Avertisment ECFR: Eşecul partidelor de centru hrăneşte ascensiunea noii drepte

Partidele de centru şi formaţiunile politice mainstream greşesc fundamental atunci când cred că ascensiunea noii drepte poate fi stopată prin apeluri la responsabilitate, prin invocarea complexităţii guvernării sau prin avertismente despre „pericolul populismului”, afirmă Mark Leonard, directorul European Council of Foreign Relations (ECFR) într-o analiză publicată ieri pe site-ul instituţiei pe care o conduce.

Într-o epocă marcată de dezordine, polarizare şi criză permanentă, strategia de a poza în administratori sobri ai status quo-ului este o reţetă sigură pentru eşec, susţine Mark Leonard, care avertizează explicit că „cel mai mare pericol, în această eră a dezordinii, este ca centriştii să pară reprezentanţii ordinii existente”, într-un moment în care o parte tot mai mare a electoratului percepe tocmai această ordine ca fiind cauza insecurităţii economice, culturale şi politice. A lupta cu noua dreaptă prin superioritate morală, prin imitaţie tactică sau prin negare succesivă a realităţii nu face decât să îi întărească poziţia.

Sursa citată identifică trei direcţii fără de care partidele mainstream nu pot spera să recâştige terenul politic pierdut în ultimii şase ani. Prima este asumarea onestă a dezordinii lumii contemporane şi renunţarea la iluzia că interdependenţa globală poate fi prezentată drept un proces uniform benefic. Politicienii de centru trebuie să vorbească direct despre frică, insecuritate şi pierdere de statut, nu să le minimalizeze sau să le explice tehnocratic, afirmă sursa citată.

A doua direcţie se referă la reconstruirea unei guvernări care să nu mai lase clasa muncitoare în urmă, după decenii în care politicile economice au tratat globalizarea ca pe un bine în sine, ignorând impactul său profund inegal. A treia direcţie priveşte articularea unei identităţi colective alternative, capabile să concureze cu oferta emoţională şi majoritară a noii drepte. Fără o poveste proprie de apartenenţă şi sens, centrul politic rămâne dezarmat într-o luptă care nu se mai poartă pe cifre şi expertiză, ci pe identitate, emoţie şi percepţia legitimităţii.

Aceste soluţii oferite de sursa citată nu sunt teoretice, ci reprezintă rezultatul unei analize ample a modului în care noua dreaptă a devenit forţa politică cel mai bine adaptată prezentului. Mark Leonard arată că nu avem de-a face cu o mişcare nostalgică, ci cu una „hiper-modernă, chiar post-modernă”, care a înţeles mai bine decât vechile partide natura crizelor succesive ce au lovit Occidentul din 2007 încoace. Criza financiară, criza zonei euro, criza migraţiei din 2015, pandemia Covid-19 şi războiul din Ucraina nu s-au succedat pur şi simplu, ci s-au suprapus şi potenţat, producând ceea ce Benedikt Kaiser numeşte o „convergenţă a crizelor” într-o societate hiper-interdependentă, unde nimeni nu mai pare să deţină controlul.

• Ascensiunea noii drepte, favorizată de crizele din ultimii şase ani

Datele ECFR confirmă această fragmentare profundă a societăţii europene. În 2023, 73,7 milioane de alegători din UE erau în primul rând marcaţi de pandemia Covid-19, 73,6 milioane de schimbările climatice, 70,9 milioane de turbulenţele economice globale, 58 de milioane de imigraţie şi 49,6 milioane de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, raportat la o populaţie adultă de aproximativ 372 de milioane. În loc să creeze solidaritate, aceste crize au produs „triburi ale crizei”, grupuri cu priorităţi diferite, adesea incompatibile, într-un context în care vechiul clivaj stânga-dreapta se dezintegrează.

Noua dreaptă a înţeles că, într-un asemenea context, promisiunea stabilităţii este mai puţin convingătoare decât promisiunea ruperii regulilor. Potrivit sursei citate, la conferinţa National Conservatism din 2025, un participant formula brutal această logică: „să spargi lucruri este scopul”. Donald Trump a transformat această strategie într-un stil de guvernare, ignorând norme, proceduri şi chiar legi pentru a-şi demonstra voinţa politică, de la închiderea graniţelor până la ameninţări spectaculoase precum capturarea lui Nicolas Maduro sau sugestia anexării Groenlandei. În Europa, Marine Le Pen vorbeşte deschis despre ignorarea dreptului european pentru a acorda prioritate „cetăţenilor francezi” în accesul la locuinţe, locuri de muncă şi beneficii sociale.

Dar această politică a rupturii nu ar fi avut succes fără o mutaţie socială profundă. Directorul ECFR, Mark Leonard arată că noua dreaptă a construit o coaliţie electorală solidă în rândul celor care se percep drept pierzătorii globalizării. „Stânga a abandonat chestiunea socială în favoarea politicilor minoritare”, afirmă Benedikt Kaiser, unul dintre liderii AfD, adăugând tranşant: „statul social există pentru propriul popor, nu ca factor de atracţie pentru elemente multiculturale”.

Această retorică s-a tradus în rezultate electorale spectaculoase. În Statele Unite, Donald Trump a câştigat alegerile din 2024 obţinând 66% din voturile alegătorilor albi fără studii universitare şi 56% din voturile clasei muncitoare, indiferent de rasă. În Germania, sprijinul muncitorilor pentru social-democraţi a scăzut de la 48% în 1998 la doar 12% în 2025, în timp ce AfD a obţinut 38% din voturile acestui segment. În Franţa, Rassemblement National a câştigat 59% din voturile clasei muncitoare în primul tur al alegerilor legislative din 2024.

• Stăpânirea spaţiului informaţional online - cea mai mare putere a noii drepte

Agenda politică a noii drepte este coerentă şi articulată în jurul ideii de „preferinţă naţională”. Imigraţia este tema centrală, încărcată simbolic şi emoţional. Viktor Orban vorbeşte despre „sinucidere civilizaţională”, iar vicepreşedintele SUA, JD Vance, afirmă că „America nu este doar o idee. Este un grup de oameni cu o istorie comună şi un viitor comun”. Tom Homan se laudă că, prin intermediul acţiunilor ICE, a redus imigraţia ilegală cu 96% în doar şapte săptămâni şi că va deporta 400.000 de persoane într-un singur an, arată sursa citată.

Pe plan economic, tarifele şi protecţionismul sunt prezentate drept instrumente de regenerare morală şi culturală, nu doar industrială. În politica externă, noua dreaptă respinge internaţionalismul liberal şi promovează o viziune a suveranităţii naţionale integrate într-o civilizaţie occidentală vag definită, în care Uniunea Europeană nu trebuie părăsită, ci remodelată „din interior”.

În fine, poate cel mai mare avantaj al noii drepte este stăpânirea spaţiului informaţional fragmentat. Potrivit sursei citate, Nigel Farage recunoaşte fără echivoc: „nu aş exista dacă nu ar fi internetul”. Analizele Politico arată că, deşi doar aproximativ un sfert dintre europarlamentari aparţin dreptei radicale, aceştia generează majoritatea interacţiunilor pe TikTok, cu aproape 39 milioane de aprecieri, în timp ce cel mai mare grup parlamentar, Partidul Popular European, abia atinge 3% din total.

Din această perspectivă, avertismentul final al lui Mark Leonard capătă greutate strategică. Fără o înţelegere profundă a noii drepte, fără o confruntare directă cu temerile reale ale alegătorilor şi fără o identitate colectivă alternativă, partidele de centru nu riscă doar să piardă alegeri. Riscul real este să piardă capacitatea de a defini sensul politic al epocii în care trăim.