Banca Naţională a României a decis, în şedinţa Consiliului de administraţie din 8 iulie 2025, să menţină rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an, în pofida presiunilor inflaţioniste din lunile recente şi a contextului economic marcat de incertitudini interne şi externe, conform unui comunicat BNR. Dobânda pentru facilitatea de creditare (Lombard) rămâne la 7,50%, iar cea pentru facilitatea de depozit la 5,50%. De asemenea, BNR a păstrat nivelurile actuale ale rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi valută ale instituţiilor de credit.
Potrivit băncii centrale, rata anuală a inflaţiei a crescut în luna mai la 5,45%, de la 4,85% în aprilie, întrerupând temporar traiectoria descendentă înregistrată anterior. Avansul a fost determinat în principal de creşterea preţurilor alimentelor şi energiei, dar şi de costurile salariale ridicate şi de deprecierea leului în faţa euro.
BNR anticipează o accelerare temporară a inflaţiei în următoarele luni, în special din cauza expirării schemei de plafonare a preţului la energie electrică şi a majorării TVA şi accizelor de la 1 august. Pe termen mediu, însă, pachetul de măsuri fiscal-bugetare planificat ar putea avea un efect dezinflaţionist prin temperarea cererii interne şi corectarea deficitului de cont curent.
În ceea ce priveşte activitatea economică, PIB-ul a stagnat în primul trimestru al anului, în timp ce creşterea anuală a fost de doar 0,3%. Consumul populaţiei a încetinit, iar exporturile au continuat să aibă un impact negativ, în timp ce investiţiile au cunoscut o revenire importantă. Totodată, deficitul de cont curent şi deficitul comercial au continuat să se adâncească.
Pe piaţa muncii, numărul salariaţilor a scăzut în lunile martie şi aprilie, însă rata şomajului s-a redus uşor în perioada aprilie-mai. Dinamica salariilor rămâne înaltă, în timp ce costurile unitare cu forţa de muncă în industrie au crescut puternic, ajungând la 21,8% în debutul trimestrului II.
BNR observă o relativă normalizare a condiţiilor din piaţa financiară în urma detensionării climatului politic şi a progreselor în formarea unei noi coaliţii guvernamentale. Leul s-a întărit faţă de dolar şi s-a stabilizat în raport cu euro. Creditarea sectorului privat a crescut la 9,7% în mai, susţinută în principal de împrumuturile în lei pentru companii.
Consiliul de administraţie al BNR subliniază importanţa menţinerii unui mix echilibrat de politici macroeconomice şi a implementării reformelor structurale cu ajutorul fondurilor europene, pentru a asigura stabilitatea macroeconomică şi o creştere sustenabilă. Totodată, banca centrală rămâne pregătită să intervină pentru a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu.
Minuta şedinţei de politică monetară din 8 iulie va fi publicată pe site-ul BNR în data de 18 iulie 2025. Următoarea şedinţă a Consiliului de administraţie dedicată politicii monetare este programată pentru 8 august 2025.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2025, 17:01)
BNR a devenit irelevanta. Dobinda trebuia sa fie mult mai mare. Nu si-a indeplinit nicio tinta, dar banii curg. Ar trebui sa fie platiti cu salarii de asistenta sociala. Toti specialistii lu' peste nu stiu decit cresterea impozitelor, dar nu au zis nimic pe drumul catre dominanta fiscala.
Sa avem incredere in Isarescu! Si mai au si tupeul sa iasa in public cu tot felul de declaratii pe care numai incompetentii sau ticalosii le pot reproduce.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2025, 17:05)
Mai bea si tu un ceai de tei.