Revoluţia lor

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 19 noiembrie 2021

Cornel Codiţă

Încet, dar sigur, funia se apropie de par. Se cam termină. Nu mai poate dura decît, cel mult, un deceniu. Se duc pe apa Sîmbetei, sub ochii noştri, ultimele resurse dintr-o avuţie pe care de o generaţie şi jumătate le-am tot stors. Pentru noi, cîte puţin, pentru alţii cu duiumul, cu nemiluita, cu carul. În fapt, le-am "expatriat" cu şirurile de trenuri, camioane şi vapoare, ori le-am distrus din prostie şi răutate în cantităţi industriale sau, pur şi simplu, le-am lăsat să se degradeze, pentru că nu am fost în stare să facem nimic altceva decît să stăm cu braţele încrucişate şi să ne uităm cum se scurg, ca apa în pămînt. Atît putem ca "naţiune"! Despre resursele acumulate de societatea României în nenorocita, lunga şi chinuita perioadă de "acumulări primitive" ale socialismului totalitar este vorba, cel pe care l-am dus la groapă în Decembrie 1989. Rezultatul? Un larg şi cuprinzător teritoriu al sărăciei aride, întins peste România, în care îşi duc deja viaţa aproape jumătate dintre cetăţeni şi în care şi-o vor duce curînd şi cei mai mulţi din jumătatea rămasă deocamdată în zona "privilegiat mijlocie". În plus, un uriaş munte de datorii acumulate cu frenetic iresponsabilă "voioşie" şi "libertate" de mai toate instituţiile statului, începînd cu Guvernul şi instituţiile sale, pentru a termina cu ultima dintre primăriile din fundul ţării. Datorii care, nimeni nu trebuie să se îndoiască măcar o clipă, nu vor fi niciodată şterse, au scadenţe precise şi vor trebui achitate pînă la ultimul sfanţ. Iar ele nu pot fi achitate decît în două feluri: luînd cu biciul aspru al impozitării alte nouă piei de pe spinarea contribuabilului, adică a cetăţeanului iobag adus în sapă de lemn şi pus pe drumul către sclavaj la statul numit România şi/sau prin vînzarea "pe te miri ce şi mai nimic" a singurelor aseturi de care vom mai dispune: pămîntul cu toate acareturile, minele, păşunile, apele şi pădurile aflate pe el, plus iobagii din sate. Cu sate cu tot! Cine nu crede, să ia aminte la exemplul foarte recent al unei ţări încă şi mai sărace decît România, Grecia, care în ciuda unui sprijin politic la care România nu poate măcar visa vreodată, nici la Bruxelles, nici la Washington, nici în altă capitală mare a Europei, a fost despuiată fără milă, la os, pentru datoriile făcute doar ca să fie admisă, circa un deceniu, la balul "europenilor cu stare".

Noi n-am apucat decît să ne uităm pe fereastră spre sala de dans! Balul însă, în ceea ce ne priveşte, s-a terminat. Încă n-a pus Majordomul Casei valeţii să ne arunce pe scări afară, dar nici mult nu mai este pînă la acea clipă a trezirii. Dure, triste şi definitive!

Întrebarea care se pune în acest punct al naraţiunii este: cum va reacţiona generaţia acelor vremuri, care nu sunt departe, atunci cînd se va izbi de zidul dur al unei istorii de care nu se simte vinovată, pe care poate spune că nu ea a construit-o atît de strîmb şi strîmt, dar care i-a închis, nemilos, orizontul? Această generaţie este printre noi. O parte la şcoală, o parte deja lansată în viaţă, undeva încă în zona căutărilor, a speranţelor şi oportunităţilor. Experienţa socială a modernităţii, iar cea a României post-decembriste nu face excepţie, pune clar în evidenţă două dintre "soluţiile" care cu siguranţă vor fi adoptate şi de această generaţie "condamnată" să se dea cu capul de zidul viitorului. O parte îşi va căuta "Binele" pe meleaguri străine şi va îngroşa, astfel, armata bejeniţilor României. O altă parte va pleca capul, se va supune tiraniei, va îngenunchia "în faţa implacabilei evidenţe", inventînd şi reinventînd alte şi alte soluţii de compromis pentru supravieţuire, cu speranţa că, undeva, fie chiar şi într-un orizont mai îndepărtat, trebuie să fie o luminiţă la capătul tunelului! Dar revolta? Dar, la limită, "revoluţia", adică revolta prinsă în capcana politicii, instrumentalizată ideologic pentru a fi folosită în scopul acaparării şi monopolizării puterii de către un grup, o clică, o găşcă, o "haită"?

Dacă este să îi dăm crezare lui Camus, "Revolta" este parte intrinsecă a condiţiei umane. Umanitatea noastră individuală şi colectivă nu este, însă, un dat "natural". Ea se construieşte şi este construită prin firele întreţesute ale nenumăratelor procese care contribuie la socializare şi ale experienţei acumulate conştient de fiecare dintre cei ce aspiră să devină "Oameni". "Umanitatea" este un construct socio-cultural. De aceea este atît de diferit definită în epoci, perioade şi locuri diferite ale istoriei. Din premisa aceasta putem hrăni ipoteza că generaţia căreia îi este dat să se ciocnească, în curînd, de un violent, aspru, nedrept şi ruinător viitor, va avea aproape sigur "Revoltaţii" săi. Va fi scînteia acestei revolte, aprinse în sufletele cîtorva, capabilă să genereze "incendiul social"? Va avea ea forţa, cuprinderea şi impactul necesare pentru "a schimba viaţa", cum spune Camus? Viaţa acelei generaţii, măcar. Societatea de astăzi "construieşte" cu sîrg sclavi, nu oameni liberi. Cu atît mai puţin "revoltaţi". Mucenici ai obedienţei conştiente şi mai ales inconştiente, ai supunerii oarbe faţă de "autoritate". În primul rînd şi mai ales autoritatea birocraţiilor instituţionale, fie ele statale, suprastatale sau non-statale. În societatea post-modernă a fost pus în mişcare cel de al doilea val al "masificării sociale", încă şi mai crunt, mai înalt, mai cuprinzător decît cel ridicat de modernitatea industrializării, a standardizării şi a rolurilor sociale imperativ prescrise. Deşi presărat cu numeroase izbucniri ale focarelor "revoltei", individuale şi colective, cursul modernităţii a fost prea puţin modificat de acestea. Majoritatea episoadelor semnificative de revoltă nu au făcut altceva decît să întărească, să dezvolte reacţiile de penalizare şi îndiguire încorporate în metodele de control social exercitat de instituţiile puterii, în primul rînd ale puterii statale. În ciuda unei pleaiade de "revoltaţi iluştri", unii dintre ei "sanctificaţi" de diferite curente ideologice şi politice, modernitatea şi-a văzut de drumul ei. La capătul său, din "Valoare fundamentală", definitorie civilizaţional şi cultural, "Libertatea" a devenit un banal bun tranzacţionabil ca oricare altul, a cărui valoare este doar una relativă, schimbătoare, al cărui curs de schimb la bursa valorilor sociale este, istoric vorbind, în continuă scădere. Azi, e aproape prăbuşit. O monedă calpă!

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

17 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9440
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3296
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7390
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9242
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3930

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
spotmedia.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro