English
În ultimele patru decenii, democraţiile occidentale au cunoscut atât câştigători, cât şi pierzători. Ce vedem astăzi, tot mai clar, este reacţia celor care au avut cel mai mult de pierdut în urma transformărilor economice şi sociale profunde. Este o realitate relativă: aproape toată lumea a avut ceva de câştigat, însă unii au câştigat mult mai mult decât alţii.
Occidentul anului 1980 nu era sărac. Oamenii aveau acces la locuinţe, îşi permiteau o maşină, una sau două vacanţe pe an şi se bucurau de locuri de muncă stabile, servicii medicale accesibile şi o viaţă trăită, în general, în siguranţă. Străzile erau liniştite, iar încrederea în viitor era o normă, nu o excepţie.
Între timp, lumea s-a schimbat. Cei care aveau afaceri, proprietăţi sau acţiuni bursiere au prosperat spectaculos. Noile tehnologii, globalizarea accelerată şi imigraţia masivă au adus beneficii imense - dar aproape exclusiv unei minorităţi. Marea masă a populaţiei s-a ales, în schimb, cu un smartphone în buzunar - un simbol al modernităţii, dar nu neapărat al progresului real în calitatea vieţii.
În timp ce elitele au devenit tot mai sigure pe viitorul lor - ajungând adesea rentieri, cu copii în cele mai scumpe universităţi - clasa de mijloc s-a subţiat. Bogaţii nu mai trebuie să muncească, iar copiii lor pornesc în viaţă de pe o poziţie incomparabil mai avantajoasă. În doar câteva decenii, averile lor nu s-au dublat sau triplat, ci s-au multiplicat chiar şi de zece sau douăzeci de ori.
În 2025, majoritatea cetăţenilor occidentali muncesc mai mult decât părinţii lor pentru a menţine acelaşi standard de viaţă. Locuinţele, educaţia de calitate, serviciile medicale şi siguranţa pe străzi au devenit mai greu de atins. În multe oraşe, criminalitatea este semnificativ mai ridicată. În paralel, cei privilegiaţi îşi aduc forţă de muncă din ţări mai sărace - menajere, bone, îngrijitori - şi nativii concurează cu aceştia pentru salarii şi locuri de muncă. Se creează o presiune reală şi în accesul la locuinţe, spitale şi şcoli. În timp ce această dinamică avantajează capitalul, ea a dus la marginalizarea economică şi socială a unei părţi considerabile din populaţie.
Nu este, aşadar, o surpriză că tot mai mulţi alegători refuză să accepte status quo-ul. Votul lor devine o formă de protest, o revendicare a unei demnităţi pierdute. Ei nu cer imposibilul, ci doar un trai decent şi şanse egale. Nu există soluţii simple, dar e clar că oamenii cer schimbări - uneori radicale - în speranţa unui viitor mai echitabil.
România, integrată în lumea occidentală prin apartenenţa la Uniunea Europeană, trăieşte şi ea aceste tensiuni. Mulţi români muncesc din greu, în ţară sau în străinătate, în timp ce o minoritate privilegiată - adesea conectată ilegitim la puterea politică - beneficiază de un sistem care le este favorabil. Inechitatea socială nu este doar o problemă de percepţie, ci una de fond.
Sistemul, în Occident, dar şi în România, trebuie reformat. Altfel, va fi înlăturat, etapă cu etapă, prin vot. Cetăţenii nu mai sunt dispuşi să accepte nedreptatea ca pe un dat al sorţii. Iar alegătorii, de această dată, au poate mai multă dreptate decât sunt dispuşi liderii să le recunoască.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.05.2025, 00:22)
Comunismul a fost mai echitabil vi s-a parut? Comentai ceva ajungeai la parnaie. Voiai sa pleci din tara, ajungeai la canal sau parnaie. Aia e echitabil?
Ca spre asta ne indreptam sa nu ne facem iluzii ca va face cineva "echitate" in Romania.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.05.2025, 00:48)
Deci e vorba ,până la urmă, de vechea "luptă de clasă" care se manifesta mai acut on acele perioade ale istoriei in care minoritatea bogată nu oferă posibilitatea unei vieți decente majoritatii sărace!Viva la revolusion!