• Titlurile sunt garantate cu active imobiliare, dobânda urmând să fie stabilită în intervalul 9 - 11%
• Subscrierea minimă este de 5.000 de euro; pragul minim pentru încheierea cu succes a operaţiunii de piaţă este 750.000 de euro
Ragmet Raffineria, companie cu activitate internaţională în domeniul reciclării şi procesării metalelor neferoase, axată în principal pe aluminiu şi aliaje de cupru şi nichel, intenţionează să atragă 2,5 milioane de euro de la investitori, cu posibilitatea suplimentării sumei până la patru milioane de euro. Fondurile urmează să fie atrase printr-o emisiune de obligaţiuni, lansată pe 31 august şi deschisă până pe 11 septembrie, potrivit unor surse din piaţă.
Obligaţiunile sunt garantate cu active imobiliare, au o maturitate de doi ani, iar dobânda va fi stabilită prin licitaţie, în intervalul 9%-11% pe an. Investitorii pot plasa ordine la cinci niveluri de dobândă: 9%, 9,5%, 10%, 10,5% sau 11%, corespunzător unui pas de cotaţie de 0,5 puncte procentuale, conform documentelor operaţiunii de piaţă.
Cuponul va fi plătit trimestrial, iar pragul minim pentru încheierea cu succes a operaţiunii este de 750.000 de euro, echivalentul a 7.500 de obligaţiuni. Valoarea nominală şi preţul de emisiune sunt de 100 de euro pentru fiecare obligaţiune.
Subscrierea minimă este de 5.000 de euro, echivalentul a 50 de obligaţiuni, în timp ce subscrierea maximă este de două milioane de euro pentru fiecare investitor. Sunt permise subscrieri multiple din partea aceluiaşi investitor.
Plasamentul privat este intermediat de societatea de brokeraj Goldring. Perioada de subscriere se încheie pe 11 septembrie 2026, însă emitentul poate decide prelungirea acesteia cu până la cinci zile lucrătoare. Oferta poate fi, de asemenea, închisă anticipat, oricând după atingerea pragului de succes.
Fondurile sunt destinate în proporţie de 80% pentru investiţii în fabrica din Bragadiru ce vizează creşterea capacităţii operaţionale şi eficientizarea fluxurilor prin achiziţii de active fixe şi finanţarea capitalului de lucru; îmbunătăţirea eficienţei operaţionale şi a marjelor; investiţii de tip ESG pentru reducerea consumului de energie, scăderea emisiilor de dioxid de carbon şi alinierea la standardele viitoare ale industriei de reciclare neferoase din UE. Circa 20% din suma atrasă de la investitori va fi folosită pentru extinderea pe pieţe din Europa şi Asia.
Emisiunea este garantată prin ipoteci asupra unor active imobiliare deţinute de părţi afiliate Ragmet Raffineria. Garanţiile includ un teren şi o clădire administrativă în Bragadiru, un teren şi o clădire administrativă în Jimbolia, precum şi două apartamente în zona Floreasca din Bucureşti. Acestea acoperă de 1,2 ori valoarea obligaţiunilor garantate, la care se adaugă cupoanele aferente.
În cazul în care oferta se va încheia cu succes, obligaţiunile vor listate pe Sistemului Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti.
Anul trecut, Ragmet Raffineria a raportat venituri din exploatare de 465,7 milioane de lei, în creştere cu 6% faţă de cele realizate în anul anterior, iar pentru acest an estimează venituri de 556,6 milioane de lei. Compania anticipează menţinerea ritmului de creştere în următorii ani, cu o cifră de afaceri de 680,3 milioane de lei în 2027 şi de 803,9 milioane de lei în 2028.
Profitul net s-a ridicat anul trecut la 26,6 milioane de lei, în creştere cu 23% comparativ cu cel realizat în anul 2024 şi este estimat la 26,8 milioane de lei în acest an, urmând să ajungă la 25,5 milioane de lei în 2027.
La finele anului trecut compania avea active totale de 99,2 milioane de lei, cu 2% peste cele din anul anterior, în vreme ce datoriile totale se ridicau la 43,9 milioane de lei, în scădere cu 25%, conform documentelor operaţiunii de piaţă.




















































Opinia Cititorului