Raport ECA: Fraudarea fondurilor alocate prin MRR, subestimată la nivelul UE

Fraudarea celor 650 de miliarde de euro alocate de Comisia Europeană prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR) oferă un potenţial considerabil pentru activităţi frauduloase şi, de aceea, este necesar ca lupta împotriva fraudării acestor fonduri să fie cât mai eficientă, a afirmat ieri Katarina Kaszasova, membră a Curţii de Conturi Europene (ECA), cu prilejul prezentării raportului de audit privind MRR.

Katarina Kaszasova a declarat: „Protecţia împotriva fraudei în cadrul fondului UE de 650 de miliarde de euro destinat redresării post-COVID este inegală. Ca urmare, finanţele UE sunt mai puţin bine protejate decât ar putea fi. De ce? Deşi Comisia a luat treptat măsuri pentru a compensa lipsa de detalii din legislaţia MRR, cadrul actual prezintă încă deficienţe în detectare, raportare şi corectare. Statele membre au introdus măsuri antifraudă relativ lent, iar anumite instrumente, precum analiza de date şi mecanismele de avertizare (whistleblowing), nu sunt utilizate în mod constant. Comisia nu poate aplica întotdeauna măsuri corective rapide şi eficiente. Aceasta înseamnă că UE ar putea să nu recupereze fondurile cheltuite fraudulos. Slăbiciunile respective menţin UE expusă la fraude în MRR, din cauza lacunelor în regulile de recuperare, datelor incomplete privind frauda şi problemelor de raportare”.

Practic, auditorii europeni descriu fără menajamente un tablou în care protecţia bugetului UE, într-un program evaluat la 650 de miliarde de euro, rămâne „neuniformă”, iar sistemele antifraudă sunt marcate de deficienţe persistente în detectare, raportare şi corectare. Mesajul central este tăios: deşi cadrul antifraudă s-a îmbunătăţit gradual, Uniunea Europeană este încă expusă la riscuri serioase de fraudă, pe fondul datelor incomplete, al lacunelor legislative şi al limitărilor controalelor.

Documentul citat pleacă de la o realitate esenţială: MRR este un instrument excepţional, temporar, lansat în februarie 2021, construit pe un model de „finanţare nelegată de costuri”, în care plăţile nu sunt condiţionate de cheltuieli efective verificate la sânge, ci de îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor asumate prin planurile naţionale. Această arhitectură, gândită pentru rapiditate şi flexibilitate, schimbă radical paradigma clasică de control bugetar şi creează un teren fertil pentru vulnerabilităţi. Una dintre cele mai sensibile constatări priveşte chiar mecanismul de recuperare a fondurilor utilizate fraudulos. Statele membre au obligaţia de a recupera banii de la beneficiarii finali, însă nu sunt obligate să returneze sumele respective la bugetul UE. Auditorii subliniază că această construcţie juridică lasă bugetul european expus: Uniunea suportă riscul financiar, dar nu are garanţia recuperării directe a banilor. În plus, raportul atrage atenţia că, odată cu încheierea MRR la finalul anului 2026, actualele canale de raportare privind fraudele şi recuperările ar putea să dispară, tocmai într-o perioadă în care cele mai mari investiţii sunt programate spre finalul implementării.

Datele prezentate de ECA sunt, la rândul lor, revelatoare. În raportul anual pe 2024, Parchetul European (EPPO) a indicat că a investigat 307 cazuri de fraudă legate de MRR de la lansarea mecanismului. Totuşi, ECA afirmă că „amploarea fraudelor din cadrul MRR nu se poate estima cu exactitate”, tocmai din cauza datelor incomplete şi a neuniformităţii raportării între statele membre. Practic, UE operează cu o imagine fragmentată a fenomenului, ceea ce reduce capacitatea de evaluare reală a riscurilor.

Acest fapt reiese şi din răspunsul doamnei Katarina Kaszasova la o întrebare primită în cursul conferinţei de presă de ieri, întrebare în care se spunea că statele care au cele mai multe raportări de fraudă pot fi considerate locurile în care sunt risipite cele mai multe fonduri europene.

Katarina Kaszasova a spus: „Atât timp cât avem state care nu raportează toate cazurile în care au suspiciuni de fraudă, nu putem afirma că statele care au raportat cele mai multe cazuri sunt şi cele în care fondurile europene sunt fraudate cel mai mult. Nu putem să facem astfel de catalogări, deoarece nu avem o imagine completă, reală, pentru cele 27 de state membre ale UE”.

Raportul ECA detaliază şi modul în care statele membre gestionează prevenirea fraudei. Un sondaj al Curţii de Conturi Europene arată că 80% dintre organismele de punere în aplicare declară că realizează evaluări ale riscului de fraudă pentru măsurile MRR, dar, dincolo de conformitatea declarativă, auditorii constată întârzieri şi reacţii mai degrabă corective decât preventive. În Italia, România şi Spania, modelul de evaluare a riscului de fraudă elaborat de Comisie este utilizat, dar, „cu o excepţie, în cazul unui organism de punere în aplicare din România, evaluările riscului de fraudă nu au fost efectuate de la începutul MRR, ci ulterior, ca răspuns la recomandările Comisiei”, se arată în raportul ECA. Mesajul implicit este clar: unele structuri naţionale au acţionat tardiv, sub presiunea auditului european.

În ceea ce priveşte detectarea fraudei, Curtea insistă asupra utilizării insuficiente a instrumentelor de analiză a datelor. Deşi Comisia a pus la dispoziţia statelor membre platforma Arachne, utilizarea acesteia nu este obligatorie. Rezultatul: doar 65% dintre organismele de audit şi implementare care au răspuns la sondaj utilizează Arachne, 16% folosesc instrumente naţionale, iar 19% nu utilizează niciun instrument de data mining pentru detectarea fraudelor. România figurează printre statele care utilizează Arachne ca instrument principal, însă evaluarea generală indică „progrese, dar sunt necesare îmbunătăţiri” în ceea ce priveşte accesul personalului relevant şi încărcarea de date suficiente şi exacte.

Raportul Curţii de Conturi Europene pune sub semnul întrebării suficienţa actualelor garanţii antifraudă într-un context bugetar dominat de instrumente financiare inovatoare, rapide şi masive. În joc nu sunt doar sume colosale, ci însăşi credibilitatea modelului european de solidaritate fiscală. Pentru Uniunea Europeană, raportul transmite un mesaj imposibil de ignorat: fără un cadru antifraudă mai riguros, mai uniform şi mai transparent, orice viitor instrument financiar de tip MRR riscă să repete aceleaşi vulnerabilităţi structurale.