”Sud” contra ”Nord”: 1X2

După ce am parcurs principalele discursuri oficiale de la reuniunea Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai, Xi Jinping, Putin, Modi, precauţia ziarului ”BURSA”, MAKE: ”Sudul global pregăteşte sfîrşitul hegemoniei occidentului”, mi s-a părut cumva exagerată. Complot sau necomplot, ordinea lumii se schimbă, nu încape nici o îndoială! Pe de o parte, sub greutatea unui lung şir de greşeli strategice, a politicilor falimentare promovate în ultimele aproape cinci decenii, a aroganţei şi a prostiei care au inundat ”înaltele locuri” unde se iau ”marile decizii”, Casa Albă, Kremlin, Bruxelles etc. Pe de altă parte, cinic şi vînjos împinsă cu capul la fund de liderii ”lumii noi”, nerăbdători să se aşeze oficial în jilţurile rezervate celor ce ”conduc lumea”. Ce mai, ”Die Götterdämmerung”! Amurgul Zeilor. Primul reflex a fost să mă duc degrabă la mica mea colecţie de înregistrări muzicale şi, mărturisesc, nu m-am lăsat răpus, pînă ce nu s-au stins cele din urmă acorduri ale zbuciumatei partituri wagneriene. Am intrat în atmosferă! După care, am ieşit... să iau o gură de aer curat şi să cuget, cumva, mai limpede.

Cînd vine vorba despre ”apusul” Occidentului descris nu doar de concurenţii sau de inamicii lui ca obosit, neputincios, descompus moral etc. şi despre ridicarea unei ”civilizaţii alternative”, undeva prin sudul şi sud-estul Asiei, pictată în culori vii, tînără, viguroasă, potentă, mînată de nobile idealuri, argumentul principal şi adesea singurul este un tablou comparativ al resurselor şi al potenţialului. Al resurselor naturale, economice, ştiinţifice, de populaţie, militare, ba chiar şi politice. Occidentul şi-a epuizat de mult resursele naturale, în curînd va trebui să se zbată pentru supravieţuire, mai ales cînd vine vorba despre cele vitale. Apa, spre exemplu. Epoca drenării nelimitate şi cu costuri ridicol de mici a resurselor sale de dezvoltare, prosperitate, huzur şi risipă, din periferia dominioanelor europene s-a încheiat. Gestiunea ”resurselor noi” este departe de calificativul ”succes”. Aşa zisa ”revoluţie verde” stă drept mărturie a acestui faliment, nu doar economic, ci şi politic. ”Călare” pe resursele încă neexploatate ale Africii, Asiei şi chiar ale Americii Latine stă şi va sta multă vreme de acum înainte mai ales China. Rusia încă exploatează ceea ce mai are în propria ogradă, dar nici ea nu umblă legată la ochi prin anumite regiuni ale Africii, mai ales prin fostele dominioane franceze. America se uită doar cum alţii se înfruptă pînă şi din grădina ”din spatele casei ei”. Cît despre Africa, America ar vrea, dar nu prea mai poate. Şi, mai ales, nu ştie cum. Vechile soluţii tip OSS, ale implanturilor de ”regimuri” favorabile a dat mai mult rateuri decît a adus beneficii. Cel puţin în ultimele trei decenii. Ultima încercare, celebra ”primăvară arabă” a scufundat şi ultimele puncte de sprijin ale credibilităţii Statelor Unite de pe continentul african. Creşterea economică fără pieţe externe de expansiune şi aprovizionare cu resurse primare nu mai are soluţii. Formula banilor fără acoperire, folosită intensiv în economiile de nucleu ale civilizaţiei occidentale, cam din 1980 încoace, pentru a crea o artificială bulă de expansiune a consumului intern şi a rezervelor de investiţii, nu face altceva decît să grăbească precipitarea unei crize masive, inevitabile pentru a face loc restructurări economice din temelii. Sau prăbuşirii totale şi fără întoarcere! Tabloul este, chiar şi cu aproximările de rigoare, realist. Problemele încep, cînd încerci să desluşeşti ce se întîmplă cu acest potenţial. Să o luăm de data aceasta de la politică. Tăria politică a regimurilor care domină nucelul dur în jurul căruia se presupune că se va organiza ”noua ordine mondială” este generată de componenta autoritară. Cu varianta, populist-autoritară. Programul politic MAGA, întreaga agendă Trump nu reprezintă altceva decît drumul pe scurtătură pentru scoaterea Americii din ”istoria vetustă” a democraţiei şi ”prăbuşirea” ei plină de succes şi perspective într-un model autoritarist-populist, anti-democratic în esenţă. Aceeaşi bătălie se dă şi pe scenele politice din Europa, cu diferenţa că, aici, opoziţia la soluţile de tip trumpist, anti-democratice, anti-liberale, anti-umaniste, a întîrziat maturizarea fenomenului. Pe de altă parte, nu puţine din aşa-zisele ”puncte tari” ale ”ordinii noi” au ca vectori de promovare structuri şi mentalităţi politice cît se poate de învechite. Nu puţine dintre ele, simple cioturi revopsite, culese din cimitirele de fiare vechi ale politicilor şi propagandei războiului rece. Cine poate să creadă că Rusia putiniană poate fi un pilon solid, de încredere, al ”noii ordini globale”, cînd ea zace în fundul gropii istorice pe care occidentul Europei o contemplă încă de pe margine. Cam mult şi periculos aplecat spre hău, dar încă pe margine, sus! Nici chiar China nu are un dosar politic prea credibil, pentru a putea garanta succesul promovării unei alte ”liste fundamentale de valori”, decît cele ale civilizaţiei occidentale din ultimele trei secole. Desigur, lipseşte, spre exemplu, componenta religios-ideologică de sorginte iudeo-creştină. Acesta poate fi un atu, dar poate fi şi o serioasă slăbiciune. În rest, gargară obosită despre o lumea nouă a dezvoltării echitabile, bazată pe respect etc. Revizitaţi, rogu-vă, literatura politică a anilor 70. O să regăsiţi cele mai multe dintre temele discursului de la Tianjin despre valorile şi obiectivele viitoarei ”noi ordini mondiale”.

În realitate, ceea ce încearcă China, Rusia, India şi restul asociaţilor de la Tianjin, nu fără o doză bună de disperare şi nu fără temeri însemnate, este doar îndepărtarea, izolarea, conceperea unor soluţii şi dispozitive pentru disiparea efectelor unei dramatice crize economice globale, produsă de politicile americane ale ultimei jumătăţi de secol şi mai bine. Un eveniment de mult anunţat, cu capacitate de a schimba relieful economic, politic şi social al lumii. Frica masivă în faţa consecinţelor unui astfel de eveniment, greu de prevăzut sau imprevizibile, cu potenţial destructurant greu de calculat, produse de valurile uriaşe care vor cutreiera întregul ocean planter al economiei şi societăţii globalizate este ceea ce-i mînă în luptă, nicidecum idealurile unei aşa zise ordini internaţionale noi, ale cărei chei nu le deţin, aşa cum nu le mai deţine nici axa euro-atlantică.

La noi, şi nu numai, printr-un fel de victorie a inerţiei, transformată în tradiţie, Die Gotterdammerung, s-a tradus prin ”amurgul zeilor”. În limba germană însă, Dammerung, se referă la acel aspect special, care survine atît la începutul, cît şi la sfîrşitul zilei, pe care noi îl numim crepuscul, ca şi italienii, francezii şi spaniolii, în timp ce englezii îi spun twilight. O lumină magică între zi şi noapte. Culmea este că în limba de origine, islandeză, de unde provine mitul, cuvîntul din titlul original trimite la noţiunea de ”soartă a zeilor”, nicidecum la apusul lor! Iar soarta, chiar şi a zeilor, după cum se vede, se deapănă după reguli ascunse, necunoscute, considerate de aceea, adesea, ca fiind supuse mai degrabă întîmplării. Prin urmare, eu vă propun ca la meciul acesta să jucaţi, totuşi, 1x2!