Ucraina: Reuniunea de la Berlin a marcat un "anumit progres"

E.D.
Internaţional / 18 august 2014

Şefii diplomaţiilor de la Moscova, Berlin, Paris şi Kiev, reuniţi duminică în capitala germană în vederea găsirii unei soluţii la criza din Ucraina, au obţinut în discuţiile lor un ''anumit progres'', a indicat astăzi Ministerul rus de Externe într-un comunicat citat de ITAR-TASS.

''A fost obţinut un anumit progres în toate problemele discutate. Participanţii au decis continuarea dialogului în acest format, în urma căruia ar putea rezulta propuneri concrete care să fie supuse spre examinare liderilor Rusiei, Germaniei, Franţei şi Ucrainei'', se arată în comunicatul diplomaţiei de la Moscova.

Potrivit instituţiei diplomatice ruse, în cadrul întâlnirii din capitala germană au fost discutate probleme legate de eforturile internaţionale privind reglementarea crizei ucrainene, încetarea cât mai rapid posibil a acţiunilor de luptă, asigurarea controlului la graniţă, precum şi aspecte ţinând de ajutorul umanitar pentru populaţia din sud-estul Ucrainei.

Anterior, ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier a declarat, potrivit AFP, că discuţiile avute la Berlin cu omologii săi din Rusia, Franţa şi Ucraina, respectiv Serghei Lavrov, Laurent Fabius şi Pavlo Kilmkin, au înregistrat unele progrese, deşi întâlnirea a fost una ''dificilă''. El nu a oferit detalii despre progresele înregistrate, menţionând doar că printre problemele abordate s-au numărat îmbunătăţirea actualelor controale la frontiera ruso-ucraineană, etapele de parcurs către o posibilă încetare a focului sau ajutoarele umanitare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8582
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb