Abonament gratuit
Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”

Amurgul colecţionarilor?

MARIUS TIŢA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Amurgul colecţionarilor?

Colecţionarul este un aristocrat al artei şi îl vom întâlni tot mai rar. Aparţine trecutului pentru că, în prezent, pur şi simplu nu mai poţi fi colecţionar. Colecţionarul era acel pasionat iremediabil, care mânca iaurt cu pâine ca să îşi poată cumpăra obiectul de artă ce îi rămăsese la suflet. Să nu înţelegem de aici că este obligatoriu să fii sărac pentru a fi colecţionar de artă, ci că trebuie să fii gata de mari sacrificii pentru pasiunea colecţionării. Mai mult, majoritatea colecţionarilor au fost bogaţi, nu au trebuit să se înfometeze pentru a cumpăra artă, dar când au făcut-o au fost la fel de umili ca orice pasionat. Posibilitatea revânzării, desigur în câştig, a unor piese din colecţie sau a întregii colecţii nu este străină colecţionarilor, dar nu a constituit mobilul acţiunii lor. Colecţiile se vând după moartea colecţionarilor, iar colecţiile nu se cumpără. O colecţie adevărată se face ca vinul bun, în timp, nu poate fi distilată în alambic, sub foc presant.

Mulţi colecţionari nu se consideră colecţionari, iar mulţi dintre cei care se declară colecţionari nu au nicio legătură cu această calitate. Un sac sau o căruţă cu bani nu poate fi transformată într-o colecţie prin simplul schimb numit vânzare-cumpărare, trebuie mult mai mult decât o inspiraţie comercială ca achiziţia să devină colecţie. Într-adevăr, astfel de "colecţii" au tot apărut, ba chiar au fost expuse în locuri prestigioase în ultimul timp, dar asta nu face decât să consolideze ce am susţinut mai devreme şi de aici mai încolo. În timpurile noas-tre, absolut firesc, se cumpără obiecte de artă pentru a fi revândute, într-un interval de timp ulterior mai lung sau mai scurt, la un preţ mai mare. E speculaţie, în sensul clasic şi normal al pieţei, este inves-tiţie, este afacere. O piaţă de artă bogată, cu cifre mari spre astronomice, este bună pentru toată lumea, pentru economie, dar şi pentru artişti. Dacă pe o astfel de piaţă se vând clasicii, cei vechi şi foarte vechi, cumpărătorii nu pot rămâne insensibili la arta contemporană, cu autori în viaţă. Apar colecţii, cresc tranzacţiile, artiştii sunt recunoscuţi şi prosperă, societatea devine din ce în ce mai deşteaptă, capabilă de cultură şi civilizaţie, oamenii nu mai dărâmă munţii ca să caute după resursele ascunse pe acolo, ci îi pictea-ză şi le vând imaginea numiţilor munţi cu echivalentul în aur al creaţiei lor. De fapt, când spun că îi aşteaptă pe colecţionari, artiştii îi aşteaptă, de fapt, pe investitori.

Cel mai cunoscut tip de colecţionar este cel care îi frecventa pe interbelicii noştri, lăsându-ne colecţii de excepţie. De regulă medici, ca să înţelegem sursa fondurilor, aceşti colecţionari ştiau artă şi cultură şi erau foarte apropiaţi de artiştii pe care îi "colecţionau". Astfel, din jurnalele lor aflăm multe lucruri pentru istoria artei, dar şi din jurnalele artiştilor aflăm multe despre colecţionari. Ei au avut cele mai bune piese din opera respectivilor artişti, fiind cumpărători privilegiaţi. Tot ei sunt cea mai sigură şi serioasă categorie de cumpărători. De fapt, sunt cumpărători de cursă lungă, făcând achiziţii multe de la un număr redus de artişti. Desigur, sunt şi colecţionari care cumpără lucrări dintr-o anumită perioadă, dintr-un curent anume, cu o anumită temă.

Să nu uităm şi colecţiile artiştilor. Precum regretatul Vasile Grigore, artiştii cumpără sau primesc la schimb şi lucrările colegilor lor, ajungând să deţină loturi semnificative. Uneori opera lor se constituie într-o colecţie în sine, dar cei care vor fi consideraţi colecţionari sunt urmaşii. Aici intră în scenă şi o cantitate importantă de obiecte ce au aparţinut creatorului sau se referă la opera şi viaţa sa. Este minunat ca într-o expoziţie personală sau de grup să poţi expune paleta sau pensulele, şevaletul şi cutia cu culori, haine sau umbrele, ochelari şi stilouri, obiecte mari sau mici care au participat sau contribuit decisiv la actul creaţiei artistice.

