Percepţiile despre sudul capitalei sunt, de ani buni, marcate de o serie de mituri şi generalizări care nu mai reflectă realitatea actuală, potrivit unui studiu recent realizat de Reveal Marketing Research. Pe un eşantion reprezentativ de peste 1.000 de respondenţi din Bucureşti-Ilfov, arată o schimbare clară de perspectivă. Sudul nu mai este o zonă periferică ignorată, ci un pol de dezvoltare urbană în plină expansiune. Investiţiile majore în infrastructură, proiectele rezidenţiale moderne şi extinderea serviciilor transformă această zonă într-o alegere viabilă pentru locuitori şi o oportunitate strategică pentru investitori.
Principalele avantaje asociate locuirii în sudul Capitalei sunt preţurile mai accesibile (60%), accesul rapid pentru ieşirea din oraş (32%) şi dezvoltările rezidenţiale moderne (29%).
În topul barierelor percepute pentru locuirea în sudul Capitalei sunt accesibilitatea redusă la transportul public (41%), lipsa infrastructurii moderne (36%) şi imaginea negativă asociată zonei (26%).
Factorii care influenţează decizia de cumpărare a unui apartament într-un ansamblu rezidenţial modern din sudul Capitalei sunt calitatea construcţiei (60%), preţul competitiv (55%), accesul la transportul public (47%), facilităţile moderne (25%) şi dezvoltările urbane din zonă (10%).
Cele mai importante facilităţi pentru un stil de viaţă modern într-un ansamblu rezidenţial sunt parcările (38%), siguranţa şi securitatea ansamblului (36%) şi existenţa grădiniţelor sau şcolilor în proximitate (31%).
Pentru 1 din 10 respondenţi sunt esenţiale facilităţi precum piscină (9%) sau centru de wellness (6%).
Cercetarea a fost realizată în luna aprilie 2025, cu obiectivul de a înţelege cât de bine corespunde percepţia generală despre locuirea în sudul Capitalei cu condiţiile reale oferite în zonă, implicit, de către dezvoltatorii care construiesc în zonă şi susţin că doresc să ofere comunităţilor un stil de viaţă modern.
Rezultatele studiului indică faptul că 55% dintre respondenţi ar lua în considerare achiziţionarea unei locuinţe în sud dacă preţul şi facilităţile sunt competitive. Această deschidere este mai pronunţată în rândul tinerilor şi a persoanelor sub 44 de ani, ceea ce indică o schimbare a percepţiei în funcţie de generaţii. Existenţa spaţiilor verzi, a locurilor de parcare şi a multor facilităţi în proximitate sunt principalele argumente pentru care respondenţii sunt deschişi să achiziţioneze un apartament în sudul capitalei.
Interesul în creştere pentru proprietăţi în sudul capitalei se datorează în primul rând proiectelor de infrastructură care restructurează fundamental zona. Extinderea reţelei de metrou prin Linia M4, cu investiţii de 2,5 miliarde de euro, şi construcţia noului Aeroport Bucureşti Sud, estimat la peste 2 miliarde de euro şi tronsonul Liniei M2 inaugurat în 2023 reconfigurează harta de accesibilitate. Aceste proiecte strategice, combinate cu modernizarea reţelei rutiere, transformă sudul capitalei într-un punct nodal al transportului regional.
Confortul de locuire începe cu o fundaţie solidă şi o construcţie durabilă, argument susţinut de date: 60% dintre respondenţi consideră calitatea construcţiei drept cel mai important factor în achiziţia unei locuinţe, urmat de preţul competitiv - pentru care au optat 55% şi accesul la transport public, menţionat de 47%. Tinerii sub 35 de ani şi persoanele peste 55 de ani sunt cei mai atenţi la calitatea construcţiei şi preţ.
Pentru 6 din 10 respondenţi, preţurile mai accesibile sunt principalul avantaj al locuirii în sudul Bucureştiului - percepţie mai pronunţată în rândul bărbaţilor şi al persoanelor peste 45 de ani - în timp ce alte beneficii menţionate sunt accesul rapid către ieşirea din oraş (32%), prezenţa dezvoltărilor rezidenţiale moderne (29%) şi apropierea de spaţiile verzi (28%).
