Pieţele britanice salută demisia premierului Liz Truss
A.V.Internaţional / 21 octombrie 2022
A.V.Internaţional / 21 octombrie 2022
MAKEPiaţa de Capital / 21 octombrie 2022
Cristian DogaruMacroeconomie / 21 octombrie 2022
Dan NicolaieMiscellanea / 21 octombrie 2022

Ce a căutat "neamţul" la Moscova nu am aflat, dar cu siguranţă ştiu ce caută rusul în Antalya. Să se impună. Nu contează cum. Am întâlnit unul în Turcia. Eu eram într-o deplasare cu TUI TravelCenter, el cu ale lui. Impresia e că m-am întîlnit cu absolut toţi rusii şi deja îmi reevaluez toţi vecinii din Bucureşti, trecuţi (pe care i-am judecat prea aspru) şi viitori (pe care mă angajez să nu-i mai judec deloc), dar asta e altă poveste.
George MarinescuPolitică / 21 octombrie 2022
Contractul privind construirea a patru corvete destinate Forţelor Navale Române nu a fost semnat încă de asocierea franco-română Naval Group-Şantierul Naval Constanţa, deşi o decizie în acest sens era aşteptată la finalul lunii septembrie. Amintim că în cursul acestui an, asocierea a solicitat de două ori amânarea semnării contractului - prima dată în luna februarie, iar a doua oară în luna aprilie, când, potrivit declaraţiilor de la începutul lunii mai ale ministrului Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, se vorbea despre o eventuală semnare în luna septembrie 2022.
I.Ghe.Politică / 21 octombrie 2022
Prim-ministrul Nicolae Ciucă exclude desfăşurarea cursurilor online în localităţile în care există şcoli cu probleme privind furnizarea agentului termic pe timp de iarnă şi le-a cerut ieri miniştrilor de resort şi prefecţilor să ia toate măsurile necesare pentru ca elevii să beneficieze de confortul termic necesar în sălile de clasă pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional.
Cornel CodiţăEditorial / 21 octombrie 2022
RUXANDRA JIANU, TAX PARTNER LA BIRIŞ GORANCompanii / 21 octombrie 2022
I.Ghe.Politică / 21 octombrie 2022
Emilia OlescuCompanii / 21 octombrie 2022
A.V.Internaţional / 21 octombrie 2022
A.M.Internaţional / 17 septembrie, 17:05
A.M.Politică / 17 septembrie, 16:56
A.M.Politică / 17 septembrie, 16:45
A.M.Internaţional / 17 septembrie, 16:39
L.B.Politică / 17 septembrie, 15:58
L.B.Politică / 17 septembrie, 15:54
L.B.Politică / 17 septembrie, 15:50
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 15:47
L.B.Politică / 17 septembrie, 15:45
L.B.Politică / 17 septembrie, 15:33
L.B.Piaţa de Capital / 17 septembrie, 15:30
A.M.Miscellanea / 17 septembrie, 15:26
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 15:23
A.M.Bănci-Asigurări / 17 septembrie, 15:12
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 15:05
L.B.Politică / 17 septembrie, 14:39
L.B.Politică / 17 septembrie, 14:35
L.B.Politică / 17 septembrie, 14:24
A.M.Politică / 17 septembrie, 13:49
A.M.Politică / 17 septembrie, 13:39
A.M.Piaţa de Capital / 17 septembrie, 13:22
SABIN S. BRANDIBURUMiscellanea / 17 septembrie, 13:16
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 13:14
A.M.Piaţa de Capital / 17 septembrie, 13:12
L.B.Politică / 17 septembrie, 12:28
L.B.Politică / 17 septembrie, 11:22
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 10:54
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 10:48
L.B.Politică / 17 septembrie, 10:45
L.B.Politică / 17 septembrie, 17:20
• Evenimentul reuneşte lideri de afaceri români, investitori şi experţi în pieţe de capital
A.M.Companii / 17 septembrie, 16:29
A.M.Companii / 17 septembrie, 15:19
BOGDAN MAIOREANU, Analist eToroPiaţa de Capital / 17 septembrie, 15:16
A.M.Macroeconomie / 17 septembrie, 14:27
A.M.Piaţa de Capital / 17 septembrie, 14:08
L.B.Miscellanea / 17 septembrie, 12:35
• 71% dintre români nu investesc în prezent, iar principalele bariere sunt economiile insuficiente (40%), teama de risc (35%) şi lipsa cunoştinţelor despre investiţii (33%).
S.C.Companii / 17 septembrie, 11:56
L.B.Companii / 17 septembrie, 11:48
L.B.Bănci-Asigurări / 17 septembrie, 11:44
O.D.Sport / 17 septembrie, 10:52
O.D.Sport / 17 septembrie, 10:46
O.D.Sport / 17 septembrie, 10:44
O.D.Sport / 17 septembrie, 10:42
S.C.Companii / 17 septembrie, 10:42
L.B.Miscellanea / 17 septembrie, 10:38
• Sosirile turiştilor români au scăzut cu 14,7%, în timp ce segmentul străinilor a înregistrat un avans modest
L.B.Miscellanea / 17 septembrie, 10:35
• România este cea mai mare piaţă Magento din Europa de Est, cu peste 60% dintre magazinele identificate în regiune.
S.C.Companii / 17 septembrie, 10:32
L.B.Miscellanea / 17 septembrie, 10:29
L.B.Piaţa de Capital / 17 septembrie, 09:36
• Ministerul Finanţelor (MF) a atras 847 milioane de lei (162 milioane de euro), prin a noua rundă de titluri de stat Fidelis din acest an
L.B.Internaţional / 17 septembrie, 09:19
S.C.Companii / 17 septembrie, 08:47
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 08:41
S.C.Companii / 17 septembrie, 08:20
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 07:53
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 07:47
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 07:35
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 07:26
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 07:13
O.D.Sport / 17 septembrie, 06:37
A.M.Miscellanea / 17 septembrie, 13:57
George MarinescuEnglish Section / 17 septembrie
O.D.English Section / 17 septembrie
O.D.English Section / 17 septembrie
A.V.Internaţional / 21 octombrie 2022
Bursele europene au fluctuat ieri, pe fondul incertitudinilor privind economia.
Sabin S. BrandiburuPiaţa de Capital / 21 octombrie 2022
Dujac FlorinBănci-Asigurări / 21 octombrie 2022
Dujac FlorinBănci-Asigurări / 21 octombrie 2022
Euro a scăzut, ieri, cu 0,44 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9246 lei/euro.
Macroeconomie / 21 octombrie 2022

Andrei Iacomi
Cristian Pîrvulescu
Valentin M. Ionescu
Cătălin Avramescu
A.I.
George Marinescu
| 5.2780 | |
| 4.6568 | |
| 5.5793 | |
| 6.1594 | |
| 620.5504 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 29 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 28 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 25 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 24 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 24 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 23 septembrie
Florian Goldstein