Avem probabil singurul muzeu al colecţiilor de artă din Europa sau din lume. Apariţia sa, în urmă cu exact patru decenii, la un an de la cutremurul din 1977, a fost umbrită de acuzaţiile că ar duce mai departe teribila lucrătură comunistă de distrugere a proprietăţii private asupra operelor de artă, implicit a colecţiei şi, mai ales, a colecţionarilor. Cutremurul părea să fie un pretext ca să se spună că noul muzeu va pune la adăpost colecţiile bătrânilor privaţi. Totuşi, ne aflam la numai patru ani de la infama Lege nr. 63 din 1974, "privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste Româ-nia". E greu de spus ce s-a dorit atunci dar, în timp, muzeul a devenit o adevărată casă a colecţiilor, 30 dintre cele mai reprezentative fiind în expunere permanentă. Muzeul Colecţiilor de Artă este, de la început, parte a Muzeului Naţional de Artă al României. În acest an împlineşte patru decenii de existenţă dar şi cinci ani de când s-a redeschis, după o temeinică restaurare, palatul Romanit, care îl găzduieşte. În expoziţia "Portretul colecţionarului", care marchează aniversarea, regăsim legendarele nume care au făcut o artă din a colecţiona arta: Simu, Dona, Beza. Regăsim şi colecţiile unor mari pictori, Iser şi Baba, l-aş evoca şi pe Taru, graficianul, caricaturistul, colecţionarul, dar s-ar putea crede că trebuie să ai nume din patru litere ca să fim mari colecţionari, ceea ce nu este, până la urmă, obligatoriu. O dovedeşte însuşi preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din Româ-nia, deja legendarul general nonagenar Vasile Parizescu, un adevărat fenomen al colecţionariatului, cu pasiune şi sacrificiu, cu experienţă, ştiinţă şi amintiri. Cu bucurie i-am reîntâlnit la vernisajul expoziţiei dedicate colecţionarilor şi muzeului lor pe Maria şi Constantin Pârvuţoiu, oameni şi colecţionari de suflet, a căror viaţă o aflăm din volumul "Impresii de colecţionar" scris de doamna Pârvuţoiu.

Pe piaţa de artă, colecţiile joacă un rol aparte. Uneori se vinde întreaga colecţie sau o parte însemnată. Evenimentul este garantat, viaţa colecţionarului sau a colecţionarilor este pusă sub lupă şi în lumină, tot ce au făcut ei este important şi astfel des-coperim istoria colecţiei, când şi cum a fost achiziţionat fiecare lot din vânzare. Toate aceste elemente cresc preţul de achiziţie şi îmbogăţesc istoria artei. În februarie 2009, timp de vreo trei zile, cât să faci un referendum de modificare a Constituţiei, a fost vândută colecţia de artă realizată de familia absolut netradiţională formată din doi francezi, Yves Saint Laurent şi Pierre Berge. S-au adunat fix 373.935.500 de euro, cu tot cu taxe. A fost numită "licitaţia secolului", dar, deşi poate nu a fost aşa, a fost cea mai tare licitaţie din afara campaniilor de primăvară şi de toamnă derulate la New York, de Sotheby's şi Christie's. Recordurile au zburat în toate părţile, un singur fotoliu aducând 21 de milioane de euro.

Printre cele 730 de loturi propuse de Christie's la celebra licitaţie s-a aflat şi fantastica "Madame LR" de Brâncuşi, sculptură de lemn estimată la 15-20 de milioane de euro şi vândută cu aproape 30. A fost mult timp recordul Brâncuşi, a rămas recordul său la sculptura în lemn, ceea ce nu este deloc puţin lucru.

La noi, Artmark a înţeles ce înseamnă valoarea unei colecţii, de aceea are numeroase licitaţii ce poartă numele colecţionarului. Tocmai s-a vândut "colecţia academicianului Zeno Popovici, cu o selecţie din colecţia prinţului Ghica", a mai fost colecţia Marinei Dimitropoulos, o mare şi interesantă poveste. Până la Revelion ni se mai propun arme şi vinuri de colecţie, dar nu sunt puţine ofertele în a căror prezentare este menţionată apartenenţa la o colecţie cu nume şi prenume. Multe minunate alcătuiri de colecţionar sunt scoase din muzee şi ajung pe piaţă şi în licitaţii, cu multă grabă de a fi transformate în cash sau impulsuri electronice. Altele pleacă direct din casa regretatului, fie el artist creator sau colecţionar. Graba strică treaba şi chiar cota. La faimoasele case de licitaţie dinspre Soare Apune, apartenenţa la o colecţie devine o listă aproape obligatorie din fişa tehnică a ofertei, adică un lucru normal, frumos şi sigur.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie