Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că „creştinismul se confruntă cu o ameninţare existenţială în Nigeria”, potrivit AFP. Liderul de la Washington a susţinut că „mii de creştini sunt ucişi” de „islamici radicali”, fără a furniza dovezi care să susţină aceste afirmaţii.
Declaraţiile sale apar în contextul în care naraţiunile despre un „genocid al creştinilor” din Nigeria au fost intens promovate în ultimele luni pe reţelele sociale şi în mediile de extremă dreaptă din Statele Unite şi Europa.
Nigeria, cea mai populată ţară din Africa, este divizată aproape egal între nordul majoritar musulman şi sudul predominant creştin, fiind afectată de conflicte multiple - de la insurgenţa jihadistă din nord-est, până la violenţele dintre fermieri creştini şi păstori musulmani din centrul ţării.
Conform datelor organizaţiei americane Armed Conflict Location and Event Data (ACLED), din 2009 până în prezent au fost ucişi peste 52.000 de civili în conflicte politice, etnice sau religioase, majoritatea fiind victime ale violenţelor „indiscriminate”. Între 2020 şi 2025, au fost înregistrate cel puţin 389 de atacuri asupra comunităţilor creştine (318 morţi) şi 197 de atacuri asupra musulmanilor (peste 400 de morţi).
Trump a anunţat că va desemna Nigeria drept „ţară de preocupare specială” pentru încălcări grave ale libertăţii religioase - o clasificare utilizată de Departamentul de Stat al SUA.
Declaraţiile sale coincid cu o campanie de lobby în Congresul american în favoarea separatiştilor din Biafra, care invocă „persecuţia creştinilor” din Nigeria.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.11.2025, 13:47)
Eclesiastul 1:9
„Ce a fost, va mai fi; ce s-a făcut, se va mai face; și nu este nimic nou sub soare.”
Am ajuns iar la razboaie religioase dupa atata "evolutie".