Studiul relevă că 59% dintre respondenţi consideră facilităţile integrate drept factor esenţial în alegerea unei locuinţe. Principalele 3 facilităţi esenţiale pentru un stil de viaţă modern într-un ansamblu rezidenţial sunt pentru respondenţi parcările (38%), siguranţa şi securitatea ansamblului (36%), urmate de existenţa în proximitate a grădiniţelor şi şcolilor (31%).
„Studiul realizat de Reveal Marketing Research evidenţiază o schimbare clară de paradigmă în percepţia locuirii în sudul Capitalei. Datele arată că sudul nu mai este privit ca o zonă periferică, ci ca o alternativă viabilă şi atractivă, susţinută de investiţii strategice, facilităţi moderne şi un raport calitate-preţ convingător. Această transformare este alimentată de nevoile reale ale noii generaţii de cumpărători, dar şi de viziunea dezvoltatorilor care investesc în comunităţi sustenabile” a declarat Marius Luican, Director General Reveal Marketing Research.
Arealul sudic răspunde acestei cereri prin dezvoltări rezidenţiale moderne care redefinesc standardul de locuire. Un exemplu relevant este 81 Residence, un proiect situat la doar 5 minute de mers pe jos de pasarela metroului Berceni. Cu două piscine, un parc de dimensiuni generoase, spaţii comerciale, locuri de joacă, sală de fitness, restaurante, dar şi şcoală şi grădiniţă în proximitate, ansamblul a fost gândit pentru a răspunde exact cerinţelor menţionate de respondenţi.
Faptul că 71% dintre respondenţii studiului au copii subliniază importanţa acestor facilităţi pentru familii. Grădiniţele şi şcolile în proximitate, combinate cu spaţii de recreere, creează un mediu ideal pentru dezvoltarea copiilor.
Piaţa imobiliară din sud atrage investitori datorită raportului calitate-preţ excepţional. Preţurile accesibile, cu 30% mai mici decât în alte zone ale Capitalei, combinate cu potenţialul de apreciere generat de noile proiecte de infrastructură, fac din sud o alegere strategică. 54% dintre respondenţi recunosc potenţialul pentru investiţii imobiliare în zona de sud, procent care creşte la 65% în rândul persoanelor cu vârsta de sub 35 de ani. Dezvoltatorul Ananda a identificat această tendinţă, lansând proiecte care răspund cerinţelor pieţei şi mai ales puterii de cumpărare. Etapa întâi a proiectului Ananda Residence este deja finalizată şi locuită, iar etapa a doua a fost recent lansată, cu preţuri care încep de la 48.721 euro + TVA, ceea ce reflectă un raport calitate-preţ extrem de competitiv.
De asemenea, aproximativ 9 din 10 persoane ce au răspuns la acest studiu susţin că raportul calitate-preţ este important atunci când aleg o locuinţă. Sunt de această părere în special cei cu vârsta cuprinsă între 45 şi 55 de ani (98%), iar la polul opus sunt cei de sub 35 de ani (75%).
Un aspect remarcabil este faptul că tinerii sub 35 de ani (43%), dar şi categoria de vârstă 35-44 ani (65%) se arată extrem de interesaţi de regiunea de sud, considerând că are potenţial şi poate fi o opţiune pentru achiziţie personală, sau investiţie. Bărbaţii sunt deosebit de receptivi la oportunităţile oferite de zonă. Regiunea de sud Bucureşti - Ilfov devine astfel atractivă atât pentru locuire, cât şi pentru generarea de venit pasiv prin închiriere sau aprecierea valorii imobiliare. Într-un context economic în care prudenţa în investiţii este vitală, un apartament achiziţionat în sudul Capitalei oferă un raport calitate-preţ excelent, dar şi perspective de creştere susţinută.
Din categoria confirmării existenţei miturilor, 32% dintre respondenţi sunt de părere că un preţ mai mic înseamnă automat compromisuri la nivelul calităţii sau confortului, în timp ce 24% resping această idee.
