REZULTATE PESTE AŞTEPTĂRI  Facebook - venituri de 2,91 miliarde dolari în trimestrul doi

V.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 25 iulie 2014

Facebook - venituri de 2,91 miliarde dolari în trimestrul doi

Acţiunile companiei ating un nivel record, după publicarea unor rezultate peste aşteptări

Compania Facebook, una dintre cele mai valoroase din lume, a obţinut, în perioada aprilie-iunie (trimestrul al doilea) a acestui an, venituri de aproape 3 miliarde de dolari (2,91 miliarde), în creştere spectaculoasă comparativ cu perioada similară a anului trecut, când acestea au valorat "numai" 1,81 miliarde dolari, potrivit Bloomberg.

Acţiunile reţelei de socializare Facebook au atins ieri un maxim istoric, după ce creşterea veniturilor din publicitatea pe dispozitive mobile a ajutat reţeaua de socializare din lume să afişeze rezultate trimestriale peste estimările analiştilor, transmite Reuters.

Profiturile Facebook în trimestrul al doilea al acestui an au atins 791 milioane dolari, fiind de peste două ori mai mari decât cele înregistrate în perioada aprilie-iunie 2013 (333 milioane dolari).

Potrivit datelor Bloomberg, analiştii din piaţă preconizau venituri totale de 2,81 miliarde dolari. De asemenea, specialiştii internaţionali din domeniu au explicat rezultatele Facebook din perspectiva serviciilor de publicitate oferite, mult îmbunătăţite. Reclamele pe dispozitive wireless au generat 62% din vânzările de publicitate ale Facebook în trimestrul al doilea, faţă de 59% cu un an în urmă, respectiv aproape zero la momentul listării companiei pe bursa de la New York, în 2012.

Potrivit sursei citate, cheltuielile totale ale gigantului în perioada analizată au atins 1,52 miliarde dolari, mai mult cu 22% faţă de trimestrul al doilea al anului trecut. Totodată, Facebook a obţinut, anul trecut, 5,8% din veniturile totale de la nivel global generate de publicitatea digitală.

Reţeaua dezvoltată de Mark Zuckerberg a anunţat că, lunar, a înregistrat 1,32 miliarde de utilizatori activi în trimestrul al doilea, în creştere faţă de anul trecut (1,28 miliarde). Dintre aceştia, 654 de milioane folosesc Facebook zilnic, de pe telefoanele mobile.

Acţiunile Facebook au raportat, miercuri, un câştig de 30% de la începutul acestui an.

Facebook avea la jumătatea anului 1,32 miliarde de utilizatori activi lunar, faţă de 1,28 miliarde la finele lunii martie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb