Barroso le cere statelor din UE să nu recurgă la protecţionism

F. A.
Internaţional / 10 februarie 2009

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, le-a cerut ieri seară ţărilor din UE să evite recurgerea la protecţionism în condiţiile crizei, într-un moment în care Franţa este criticată în acest sens prin planul său pentru industria auto, relatează AFP.

"Este foarte important ca la cel mai înalt nivel să avem o abordare comună, care să respecte principiile UE, şi să rezistăm tentaţiei protecţionismului, atât faţă de exterior, cât şi faţă de interior", a declarat el.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a fost acuzat de preşedinţia cehă a UE că cedează protecţionismului, prin planul său de ajutor pentru sectorul auto naţional, ce condiţionează unele ajutoare de menţinerea activităţii în ţară.

Premierul ceh Mirek Topolanek a criticat luni "recentele demersuri şi declaraţii selective şi protecţioniste, făcute de preşedintele francez".

Ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, a respins acest reproş ieri seară, la Bruxelles, unde participa la o reuniune cu colegii ei din zona euro. "Nu există tendinţe protecţioniste în acest plan pentru sectorul auto", a subliniat ea.

"Se încearcă focalizarea pe cercetare, pe dezvoltare, pe calitatea maşinilor noastre şi au fost negociate puncte cu constructorii auto, care prevăd mai ales să nu fie închise fabrici şi ca ei să facă tot posibilul pentru a evita concedierile", a explicat ea.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb