Trezoreria SUA a cerut azi Congresului să aprobe cererea formulată de preşedintele Barack Obama referitoare la furnizarea de fonduri suplimentare pentru Fondul Monetar Internaţional (FMI), subliniind că este în interesul naţional al SUA ca FMI să aibă resurse suficiente pentru a ajuta ţările în dificultate, transmite AFP.
La summitul G20 de luna trecută, de la Londra, preşedintele Obama s-a angajat să majoreze resursele Fondului Monetar Internaţional la 500 de miliarde dolari şi contribuţia Statelor Unite de 100 de miliarde dolari. Punerea în practică a acestei promisiuni trebuie să treacă însă printr-o dezbatere bugetară în Congres. Deocamdată, perspectivele obţinerii aprobării Congresului sunt incerte, în condiţiile în care guvernul american a injectat mai mult de 1.000 dolari în economia americană.
"Un FMI bine echipat este în interesul naţional", a apreciat Trezoreria într-un comunicat. "Relansarea economiei mondiale este critică pentru restabilirea exporturilor şi locurilor de muncă ale SUA", subliniază Trezoreria. Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, a atras atenţia asupra faptului că SUA, care traversează în prezent cea mai lungă recesiune de după cea din anii 1930, nu pot ieşi singure din criză. "Criza economică globală afectează în mod serios pieţele emergente şi ţările în curs de dezvoltare, care se confruntă în prezent cu un declin economic sever şi masive retrageri de capital. Fără un sprijin adecvat al FMI, anumite ţări ar putea să intre în faliment financiar, ceea ce ar avea consecinţe negative asupra locurilor de muncă şi exporturilor americane şi ar submina eforturile guvernului pentru a stimula relansarea economiei", explică Trezoreria.














































