Daniel David: "Aderarea la OCDE - un proces extrem de important pentru România"

S.B.
Politică / 27 mai

Daniel David: "Aderarea la OCDE - un proces extrem de important pentru România"

Aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este un proces 'extrem de important' pentru România, un proiect de ţară, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, potrivit Agerpres.

La Academia Română a fost lansat, marţi, Raportul 'Educaţie şi competenţe în România - evaluarea OCDE a politicilor naţionale în domeniul educaţiei'.

'Eu cred că Educaţia este domeniul fundamental într-o societate, fiindcă prin Educaţie pregătim pe toţi ceilalţi specialişti. Dacă Educaţia se face prost nu avem nici buni medici, nici buni economişti, nici buni specialişti în ştiinţe juridice şi aşa mai departe. Sigur că raportul a fost iniţiat şi s-a finalizat (...) sub trei miniştri. A început cu ministrul Câmpeanu, a continuat cu doamna ministru Deca şi eu sunt cel care l-am încheiat, l-am validat şi îl prezint public. Am dat o atenţie specială raportului nu doar pentru că este serios făcut şi pentru că face parte, cum spuneam, din aderarea noastră la OCDE', a afirmat ministrul.

În opinia sa, punctul 'tare' al raportului OCDE este faptul că se raportează la bunele practici din ţările membre ale organizaţiei.

Potrivit ministrului, recomandările din raport sunt la nivel de viziune, de strategie generală.

'Ştim că gradul de includere a celor care ar fi eligibili în educaţie antepreşcolară este foarte scăzut în România. Astăzi, în ultima verificare EUROSTAT pe care am făcut-o, este în jur de 11,4%. (...) Este rău, fiindcă eu, ca psiholog, şi OCDE-ul insistă pe acest lucru că educaţia timpurie chiar în zona antepreşcolară este făcută prost. Asta afectează după aceea şi performanţa la celelalte niveluri educaţionale, ca să nu mai spun chiar performanţa în viaţă sub aspectul competenţelor adulţilor', a explicat Daniel David.

El a spus că, potrivit raportului OCDE, România nu are în acest moment infrastructura necesară pentru a putea avea o absorbţie mult mai mare a copiilor în sistemul de educaţie antepreşcolară. 'Avem prea puţine creşe. Sunt distribuite inegal. Mai degrabă în mediul urban şi nu în mediul rural. (...) Ne trebuie mai multe creşe', a transmis ministrul.

Daniel David a subliniat că este nevoie de un curriculum la nivelul educaţiei antepreşcolare. 'Educaţia antepreşcolară sigur că înseamnă îngrijire, dar înseamnă îngrijire şi educaţie şi educaţia începe să aibă o pondere tot mai mare. Şi, atunci, avem nevoie şi de un curriculum deştept, astfel încât treptat să începem să formăm din educaţia antepreşcolară elementele de bază care vor sta după aceea ca fundamente pentru dezvoltarea ulterioară a unor competenţe de diverse tipuri', a indicat ministrul.

El a adăugat că există probleme în zona antepreşcolară cu resursa umană care este insuficientă şi, 'de multe ori, insuficient calificată'.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0553
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4593
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3938
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0261
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.5712

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb