieri pe site-ul instituţiei respective.

Sursa citată arată: „Fondul pentru inovare are un potenţial puternic de a consolida inovarea şi competitivitatea UE în domeniul tehnologiilor curate, reducând în acelaşi timp emisiile de gaze cu efect de seră, dar rezultatele rămân modeste: alocările sunt absorbite lent, proiectele au întârzieri mari, iar unele au fost deja reziliate”.

Lansat în 2020 şi finanţat prin vânzarea certificatelor din cadrul schemei EU ETS, fondul ar trebui să reprezinte motorul industrial al decarbonizării europene, susţinând tehnologii inovatoare în industriile energointensive, energia regenerabilă, stocarea energiei, hidrogenul, captarea şi stocarea carbonului, dar şi mobilitatea şi clădirile cu emisii zero.

În realitate, potrivit raportului de audit citat, mecanismul financiar, deşi impresionant ca volum, funcţionează greoi şi ineficient. Până la sfârşitul lunii iunie 2025, din sumele disponibile de peste 12 miliarde euro, doar 331,8 milioane de euro fuseseră efectiv plătite către proiecte, adică 2,7% din total şi mai puţin de 1% din bugetul estimat al fondului. Această discrepanţă majoră între resursele disponibile şi utilizarea lor efectivă conturează imaginea unui instrument blocat între ambiţie şi realitate.

Problema nu este doar una de ritm, ci şi de concepţie strategică. Auditorii europeni subliniază explicit că „sprijinul din Fondul pentru inovare nu este alocat pe baza unei analize structurate”, ceea ce ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care sunt prioritizate investiţiile. Comisia Europeană a direcţionat resursele în funcţie de priorităţi politice emergente, cum ar fi hidrogenul, bateriile, tehnologiile „zero net”, fără a fundamenta aceste decizii pe o evaluare coerentă a potenţialului real de reducere a emisiilor sau a impactului industrial.

Rezultatul este o ruptură între politicile declarate şi interesul real al industriei, ilustrată de scăderea numărului de proiecte depuse sau de alocarea integrală a bugetelor în condiţii de concurenţă redusă, arată sursa citată.

Mai grav, incertitudinea structurală a finanţării, dependentă de volatilitatea preţului carbonului, frânează implementarea. Veniturile fondului depind de evoluţiile pieţei EU ETS, unde preţurile au variat între 23,02 euro şi 97,51 euro pe tonă de CO2, fără un mecanism care să garanteze un nivel minim de resurse. Această impredictibilitate face dificilă planificarea şi contribuie la acumularea de fonduri neutilizate, în timp ce proiectele stagnează. Auditorii din cadrul ECA avertizează că această combinaţie între incertitudine financiară şi cicluri lungi de implementare creează „reţeta perfectă pentru acumularea de sume substanţiale în vistierie, adică bani care rămân pe hârtie, în loc să ajungă pe teren”.

Pe partea de implementare, situaţia este la fel de îngrijorătoare, potrivit raportului de audit. Aproximativ unul din cinci proiecte eşuează înainte de a deveni operaţional, iar întârzierile sunt regula, nu excepţia, afirmă auditorii din cadrul Curţii de Conturi Europene. Ei mai arată că, din cele 228 de proiecte selectate iniţial, 40 au fost anulate, retrase înainte de semnarea contractelor sau reziliate ulterior, ceea ce afectează direct capacitatea fondului de a produce rezultate concrete. Cauzele sunt multiple: maturitate insuficientă a proiectelor, costuri subestimate, retragerea partenerilor sau imposibilitatea atragerii finanţării complementare. În multe cazuri, proiectele s-au dovedit mult mai fragile decât sugera evaluarea iniţială, ceea ce indică deficienţe serioase în procesul de selecţie.

Această problemă este amplificată de faptul că estimările privind impactul asupra emisiilor sunt, în esenţă, teoretice. Reducerile de emisii, criteriu central în acordarea finanţării, sunt calculate pe baza unor ipoteze care „pot conduce la previziuni optimiste”, conform auditorilor ECA. Ei mai arată că, în practică, rezultatele sunt dezamăgitoare: până la finalul anului 2024, doar cinci proiecte raportaseră reduceri efective de emisii, iar totalul obţinut reprezenta mai puţin de 5% din nivelul estimat. La nivel agregat, portofoliul fondului a generat rezultate „sub aşteptări”, atingând doar 5% din reducerea preconizată de 0,59 milioane de tone CO2.

În aceste condiţii, raportul Curţii de Conturi Europene conturează imaginea unui instrument esenţial pentru viitorul climatic al Europei, dar afectat de deficienţe structurale majore: lipsa unei strategii clare de alocare, rigiditatea mecanismelor de finanţare, evaluări prea optimiste şi o implementare lentă, marcată de întârzieri şi eşecuri. Concluzia este fără echivoc: Fondul pentru inovare „nu aduce rezultate în ceea ce priveşte nivelul preconizat de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră”.

Într-un moment în care Uniunea Europeană îşi construieşte viitorul industrial şi climatic pe tehnologii curate, iar un nou Fond european pentru competitivitate de 451 de miliarde de euro se pregăteşte să preia ştafeta, lecţiile acestui eşec parţial devin critice. Fără o reformă profundă a modului în care sunt planificate, evaluate şi finanţate proiectele, există riscul ca ambiţiile climatice ale Europei să rămână blocate între promisiuni politice şi rezultate modeste, într-un decalaj periculos pentru competitivitatea globală a Uniunii.