CONSILIUL CONCURENŢEI: Patru companii amendate pentru trucarea licitaţiilor cu MApN

F.A.
Companii #Apărare / 16 decembrie 2013

Consiliul Concurenţei a sancţionat patru companii cu o amendă în valoare totală de aproximativ 12,5 milioane de lei pentru trucarea unor licitaţii organizate, între 2005 şi 2007, de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), anunţă un comunicat trimis azi redacţiei.

Licitaţiile vizau achiziţia de armament de infanterie şi de aparatură optică aferentă. Firmele sancţionate sunt: Transcarpat Sportours International din România (amendă de 142.167 de lei), J.P. Sauer & Sohn din Germania (7.063.650 de lei), precum şi două societăţi din Elveţia: San Swiss Arms (2.860.900 de lei) şi Brugger & Thomet (2.420.300 de lei).

Consiliul Concurenţei a constatat că Transcarpat Sportours International a fost împuternicită de celelalte trei firme să le reprezinte la licitaţii şi a a elaborat ofertele pentru fiecare companie. În acest fel, au fost împărţite portofoliile de produse, astfel încât cele trei companii nu s-au mai concurat, deşi exista această posibilitate.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat: "Practic, SC Transcarpat a avut acces la informaţii sensibile şi a elaborat ofertele în aşa fel, încât să maximizeze şansele de câştig pentru fiecare companie. Un astfel de comportament contravine atât prevederilor legislaţiei româneşti în domeniul concurenţei, cât şi prevederilor Tratatului de Funcţionare a Comunităţii Europene".

Conform legislaţiei în domeniul concurenţei, practicile concertate reprezintă toate acele forme de coordonare care, fără să ajungă la stadiul în care să poată fi numite înţelegeri, reprezintă tot o formă de cooperare între companii care limitează sau elimină concurenţa, se mai arată în comunicat.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb