Modificări temporare în circulaţia trenurilor
F.A.Companii / 15 iunie 2012
F.A.Companii / 15 iunie 2012
F. A.Companii / 11 iunie 2012
Ziarul BURSA #Companii / 6 iunie 2012
A.G.Ziarul BURSA #Companii / 5 iunie 2012
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că cea mai bună soluţie în cazul Companiei CFR Călători este privatizarea, fapt dovedit de tronsoanele acoperite de operatorii privaţi, care au devenit rentabile. "Nu ştiu cum se întâmplă, dar toate zonele, toate parcursurile care sunt operate de operatorii privaţi toate devin brusc rentabile, doar cele operate de Compania CFR Călători, compania de stat, numai acelea sunt nerentabile. Şi chiar dacă dăm porţiuni unui operator privat, care înainte din graficul CFR era foarte prost, brusc devine rentabil", a arătat Silaghi, care a precizat că îşi explică acest lucru prin faptul că privatizarea este cea mai bună soluţie. Ministrul a susţinut că statul se mişcă în economie cu graţia unui elefant în magazinul de porţelan, în sensul că nu este un bun gestionar al afacerilor, spre deosebire de managementul privat.
F.A.Companii / 4 iunie 2012
F. A.Companii / 31 mai 2012
F. A.Companii / 31 mai 2012
F. A.Companii / 29 mai 2012
Emilia OlescuCompanii / 5 mai 2012
Larisa ManolescuCompanii / 1 mai 2012
F.A.Companii / 26 aprilie 2012
F. A.Companii / 26 aprilie 2012
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 25 aprilie 2012 /
Ioana PopaZiarul BURSA #Companii / 25 aprilie 2012 /
ANA FELEAZiarul BURSA #Companii / 24 aprilie 2012 /
DAN NEDELCU, ConstanţaZiarul BURSA #Companii / 20 aprilie 2012 /
DAN NEDELCU, ConstanţaZiarul BURSA #Companii / 6 aprilie 2012 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 4 aprilie 2012
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 3 aprilie 2012 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 28 martie 2012 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 23 martie 2012 /
F.A.Companii / 21 martie 2012
English Section /O.D. - 29 august
Bănci-Asigurări /A consemnat Emilia Olescu - 19 decembrie
Miscellanea /O.D. - 19 decembrie
Editorial /Cornel Codiţă - 19 decembrie
Politică /George Marinescu - 19 decembrie
Miscellanea /O.D. - 19 decembrie
| 5.0896 | |
| 4.3449 | |
| 5.4650 | |
| 5.8140 | |
| 604.5466 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 29 august
Piaţa de Capital /A.I. - 29 august
Piaţa de Capital /A.V. - 28 august
Piaţa de Capital /A.I. - 27 august
Piaţa de Capital /A.V. - 27 august
ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Elena Voinea (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Alexandru Sârbu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Alina Vasiescu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
