SUA interzic avioanelor comerciale americane să survoleze Siria

E.D.
Internaţional / 19 august 2014

Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA) a interzis ieri avioanelor comerciale americane să survoleze Siria, din cauza conflictului care devastează această ţară.

"Grupările extremiste armate din Siria sunt cunoscute pentru că deţin arme antiaeriene care pot reprezenta o ameninţare pentru aviaţia civilă", explică FAA, care a interzis deja, la 8 august, avioanelor comerciale americane să survoleze Irakul.

"Grupările de opoziţie au reuşit deja în timpul conflictului să doboare avioane militare siriene utilizând astfel de arme", anunţă FAA.

Interdicţia vizează "toate companiile americane şi toţi operatorii comerciali", dar FAA nu a precizat câte avioane mai exact sunt afectate de această măsură.

Siria, la fel ca Irakul, se află pe drumul folosit de avioanele care efectuează curse între Europa şi Orientul Mijlociu sau Asia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb