CORESPONDENŢĂ DE PE COASTA DE AZUR Nisa, Cannes, Monaco - pe aici se trece, dar cu bani

Când toată lumea vorbeşte de criză - economică, energetică sau existenţială - am zis să văd cum arată aceasta din epicentrul bogăţiei unsă cu rafinament. Am spus da unei invitaţii şi am luat-o cu avionul, cu autocarul şi în final la pas pe linia frântă a Rivierei Franceze: Nisa, Cannes, Monaco, Monte Carlo - un fel de Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Nămoloasa, dar fără eroism şi cu deviza reinterpretată: pe aici se trece, dar cu bani.

• Nisa - capitala neoficială a Coastei de Azur

Am început cu Nisa (Nice, cum îi spun francezii, cu accentul pe eleganţă), oraşul-simbol al relaxării mediteraneene. Cu peste 300 de zile însorite pe an, palmieri, ”Promenade des Anglais” şi hoteluri de cinci stele, Nisa pare locul unde până şi criza face plajă...topless. Aici, sărăcia e discretă, ascunsă sub un strat gros de turism de lux. Cartierul Vieux Nice miroase a lavandă, brânză maturată şi bani vechi pentru zile noi ţinuţi la saltele trase în mătase fină. Cafenelele de pe faleză servesc şampanii pentru buzunarele adânci, dar au şi răcoritoare pentru turişti, toate cu vedere la mare şi la vreo actriţă retrasă care îşi plimbă pe tocuri cui câinele bine parfumat.

• Cannes - festivalul nu se termină niciodată

Am continuat către Cannes, oraşul care trăieşte într-un festival perpetuu. E locul unde covorul roşu nu e metaforă, ci infrastructură. Cu o populaţie de doar 70.000 de locuitori, Cannes reuşeşte să adune în câteva săptămâni mai multe ţinute de gală şi maşini de lux decât întreg Parisul într-un an. Străzile sunt impecabile, vitrinele orbitoare, iar meniurile - cel puţin amuzante: o supă de homar, care costă cât o pensie medie în România vine ”porţionată” ca pentru o degustare, aflată la graniţa dintre post şi cură de slăbire. Aici, criza e o chestiune care ţine mai mult de regie: se joacă bine, dar nu se simte.

• Monaco - statul-bijuterie

Am trecut graniţa simbolică în Monaco, principatul care se vrea stat, dar pare un salon VIP permanent. Prima grijă, am oprit datele mobile, să nu înmulţim cu 100 factura telefonică, din cauza unor poze trimise fără control către patrie. Cu o suprafaţă de doar 2 kilometri pătraţi şi o densitate de milionari/miliardari de invidiat, Monaco este probabil singurul loc din lume unde un apartament de 40 de metri pătraţi costă cât un sat întreg din Europa de Est. Stat fără impozit pe venit, Monaco atrage tot ce înseamnă capital global cu aromă de lux: piloţi de Formula 1, magnaţi ruşi, artişti evazionişti, şi, fireşte, turişti ca mine - veniţi să vadă ce înseamnă „dincolo de criză”. Singura problemă locală e menţinerea echilibrului între milionari şi miliardari.

• Monte Carlo - cazinoul vieţii

Am încheiat călătoria în Monte Carlo, nume sinonim cu cazinoul, adrenalina şi extravaganţa. În faţa Casinoului, parcarea e o expoziţie de maşini şi oameni, iar trotuarele - o pasarelă a celor care n-au uitat cum să fie bogaţi în mod teatral. Chiar şi fără bani se poate face o vizită în holul cazinoului. Intri pe o uşă şi ieşi pe alta la fel de sărac sau bogat ca la intrare. Dacă vrei să joci e altă discuţie, la care nu am participat. Aici, banii n-au valoare, ci fac spectacol. Criza? Poate că există, dar se ţine la distanţă, cu bodyguarzi şi loje rezervate. E un loc unde timpul se măsoară în runde de ruletă şi criza e doar o ştire despre altcineva, din altă lume.

Pe linia asta frântă a luxului, fiecare oraş pare un răspuns la aceeaşi întrebare: „Cum ar fi viaţa dacă banii chiar n-ar conta? Scumpă. Foarte scumpă. Dar liniştită”. Pe aici se trece, dar cu bani. Dacă ai noroc rămâi cu o amintire, o poză, o poveste şi-un gust ciudat de şampanie pe buze - gustul dulce-amărui al unei lumi care, criză sau nu, pare să meargă mai departe, pe tocuri de 10 şi suspensii hidraulice. Aici se şi rămâne, dar cu enorm de mulţi bani.

Ca să nu uit, invitaţia a venit de la Hello Holidays (un circuit Hello Premium Tours).