DIGI Comunications

SCANDALUL DE LA METROU CONTINUĂMajorarea salariilor de la Metrorex, sustenabilă doar în caz de disponibilizări

G.M.
Ziarul BURSA #Companii / 05 martie

Corpul de Control a finalizat raportul privind activitatea companiei Metrorex, iar raportul, ce va fi publicat luni, arată mai multe nereguli, a afirmat, ieri, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, pe pagina oficială de Facebook.

Referitor la majorarea de anul trecut cu 18% a salariilor angajaţilor de la Metrorex, raportul Corpului de Control arată, potrivit informaţiilor oferite de ministrul Cătălin Drulă, că negocierea dintre conducerea companiei şi sindicat putea să nu aibă loc anul trecut, deoarece legea 55/2020 stipulează prelungirea automată a contractelor colective de muncă pe perioada stării de alertă.

"Cu toate acestea, consiliul de administraţie de atunci a dat mandat nelimitat de negociere unei comisii de 15 oameni din care 10 erau membri de sindicat. Raportul notează că aceştia nu aveau cum să reprezinte obiectiv interesele companiei. În negociere nu au fost utilizate datele economice la zi ale companiei, ceea ce a permis manipularea de cifre în aşa fel încât creşterea de salarii să încapă scriptic în bugetul de venituri şi cheltuieli. Prevederile legale au mai fost încălcate şi pentru că orice creştere de salarii trebuie să aibă sursă de bani stabilită şi pentru anul viitor. La Metrorex au găsit o portiţă pentru 2020 şi şi-au spus că, în 2021, vine statul să acopere diferenţa. Acest lucru nu se va întâmpla. Legea bugetului de stat spune clar că o companie de stat, care a încheiat anul 2020 cu pierderi şi/sau plăţi restante, nu poate acoperi în 2021 creşteri salariale de anul trecut. Dacă Metrorex nu va prezenta un buget pentru anul acesta cu cheltuielile salariale la nivelul bugetului aprobat în 2020, atunci acesta nu va fi avizat. Raportul Corpului de Control spune că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menţinut decât dacă Metrorex îşi reduce personalul", afirmă Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.

Acesta susţine că membrii sindicatului au participat la şedinţele Consiliului de Administraţie, pe baza unui ordin de ministru din 2014, care este în contradicţie cu legea dialogului social. Cătălin Drulă afirmă că va anula în curând acest ordin, dar până atunci a dispus, ieri, numirea un nou consiliu de administraţie la Metrorex, ai cărui membri sunt manageri şi complet independenţi faţă de sindicat şi au ca mandat eficientizarea şi restructurarea companiei.

Din datele oferite de ministrul Transporturilor, mai reiese că inspectorii Corpului de Control au constatat că sporul "de metrou" prevăzut în contractul colectiv de muncă, în cuantum cuprins între 20% şi 40%, este aplicat abuziv, pentru că de el beneficiază toţi angajaţii, nu doar cei care "lucrează în condiţii deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase".

Ministrul Cătălin Drulă afirmă că va sesiza Curtea de Conturi pentru a determina valoarea prejudiciului şi persoanele responsabile cu privire la acordarea acestui spor.

În privinţa contractului încheiat cu Sindomet Servcom SRL, firma sindicatului de la Metrorex, ministrul Transporturilor arată că acesta prevede decontarea de către companie a 99% din valoarea zilelor de recuperare a capacităţii de muncă pentru angajaţi în centrele de cazare ale sindicatului. Cătălin Drulă menţionează că inspectorii Corpului de Control consideră că acest contract a fost încheiat "cu încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile sectoriale" şi că astfel, între 2018 şi 2020, Metrorex a finanţat sindicatul condus de Ion Rădoi cu 10,4 milioane lei.

Cât priveşte spaţiile comerciale din staţiile de metrou, Corpul de Control arată că, deşi contractul încheiat cu Sindomet este expirat din anul 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spaţii şi le subînchiriază către terţi, deşi statutul Metrorex interzice subînchirierea lor. Situaţia este similară şi privitor la contractul încheiat de companie cu firma sindicatului pentru spaţiile publicitare. Contractul a expirat în anul 2019, dar Sindomet refuză să predea toate spaţiile şi emite facturi liniştită pentru ele, afirmă ministrul Cătălin Drulă.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. În sfârșit, un om cu cap !

    Totuși ,cand va raspunde Rădoi in fata legii? Cat câștigă lunar acest individ? 

    Io zic să-i dea afară pe toţi ăia din Metrorex.

    Să vină Drulă să fie conductor de metrou (ce garnituri nu reușește să conducă, să le trimită la fier vechi).

    Pentru mentenanță, Drulă poate apela la tefeliștii ITiști: iei vreo 10-20 de ăia plătiți cu 15-20K/net lună ("menejeri" care trimit mailuri și fac strategii) și trimiți să facă mentenanță la echipamente în subterna pt 8K lună. 

    1. "Io zic" sa mai angajeze niste "cumetri" inruditi cu PSDeii si apoi sa le majoreze salariile.

      Daca le este greu sa faca mentenanta la garniturile de metrou pentru 8K pe luna, se pot angaja in invatamant sa faca mentenanta la elevi si chiar la parinti pentru 3K pe luna.

      Nu-i opreste nimeni sa se faca IT-isti si sa castige 15-20K pe luna, numai ca pentru asta le trebuie inteligenta cu carul (ca si tie dealtfel, pentru ca iti lipseste). 

      Baga-te si tu in seamă! Nu citești articolul ci doar comentezi, sau nu înțelegi că nu poate avea spor de subteran o secretară, un contabil?

      Daca angajati metrorex sunt nemultumiti de salariile pe care le au la Metrorex ar trebui sa li se ofere ocazia sa mearga in alta parte ca sa castige mai mult.

      Simplu! 

      Consideri ca esti prost platit pentru munca pe care o depui?  

      Pa si du-te in alta parte ca nu te tine nimeni legat de rama! 

      Proiectantii, inginerii si costructorii de avioane au salariile mai mici decat un surubar de la metrorex cu 10-12 clase! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

12 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9205
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1335
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6802
Gram de aur (XAU)Gram de aur231.4488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro