
Clownul este un actor. Liniile principale ale rolului său sunt trasate de cei care au scris scenariul spectacolului, cei care organizează şi plătesc ”menajeria” circului. În marginea acestor linii, clownul are însă obligaţia să improvizeze. Din public pare însă un soi de libertate. Nelimitată! El trebuie să ”croşeteze” gaguri care îi susţin performanţa. Trump este clownul perfect. Înţelege rolul, i se potriveşte, îi place şi îi dă viaţă cu atîta convingere încît îl confundă el însuşi, sincer şi total, cu propria lui viaţă. Are în repertoriu un larg arsenal de ”giumbuşlucuri” menite să aiurească, să uimească, să abată atenţia publicului, să înveselească, să ţină cu sufletul la gură spectatorii, să îi însufleţească, dar, mai ales, să îi ţină cu privirea şi atenţia departe de sforile care se trag în culise. Este imun la ridicolul situaţiilor pe care le creează şi în care se vîră fără nici o ezitare, fără nici o preocupare pentru consecinţele pe care le suferă, fără să crîcnească. O scatoalcă peste ceafă, o lovitură peste frunte, o căldare cu zoaie aruncate în faţă, o piedică pusă de unul sau de altul dintre partenerii de scenă, ”în joacă”, ori o copită bine nimerită în părţile din dos sunt doar poante care se înscriu natural în performanţa lui. Cade, se ridică, se scutură de praf şi rîde, iar lumea rîde cu el. Sau se minunează, cum de rezistă la atîtea. Cinematografia, Charlie Chaplin (”Dictatorul”), iar mai de curînd Sacha Baron Cohen şi Alec Berg (”Dictatorul”!!), a pus în evidenţă legătura specială şi trainică dintre psihologia dictatorilor şi apariţia lor în manifestări publice, susţinută de predilecţie cu mijloacele de expresie ale artei clownului. Grimase, poze şi expresii faciale dezarticulate, groteşti, supra-gesticulaţie etc. Este suficient să revedeţi clipurile cu apariţiile publice şi discursurile lui Mussolini, Hitler sau Trump ca să vă convingeţi.
Dacă vrei să înţelegi ”mesajul spectacolului”, însă, performanţa clownului nu o să fie niciodată suficientă. Nici măcar pe departe. De ce o ţine Trump langa cu Groenlanda, în ciuda faptului că lumea se uită la el ca la un clown ratat? Nu are nici măcar vreo urmă de haz. De ce ameninţă el Europa cu noi sancţiuni economice ruinătoare, ba chiar şi cu acţiuni militare pentru ocuparea insulei, în ciuda rezistenţei opuse atît de Danemarca, cît şi de alte state europene membre ale NATO? Pentru ce riscă el dizolvarea NATO sau trecerea organizaţiei pe linie moartă, în perpetuă stare de îngheţ disfuncţional? Pentru valoarea strategică a insulei? Ei, ne-am pricopsit! Va să zică în ecuaţia de securitate a Statelor Unite toată Europa nu face cît Groenlanda?!! Ori securitatea Americii a funcţionat fără greş opt decenii şi mai bine doar cu baze americane pe insulă, iar acum se prăbuşeşte în abisurile Oceanului Arctic dacă insula cu pricina nu devine teritoriu al SUA?!!! Asta susţine Trump?! Cu voce tare, public? Păi, vorba lui Moromete, pe ce te bazezi, neică?? Şpilul nu e cîtuşi de puţin strategic, ci o ciupeală, acolo, de cîteva miliarde de care i-a povestit lui Trump un prieten bun, de o viaţă. Unul care se ocupă de tema ”Groenlanda” de aproape două decenii, dacă nu mai bine. Nu strategic, ci economic. Din ciclul ”Cum să-i prostim noi pe proşti şi să le furăm ouăle de sub cloşca cu puii de aur, fără ca ei să bage de seamă şi fără să apuce să ne dea peste mînă”. Proiectul lui Ronald Lauder nu a avut niciodată o componentă de securitate sau militară. A mers pe calea indirectă: subvenţionăm masiv independentiştii din Groenlanda şi susţinem diplomatic ruptura de Danemarca. După care ne ducem şi culegem: pămînturi rare, minerale rare şi cîte alte minunăţii care stau încă ascunse sub gheaţă. Cum ziceam, de cîteva miliarde tot iese ceva profit! (”Povestea” reiese din declaraţiile publice ale lui John Bolton, fost consilier pentru securitate în prima administraţie Trump, devenit între timp un critic vehement al politicilor administraţiei actuale). Dacă laşi circul de o parte şi îţi pui întrebarea simplă ”cine profită?”, atunci toate giumbuşlucurile lui Trump devin mai transparente decît un voal de mătase fină. Ce strategie, ce securitate, ce politică? Nimic! Bani, bani şi iar bani. Mulţi şi albi, pentru zile negre. Mă rog, merg şi ăia mai negri, din petrol spre exemplu, că, vorba aia, banii nu au miros! Restul, cît mai rămîne, doar Ego şi clownerie.
Piesa scrisă de cei care deţin ”Circul Trump” este însă mai complicată şi mai lungă decît ţin două mandate prezidenţiale. De aceea ”laboratoarele” au fabricat un ciot de soluţie şi pentru un al treilea mandat Trump. Soluţia e relativ simplă: aşa cum a declarat fără nici o bază că America se află în război cu... lumea... pentru a se juca cu impunerea de taxe şi suprataxe ca mijloc de presiune politică internaţională, tot aşa ”echipa de zgomote” şi tehnicienii ei se ocupă şi de ”fabricarea” unui război civil intern, care ar justifica perfect constituţional prelungirea sine die a actualului mandat Trump la Casa Albă. Nu trebuie să fie neapărat război civil în toată regula. Este suficient ca Trump să declare oraşe, regiuni, state ale Uniunii în afara cadrului constituţional al Federaţiei, incapabile să restabilească ordinea sau să combată insurecţii locale pentru ca să folosească Garda Naţională şi, în timpul doi, unităţi ale armatei active pentru a impune starea de urgenţă, indefinit prelungită. Steve Bannon a glosat deja de multişor vreme în marginea acestui scenariu, în cîteva intervenţii publice, după cum Trump însuşi a făcut referiri la o etapă ulterioară de suspendare a autorităţii statelor mebre ale Uniunii şi la recursul forţei militare federale pe teritoriul lor, în eventualitatea că autorităţile locale nu sunt capabile să ”restabilească ordinea”, nu implementează politicile anti-emigraţioniste ale Administraţiei sau nu intervin suficient de hotărît în blocarea manifestaţiilor de insubordonare colectivă, a protestelor de masă prelungite, ocuparea clădirilor publice etc. Pentru cunoscători, nici o noutate: retorica oficială a Kremlinului în cazurile intervenţiilor militare din Ungaria, 1954 şi Cehoslovacia, 1968, livrată aproape un secol mai tîrziu în limba engleză, pentru uzul cetăţenilor americani care nu vor să înveţe nimic din istoria altora. Nici măcar să o cunoască! Fie vorba între noi, nici istoria ţării lor nu o ştiu prea mulţi, cît de cît temeinic! Dar, fenomenul ”idioţiei istorice de masă”, indusă şi cultivată de sistemele de învăţămînt publice, este mult mai răspîndit şi el se reflectă deja masiv în politica internă a unor ţări importante, de la Rusia şi China, la America şi Marea Britanie, Franţa sau Italia. De România nu mai pomenesc... că, tot degeaba!
Cum va ieşi din scenă Trump, clownul? Poate rîzînd, poate plîngînd. Înainte de terminarea actualului mandat sau ”niciodată”. În ropotele de aplauze ale publicului încîntat de performanţa lui sau în huiduielile nemiloase ale sălii. Soarta dictatorilor este destul de previzibilă, cine poate prezice, însă, soarta unui clown?




































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2026, 00:14)
Americanii sunt faliti, cu apa la gura si acum fac valuri. Cumpara Groenlanda, cu ce nenicilor, cu hartie fara valoare? Bondurile pe 30 de ani emise inainte de pandemie se vand cu 20 de centi la dolar, sunt cate vrei, nu le ia nimeni, in 30 de ani iti iei o franzela cu milionul de dolari platit azi, daca vor mai fi doalri.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2026, 01:04)
Trump a ramas un bun actor. Nu e usor sa faci pe clownul...chiar daca sotia il cearta ca nu se comporta asemeena unui presedinte. De aceea a fost si placut de catre electorat..a jucat bine. Insa lumea nu e o scena pe care sa ne amuzam sau sa plangem? Toti se joaca cu noi, Suntem doar jucarii. Ce mai conteaza bani sa iasa...pentru zile negre. Sa rescriem scenariu...l mai in serios?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2026, 01:20)
Cea mai durabilă moștenire a lui Trump nu este o politică anume, ci teoria sa despre puterea prezidențială: ideea că președintele poate face aproape orice, iar singurele corecții legitime sunt impeachment-ul sau alegerile.Totuși, realitatea este crudă: Trump nu este o anomalie, ci expresia unei mișcări care a redesenat așteptările alegătorilor și limitele puterii.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2026, 01:17)
chiar și atunci când Donald Trump va părăsi scena, Trumpismul va rămâne. Iar dezbaterea despre el — despre ce trebuie păstrat, ce trebuie respins și câtă putere ar trebui să aibă un președinte american — va continua mult după ce numele său nu va mai apărea pe buletinele de vot.