AFP: Parlamentul britanic adoptă interzicerea vânzării de ţigarete pentru toţi tinerii născuţi după 1 ianuarie 2009

I.O.
Internaţional / 22 aprilie, 15:05

AFP: Parlamentul britanic adoptă interzicerea vânzării de ţigarete pentru toţi tinerii născuţi după 1 ianuarie 2009

Parlamentul britanic a adoptat o lege menită să facă din Regatul Unit o ţară fără tutun, interzicând vânzarea de ţigarete persoanelor născute după 1 ianuarie 2009, anunţă agenţia AFP.

Textul, agreat de deputaţi şi de lorzi, urmează să primească assentimentul regal, o formalitate, potrivit relatării AFP.

Ministrul laburist al Sănătăţii, Wes Streeting, a descris măsura drept un „moment istoric” şi a spus că va crea o „primă generaţie fără tutun”, transmite agenţia de presă.

Legea prevede că toţi cei născuţi după 1 ianuarie 2009, în prezent 17 ani sau mai tineri, nu vor mai putea cumpăra legal ţigarete niciodată, scrie AFP.

Pe lângă interdicţia vânzării, textul extinde restricţiile privind fumatul în spaţii exterioare precum locurile de joacă şi zonele din apropierea şcolilor şi spitalelor, conform relatării agenţiei.

Proiectul mai permite limitarea publicităţii produselor de vaping, impune restricţii asupra aromelor şi ambalajelor şi interzice utilizarea acestor produse în locurile unde fumatul este deja interzis, notează AFP.

Organizaţia Action on Smoking and Health (ASH) a salutat decizia drept o „cotitură decisivă”, apreciază agenţia de presă în contextul reacţiilor publice.

Măsura face din Marea Britanie a doua ţară care adoptă o interdicţie generalizată de acest tip, după Maldive; AFP aminteşte că Noua Zeelandă a introdus anterior o politică similară, dar a fost abandonată ulterior de conservatori la revenirea lor la putere.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sa vezi ce fumatori inraiti vor deveni bunicile si bunicele astora:))).Cate 10-15 pachete pe zi:))!

    Se duc in Franta. Sau trec pe marijuana.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda Teoria dobânziiCiteste Teoria dobânzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2103
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4352
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6803
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0051
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.8599

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb