Diana Buzoianu: ”Am văzut, în ultimele luni, un asalt legislativ asupra legii plajelor”

S.B.
Politică / 10 noiembrie, 17:01

Diana Buzoianu: ”Am văzut, în ultimele luni, un asalt legislativ asupra legii plajelor”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, reclamă că există ”un asalt legislativ” asupra viitoarei legi a plajelor, fiind depuse, în ultimele luni, amendamente care urmăresc legalizarea unor ilegalităţi care se întâmplă în prezent în activitatea operatorilor care au închiriat plajele şi care au ridicat construcţii ilegale, informează news.ro.

”Au fost depuse în Parlamentul României amendamente exprese pentru ca astfel de clădiri să nu mai fie desfiinţate”, afirmă Buzoianu. Ea spune că viitoarele contracte pentru închirierea plajelor, care vor fi valabile zece ani, trebuie să urmărească interesul public, nu doar pe cel al operatorilor economici care închiriază plaje.

Ministrul Diana Buzoianu a anunţată că viitoarele contracte care vor fi încheiate pentru concesionarea plajelor de la Marea Neagră trebuie să includă spaţii necesare pentru operatorii economici, dar trebuie să asigure şi facilităţile necesare persoanelor cu dizabilităţi, familiilor cu copii, spaţii de recreere sau zone în care cei care nu vor să plătească şezlong şi vor să pună prosopul pe plajă să poată face acest lucru.

”În ceea ce priveşte închirierile care urmează să fie făcute prin licitaţie publică, suntem în proces destul de avansat pentru a modifica contractele de chirie pentru că ele, astăzi, nu reflectau cu adevărat interesul public şi vor trebui trecute nişte clauze foarte clare de intrare a acestui interes public în aceste contracte care sunt valabile 10 ani de zile. Ele trebuie să fie standardizate, pentru că în fiecare an expiră alt set de contracte din România (...). Am creat un grup de lucru la Ministerul Mediului pentru a gestiona legea plajelor. Aici ţinem să menţionăm că am văzut, în ultimele luni, un asalt legislativ asupra legii plajelor, din foarte multe părţi au venit amendamente, au venit propuneri care îşi propun, de fapt, să legalizeze, prin modificarea legislaţiei, astfel de cazuri”, a declarat Diana Buzoianu, luni după-amiază, într-o conferinţă de presă.

Ea a spus că, în condiţiile în care au fost identificaţi zeci de agenţi economici care au ridicat ilegal construcţii pe plajă, ”au fost depuse în Parlamentul României amendamente exprese pentru ca astfel de clădiri să nu mai fie desfiinţate, chiar dacă se închide contractul de chirie”.

Buzoianu a adăugat că aceste amendamente au fost, în cele din urmă, retrase.

Minsitrul Mediului a spus că viitoarea lege a plajelor nu va fi una ”care să dea beneficii unor oameni care sunt în ilegalitate”.

Buzoianu a anunţat că un raport privind situaţia plajelor va indica ”modalitatea în care, de-a lungul timpului, plajele din România au fost, practic, prăduite şi au ajuns în proprietate privată, deşi ele nu ar fi trebuit să ajungă niciodată acolo”.

Diana Buzoianu a subliniat că situaţia plajelor ”a fost pur şi simplu ignorată” timp de mai mulţi ani şi că trebuie ”curăţat gunoiul ţinut sub preş”.

Ministrul a spus că trebuie văzut dacă este nevoie de cadastrarea plajelor şi trebuie găsite fonduri pentru această operaţiune.

Nu în ultimul rând, Buzoianu a remarcat preţurile mici de care beneficiază unii concesionari.

”Avem şi situaţia în care avem chirii de patru lei pe metrul pătrat în plajele din România, e clar că acest preţ e mult sub nivelul pieţei”, a explicat ministrul, subliniind că există o analiză privind preţurile corecte şi la nivelul pieţei care trebuie aplicate pentru închirierea plajelor.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Împușca odată ursii di Romania!

    Hai cu plajele libere, nu doar ghertoi pe șezlong la suprapreț.

    Referitor la Programul Rabla, scrie in Lege că o mașină veche de 8 ani luând în considerare anul. O mașină înmatriculată în 2018 este eligibilă pt program? Este!, luând în calcul anii de capăt! Doar trebuie sa ști ceva matematică, nu calcul pe degete, că la noua generație.

    Dumneavoastră ce spuneți, este eligibilă? 

    Completați Legea, și mentio ați pt anul in curs în cea trebuie sa fie prima înmatriculare pt a fi eligibilă!!! Nu lăsați loc de interpretări!

    Informatizări procesul, dar de oameni care știu calcule!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0906
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4036
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8158
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.0213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb