Acţiunile Oracle (ORCL.N) au crescut miercuri cu aproximativ 43%, atingând un nivel record şi aducând compania în pragul clubului exclusivist al companiilor de un trilion de dolari. Totodată, saltul spectaculos îl apropie pe cofondatorul Larry Ellison de vârful clasamentului celor mai bogaţi oameni din lume, relatează Reuters, de la care menţionăm următoarele.
Compania a anunţat marţi patru contracte de mai multe miliarde de dolari, pe fondul unei tendinţe din industrie - condusă de companii precum OpenAI şi xAI - de a cheltui masiv pentru a asigura capacitatea de calcul uriaşă necesară în cursa AI.
Acţiunile au crescut ultima dată cu 36,7%, după ce atinseseră un record de 345,69 $, fiind pe cale să marcheze cea mai mare creştere procentuală zilnică din 1992.
Separat, Wall Street Journal a relatat că OpenAI a semnat un contract de aproximativ 300 miliarde $ cu Oracle, pentru putere de calcul pe o perioadă de cinci ani - unul dintre cele mai mari contracte cloud din istorie.
Potrivit raportului, cea mai mare parte a veniturilor noi anunţate de Oracle provin din această înţelegere. OpenAI nu a comentat imediat, iar Oracle a refuzat să comenteze.
Larry Ellison (81 de ani), care deţine aproximativ 41% din Oracle, şi-a văzut averea crescând cu circa 100 miliarde $, ajungând la 392,6 miliarde $, potrivit Forbes. El se apropie rapid de şeful Tesla, Elon Musk, a cărui avere este estimată la 439,9 miliarde $.
Dacă se confirmă câştigurile, Oracle va adăuga aproximativ 234 miliarde $ la capitalizarea sa de piaţă, ajungând la circa 913 miliarde $, apropiindu-se de clubul de 1 trilion $. Acţiunile companiei au crescut cu 45% de la începutul anului, depăşind performanţa „Magnificent Seven” şi a indicelui S&P 500, investitorii parind puternic pe firmele cloud orientate spre AI.
„În următoarele luni, ne aşteptăm să semnăm mai mulţi clienţi suplimentari, fiecare cu contracte de miliarde de dolari, iar RPO (remaining performance obligations) ar putea depăşi jumătate de trilion de dolari,” a declarat CEO-ul Safra Catz după raportul trimestrial.
Deocamdată, Microsoft, Amazon Web Services şi Google Cloud domină piaţa de cloud computing cu o cotă combinată de 65%, în timp ce Oracle, Alibaba, CoreWeave şi alţii controlează o parte mai mică.
Rezultatele Oracle au impulsionat şi acţiunile furnizorilor de cipuri pentru centre de date, precum Nvidia, Broadcom şi AMD, care au crescut între 2% şi 8%. Acţiunile CoreWeave (CRWV.O) au urcat cu aproximativ 15%.
Oracle a încheiat acorduri cu Amazon, Alphabet şi Microsoft, pentru ca utilizatorii acestora să poată rula Oracle Cloud Infrastructure (OCI) împreună cu serviciile native. Veniturile din aceste parteneriate au crescut de peste 16 ori în primul trimestru.
„Important este că acum această cifră include contribuţii din proiectul Stargate şi alţi doi mari jucători AI, ceea ce înseamnă că veniturile de după 2026 vor fi mult mai mari,” a spus Ben Reitzes, analist la Melius Research.
Analiştii au menţionat implicarea Oracle în proiectul Stargate al SoftBank şi OpenAI drept un alt factor pozitiv, oferindu-i companiei un punct de sprijin într-un proiect major de infrastructură AI, estimat la circa 500 miliarde $.
De asemenea, Oracle furnizează servicii cloud către xAI, startup-ul AI fondat de Musk, un aliat apropiat al lui Ellison.
Acţiunile Oracle se tranzacţionează acum la peste 33,34 ori estimările câştigurilor viitoare pe 12 luni, comparativ cu 32,34 pentru Amazon şi 30,83 pentru Microsoft.
Opinia Cititorului