De ce nu mai ştie Europa să inoveze?

Unul dintre laureaţii Nobel pentru economie din acest an, profesorul Joel Mokyr, a publicat în 2016 cartea "A Culture of Growth: The Origins of the Modern Economy", unde subliniază că "motoarele progresului tehnologic şi, în cele din urmă, ale performanţei economice au fost atitudinea şi aptitudinea".

Mokyr a primit premiul "pentru că a explicat creşterea economică bazată pe inovare", după cum arată comunicatul de presă al Comisiei Nobel.

De la "atitudinea şi aptitudinea" din scrierile profesorului olandez pleacă jurnalistul Wolfgang Munchau, de la Eurointelligence, când arată că acestea explică de ce SUA şi China sunt singurele superputeri ale secolului al XXI-lea.

Despre Europa spune că "a avut şi încă mai are aptitudine", dar "am pierdut atitudinea" şi "ne-am transformat în cei care semnalăm virtuţile la nivel global, dar care ne-am pierdut de mult apetitul pentru cercetarea de vârf".

Munchau coboară în istorie până la Gottlieb Daimler pentru a găsi perioada în care europenii au avut cel mai mare avantaj din punct de vedere al combinaţiei dintre atitudine şi aptitudine.

Poate că un exemplu la fel de bun ar fi fost contemporana sa, Bertha Benz, partenerul de afaceri, investitorul şi soţia lui Karl Benz, şi prima persoană care a condus un automobil pe distanţă lungă.

În timpul călătoriei a fost nevoită să găsească soluţii pentru deblocarea alimentării sau refacerea unor izolaţii, pentru care şi-a folosit acul de la pălărie sau jartiera. A oferit şi numeroase soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de frânare.

Călătoria sa a fost relatată pe larg în presa vremii şi a contribuit decisiv la succesul ulterior al automobilului. Din păcate, aptitudinile sale tehnice nu au fost recunoscute, din cauza barierelor legale, şi în patente obţinute de Karl Benz.

Jurnalistul german scrie că industria auto a reprezentat o componentă de bază a economiei Germaniei pentru multe decenii şi o sursă stabilă a inovaţiei, însă acum "s-a ajuns la sfârşitul acestui ciclu lung al inovaţiei".

Munchau subliniază apoi că "singurul produs care poate fi comparat cu automobilul din punct de vedere al impactului economic a fost computerul".

Acum noutatea majoră este inteligenţa artificială (IA), care ar trebui să schimbe radical multe sectoare economice, însă Europa nu pare să ştie cum să abordeze subiectul.

"Când luddiţii tehnologici din Comisia Europeană şi guvernele naţionale se gândesc la inteligenţa artificială, se gândesc la centrele de date. Acum cinci ani, se gândeau la fabricile de cipuri, şi au venit cu propria lege. UE pur şi simplu nu înţelege tehnologia de vârf. Asta se întâmplă când încetezi să mai inovezi şi crezi că poţi câştiga cursa şi dacă i te alături mai târziu", scrie Munchau pe contul său de Twitter.

După cum mai aminteşte Munchau, ceilalţi doi laureaţi ai Nobelului pentru economie din acest an, Philippe Aghion şi Peter Howitt, au fost recompensaţi pentru modelarea procesului "distrugerii creative", un concept prezentat de Joseph Schumpeter în 1942.

"Distrugerea creativă este mecanismul prin care inovaţiile noi pot înlocui vechile inovaţii", arată jurnalistul german. În timp ce o astfel de afirmaţie este controversată în ştiinţa economică, după cum mai scrie Munchau, "în lumea politicii europene este erezia supremă".

Cu alte cuvinte, tocmai am aflat răspunsul la întrebarea de ce nu mai ştie Europa să inoveze: pentru că nu i se mai permite acest lucru, iar interdicţia nu vine din exterior.

În aceste condiţii, "de patru decenii Europa rămâne în urma SUA, iar acum şi a Chinei, în domeniul tehnologiilor digitale", iar una dintre barierele majore este "legislaţia UE, care apasă asupra tehnologiei digitale". Se pare că este vorba despre un cadru juridic similar celui care nu-i permitea doamnei Benz să fie înscrisă cu drepturi egale într-un patent tehnic.

Dar implicaţiile sunt mult mai mari. "Ceea ce a realizat China încă de la început, în timp ce europenii încă neagă, este că există o legătură puternică între inovaţie şi puterea geopolitică", după cum mai scrie Munchau.

Bineînţeles că lucrurile se pot schimba, dar "fereastra" pentru acţiune nu va mai rămâne deschisă prea mult.

"Dacă nu este însoţită de inovaţii şi creşterea productivităţii, creşterea bazată exclusiv pe o etică cooperativă va dispărea în cele din urmă", subliniază profesorul Mokyr în cartea sa, iar apoi pledează pentru crearea unei "culturi antreprenoriale, a unui set de valori Weberiene, în care oamenii sunt dispuşi să muncească mai mult, să economisească mai mult, să ajute săracii şi să îşi asume mai multe riscuri", care să conducă la o creştere economică susţinută.

Nu se poate ajunge aici fără "un respect sporit pentru muncă, producţie şi tehnologie". Mai există aşa ceva în Europa?

Joel Mokyr mai subliniază că "asumarea riscurilor prin experimentarea unor tehnici care nu au mai fost încercate până acum este esenţială pentru ca inovaţia să aibă loc".

În Europa acest lucru nu mai este posibil. Probabilitatea este foarte mare ca "experimentarea cu tehnici care nu au mai fost încercate niciodată" să fie considerată erezie, deoarece poate să nu corespundă, de exemplu, unei "ştiinţe care a fost stabilită", o contradicţie în termeni care se ridică împotriva a tot ceea ce înseamnă demersul ştiinţific.

Unul dintre cele mai dure avertismente în ceea ce priveşte capacitatea ţărilor europene de a construi sectoare tehnologice de succes îl oferă cofondatorul Netscape şi investitorul Marc Andreessen. În opinia sa, "pentru a crea un sector tehnologic de succes trebuie urmat un principiu foarte simplu: faceţi exact opusul a ceea ce face UE".

Standardizarea impusă de autorităţile de la Bruxelles, indiferent că este justificată prin siguranţa consumatorului sau din alte motive, reprezintă o piedica majoră în calea inovaţiei, iar încercarea de eliminare a diferenţelor naţionale, inclusiv în numele creării unui om nou european, nu face decât să elimine un factor fundamental al progresului de care s-a bucurat Europa în ultimele secole, respectiv atitudinea competitivă între state, care a reprezentat un motor al progresului.