„Explicaţia pentru care preţurile apartamentelor din Regiunea de Sud Bucureşti - Ilfov sunt mai scăzute are la bază costul accesibil al terenului - localizat de altfel în Popeşti Leordeni, o zonă la doar câteva minute de Sectorul 4, faptul că Ananda Group dezvoltă mai multe proiecte în paralel şi obţine costuri mai bune pentru materiale de construcţie, dar şi faptul că nu includem costul facilităţilor în costul final al produsului. Ne asumăm această investiţie, pentru că este o investiţie în brandurile pe care le creăm şi vrem să oferim calitate comunităţilor noastre,” susţine Cătălin George Aniculaesei, Chief Revenue Officer al Grupului de companii Ananda.
Un exemplu elocvent al noii generaţii de dezvoltatori, care construiesc şi un mix de facilităţi pentru comunităţile pe care le creează este Ananda Group. Sub deviza Power of Unity, în cadrul conceptelor rezidenţiale construite, dezvoltatorul are ca focus starea de bine, wellness şi echilibru interior, pentru un nivel ridicat al confortului de locuire.
81 Residence este un ansamblu care demontează miturile legate de locuirea în regiunea de sud. Localizat în sudul Regiunii Bucureşti - Ilfov, mai exact în Popeşti-Leordeni, aflat la doar 5 minute de mers pe jos de pasarele de la metrou Berceni (M2), proiectul oferă un stil de viaţă complet şi ilustrează exact ceea ce caută astăzi publicul:
- Facilităţi multiple: două piscine, sală de fitness, parc, loc de joacă, spaţii comerciale, restaurant, pub.
- Centre educaţionale în proximitate: şcoală şi grădiniţă la distanţă de mers pe jos.
- Accesibilitate financiară: preţuri de pornire de la 61.900 euro + TVA pentru apartamentele din etapa 2.
Complexul 81 Residence este un reper rezidenţial în zona de sud, adaptat nevoilor reale ale familiilor tinere, dar şi un produs investiţional cu potenţial. Complexul reuneşte elemente esenţiale pentru locuire sustenabilă, într-un format accesibil, ceea ce îl plasează în topul opţiunilor pentru 90% dintre respondenţii care consideră raportul calitate-preţ un criteriu decisiv.
Percepţiile se schimbă, iar datele studiului confirmă că realitatea sudului capitalei este diferită de cea reflectată în clişeele trecutului. În locul unei zone marginale, se regăseşte acum un spaţiu urban efervescent, care răspunde nevoilor actuale ale locuitorilor capitalei. Combinaţia dintre preţuri competitive, acces la transport modern, facilităţi de viaţă activă şi investiţii în educaţie şi siguranţă plasează sudul capitalei într-o nouă lumină. Pentru aproximativ 5 din 10 respondenţi preţul este un factor principal în decizia de cumpărare, în special pentru cei cu vârstă peste 45 de ani (54%). 40% consideră preţul un factor important, dar nu decisiv în decizia de achiziţionare a unui apartament, categoria de varsta 35-44 de ani (50%) afirmă acest lucru într-un procent mai ridicat, faţă de totalul respondenţilor.
„Ne dorim să creăm comunităţi în care armonia să fie cuvântul de bază. Evoluăm şi cumpărătorii caută mai mult decât un apartament, vor un stil de viaţă; de aceea am construit şi sală de fitness şi wellness, centru de meditaţie şi yoga, pe lângă facilităţile din cadrul ansamblurilor, precum piscine, locuri de joacă, spaţii comerciale. Zona de sud nu mai este zona marginalizată de altădată. Investiţiile masive în infrastructură, combinate cu dezvoltări rezidenţiale care pun accentul pe calitatea vieţii, transformă radical percepţia asupra acestei zone. Este o transformare culturală şi socială, ce prioritizează calitatea vieţii,” Cătălin George Aniculaesei, Chief Revenue Officer al Grupului de companii Ananda.
Studiul Reveal confirmă o tendinţă de reevaluare a sudului Bucureştiului, care devine din ce în ce mai prezent în opţiunile de locuire şi investiţie ale bucureştenilor. Într-un oraş în care costurile locuirii au crescut semnificativ, sudul este o opţiune viabilă şi din ce în ce mai atractivă, atât pentru cei aflaţi în căutarea primei locuinţe, cât şi pentru investitorii care mizează pe potenţialul de dezvoltare al acestei zone în următorii ani.
Opinia Cititorului