RASDAQ S-a tranzacţionat 11% din acţiunile "Condmag" Braşov

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 iunie 2006

Valoarea tranzacţiilor perfectate ieri s-a majorat semnificativ, ajungînd la 15,7 milioane RON, respectiv 4,48 milioane de euro. Doar indicele bursier RAQ-II, care măsoară lichiditatea emitenţilor listaţi la categoria a doua, s-a diminuat, cu 0,7% pînă la 3.614 puncte. Ceilalţi doi indici, RAQ-I şi RAQ Compozit au crescut cu 5,93% şi cu respectiv 0,87%.

Emitenţii listaţi în cadrul categoriei de bază au atras cei mai mulţi investitori pe parcursul şedinţei de ieri, rulajul total ridicîndu-se la 15,6 milioane RON. Cel mai lichid emitent a fost compania "Condmag" din Braşov (COMI), cu tranzacţii care au reprezentat 93% din totalul categoriei. Ieri a fost tranzacţionat 11% din capitalul acestui emitent. Cursul titlurilor a oscilat între 0,76 RON/acţiune şi 0,8 RON/acţiune. "Condmag" Braşov este specializată în construcţia conductelor magistrale de gaze, petrol, ţiţei, apă şi alte fluide şi a instalaţiilor tehnologice aferente acestora. Capitalul social al companiei însumează 17,2 milioane RON, fiind împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 RON. Potrivit ultimelor raportări prezentate pe site-ul Rasdaq, principalii acţionari sînt: persoana fizică Mihai Corneliu Crăciun, cu o deţinere de 17,41% din titluri, şi fondul de investiţii "Middle Europe Investment", a cărui participaţie este de 5,06% la capitalul social al companiei.

Ieri investitorii şi-au îndreptat atenţia şi către acţiunile societăţii reşiţene "Comat Caraş Severin" (OMSE), cele patru transferuri încheiate cu 55,23% din titlurile companiei totalizînd 552.311 RON. Cotaţia a înregis-trat o creştere spectaculoasă, de respectiv 1.507,84%. Conform raportării din data de 8 august 2005, printre acţionari se numără: persoana fizică Florentina Marcus, cu o deţinere de 39,86% din acţiuni, şi SIF "Banat Crişana", cu 20,41% din capitalul emitentului.

Cursul acţiunilor constructorului de aeronave "IAR" Braşov (IARV) s-a majorat cu 3,22%, pe fondul unui volum de tranzacţionare de 25.399 de titluri. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 78.968 RON.

În cadrul categoriei a doua a pieţei au fost realizate 18 transferuri cu peste 29.000 de titluri, care au totalizat 5.205 RON. "Romportmet" Galaţi (ROMT) a ocupat prima poziţie în ordinea lichidităţii, cu o singură tranzacţie perfectată la preţul de 3,3 RON/acţiune. Aceasta a reprezentat 31,7% din totalul categoriei.

Cea mai importantă variaţie negativă de preţ a categoriei secunde, de 18,91%, a aparţinut cotaţiei acţiunilor "Construcţii Feroviare Moldova" din Iaşi (CONFM).

La prima categorie, rulajul total s-a ridicat la 69.796 RON, în creştere cu 70% faţă de şedinţa bursieră precedentă. Liderul categoriei a fost şantierul naval "Aker" Brăila (SNBB), cu tranzacţii în valoare de 22.505 RON. Constructorul de nave dispune de un capital social de 49 milioane RON, divizat în titluri cu valoa-rea nominală egală cu 2,5 RON. Cei mai importanţi acţionari ai companiei sînt: "Scandinor AS" (83,68% din titluri) şi SIF "Moldova" (11,49%).

Preţul acţiunilor "Mittal Steel" Roman (PTRO) a oscilat între 9 RON/acţiune şi 9,3 RON/acţiune, cotaţia diminuîndu-se cu 4,12 procente.

Tot ieri s-a derulat şi o ofertă publică de cumpărare/preluare cu titlurile societăţii "Foraj Sonde" din Tîrgu Mureş (FOSP), care a însumat 82.140 RON.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0603
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2917
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8612
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb