Directorul general de la "Argus" - eliberat din funcţie

Emilia Olescu
Piaţa de Capital / 27 august 2011

Directorul general de la "Argus" - eliberat din funcţie

Mircea Theodor Leu a fost eliberat din funcţia de director general al societăţii "Argus" Constanţa şi numit în funcţia de director comercial al companiei, potrivit unui anunţ făcut de "Argus" pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acesta arată că, în conformitate cu hotărârile luate de Consiliul de Administraţie în şedinţa din 25 august, noul director general al companiei va fi Gabriel Constantinescu. Domnia sa va conduce societatea timp de patru ani şi va fi retribuit cu 7.700 de lei lunar, in baza unui contract de mandat încheiat cu Consiliul de Administraţie.

Modificările aduse conducerii "Argus" Constanţa vor fi puse în aplicare de la întâi septembrie 2011. Gestiunea funcţiei de director general va fi preluată de domnul Constantinescu în perioada de notificare de 30 de zile de la data solicitării eliberării din funcţia de director general de catre Mircea Theodor Leu.

Mai multe firme controlate de omul de afaceri Cătălin Chelu deţin aproape 33% din compania care activează în industria uleiurilor vegetale din ţara noastră.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb