Editorial

13 iunie 2022

Sfîrşitul lumii la doi bani bucata

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 iunie 2022

Cornel Codiţă

Toate se scumpesc pe lumea asta. Era să zic, fără excepţie. M-am oprit la timp. Mai sunt cîteva "mărfuri" al căror preţ continuă să scadă. Piaţa e inundată şi nimeni nu mai pare dispus să cumpere. Sau, oricît ar cumpăra, tot rămîne mai mult decît trebuie. Mult mai mult. Marfuri de doi bani bucata. Aproape pe degeaba. Una dintre acestea este şi "sfîrşitul lumii". Un fel de bau-bau menit să trezească, să sporească şi să facă permanentă groaza în sufletele şi minţile bieţilor locuitori ai planetei.

Despre oameni, obiecte şi ipocrizia versatilă

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 iunie 2022

Cornel Codiţă

Echilibristica politică între cerinţele contradictorii ale europenităţii, respectiv grija pentru onoarea nereperată a lui Putin i-a transformat viaţa domnului Macron, (Preşedintele Franţei, desigur!) într-un coşmar. Omul nu mai poate dormi, nu mai poate mînca, nu se mai poate bucura nici de brîzeturile tradiţionale ale Franţei, nici de vinurile sale, gurile rele zic că nu mai poate nici să...dar să lăsăm bîrfa pentru că sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilei. Pe scurt, omul se perpeleşte de grija Rusiei, nu cumva să fie umilită!!! Nu de alta dar, doar Bunul Dumnezeu poate şti ce ar mai putea urma după o asemenea necugetată ispravă!

Un complice al Răului

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 7 iunie 2022

Cătălin Avramescu

Este greu să o recunosc public, dar o fac acum. Sunt momente în care mă auto-cenzurez. Ca liberal, cred că libertatea de exprimare este esenţială. Dar în acelaşi timp, ştiu că nu toată lumea o suportă. Şi am avut, de-a lungul anilor, suficiente "meciuri" cu tot felul de redactori. Aşa că uneori ezit să testez limitele, chiar dacă sunt tentat. Încerc să "împachetez" mesajul într-o retorică acceptabilă în contextul respectiv.

Tentaţia putinizării României

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 6 iunie 2022

CRISTIAN PÎRVULESCU

În România, democraţia pare că apune înainte de a fi ajuns la zenit. Profitând de contextul geopolitic tensionat agravat de invazia Ucrainei de către Rusia, serviciile de informaţii româneşti testează reacţia opiniei publice lăsând să circule ştiri - provenite din surse parlamentare - privind iminenţa aprobării unui pachet de legi privind siguranţa naţională.

Banalizarea barbariei

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 3 iunie 2022

Cornel Codiţă

Opusul barbariei este civilizaţia. Organizarea barbariei este simplă. O singură lege: "legea" forţei, a violenţei fără reguli sau margini, pusă să lucreze în favoarea celui mai puternic. De aici decurg toate. Puterea se organizează în clanuri, haite sau armate de pradă şi asigură cele necesare vieţii, luxului şi supraluxului, luînd de la alţii.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Straniul cult al lui Vladimir cel Mare

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 31 mai 2022

Cătălin Avramescu

Într-un jurnal al unui călător prin Africa, din secolul al XVII-lea, găsim un episod curios. Despotul din Abisinia, se spune, şi-a pierdut un deget într-un accident. Aflând despre beteşugul stăpânului, supuşii săi şi-au tăiat, fiecare, degetul...

Creşterea şi descreşterea Rusiei putiniste

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 30 mai 2022

Cristian Pîrvulescu

Armata rusă luptă cu disperare în Donbas pentru a obţine o victorie militară asupra Ucrainei care să salveze poziţia "ţarului" Putin. Personalizarea puterii din Rusia a distrus orice organizare instituţională şi expune ţara la o prăbuşire...

Decuplarea Rusiei

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 mai 2022

Cornel Codiţă

Totul a început cu întrebarea dacă, în Rusia, putinismul va supravieţui sau nu lui Vladimir Putin. Pînă de curînd, balanţa argumentelor pro şi contra părea nehotărîtă.

Turcia sau Rusia - vedeţi vreo diferenţă?

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 24 mai 2022

Cătălin Avramescu

Să facem lista. Un dictator bătrân, care şi-a îmbogăţit familia şi care şi-a construit un mega-palat kitsch. Un regim care agită spectrul ultra-naţionalismului şi al cărui lider se tot pozează prin lăcaşe de cult. Un stat care a invadat un vecin,...

Prăbuşirea în Trecut

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 23 mai 2022

CRISTIAN PÎRVULESCU

E vreo problemă cu naţionalismul? De fapt, da, chiar este o problemă cu naţionalismul! Doar că problema naţionalismului nu este chiar atât de simplă cât pare la prima vedere.

Am băut un ceai de tei

Am băut un ceai de tei

Sorin Rosca StanescuEditorial / 22 mai 2022

Sorin Rosca Stanescu

Am urmat sfatul domnului Mugur Isărescu. Aşa se şi cuvine. În definitiv, este cel mai longeviv înalt demnitar român şi cel mai longeviv guvernator al unei bănci naţionale din lume. După ce m-am conformat, am avut o revelaţie. În cascadă. Am văzut...

Învăţămintele războiului

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 20 mai 2022

Cornel Codiţă

Nu am nici cea mai mică îndoială, se vor scrie rafturi întregi şi lungi de analize, studii şi cărţi cu ambiţia de a sistematiza "învăţămintele" războiului pe care regimul putinian al Rusiei l-a dezlănţuit împotriva Ucrainei.

Delirul propagandei războinice

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 18 mai 2022

Cornel Codiţă

Diplomaţia şi, prin extensie, comunicarea politică la cel mai înalt nivel erau cunoscute şi recunoscute, în mod tradiţional, pentru grija cu care cuvintele erau alese şi puse să exprime un gînd, o atitudine, o poziţionare faţă de un eveniment, o...

O victorie mai mare decât Stalingrad

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 17 mai 2022

Cătălin Avramescu

În zilele noastre, Termopile este un loc pe care nici nu îl sesisezi, din goana maşinii, pe marginea autostrăzii care duce de la Atena la Salonic. Nimic nu anunţă turiştilor grăbiţi că acolo s-a dat o bătălie de care a atârnat soarta întregii...

Războiul şi dreptul

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 16 mai 2022

Cristian Pîrvulescu

Pe 18 mai va începe la Kiev un prim proces care vizează crime de război, cel al lui Vadim Şişimarin, un sergent din armata rusă în vârstă de 21 de ani, acuzat că a ucis, împuşcându-l din spate, un civil ucrainean în satul Ciupahivka din...

HOMO SOVIETICUS 2.5Vremea globalizării

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 11 mai 2022

Cornel Codiţă

Nu ştiu ce aţi făcut dumneavoastră de 9 mai. Eu, unul, m-am uitat la "bulgari" să văd parada de la ruşi. Europa? De la Moscova, tot ceea ce se vede din Europa este doar victoria URSS asupra Germaniei celui de al Treilea Reich. Nu e doar...

Ocolul câinelui turbat

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 10 mai 2022

Cătălin Avramescu

Ruşii au un proverb: "Pentru câinele turbat, şapte leghe nu înseamnă un ocol prea mare". Expresia scoate în evidenţă în primul rând iraţionalitatea unor scheme complicate. Pe de altă parte, mai atrage atenţia asupra unui fapt deprimant de...

O răscruce a Istoriei

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 9 mai 2022

CRISTIAN PÎRVULESCU

După ce criza economică dintre 2008 şi 2012 zguduise temeliile lumii aşa cum fusese aceasta după căderea Zidului Berlinului, pandemia de Covid-19 a tulburat şi mai mult ordinea mondială pentru ca războiul din Ucraina să apară ca un sfârşit de epocă.

O dezbatere cu adevărat crucială

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 6 mai 2022

Cornel Codiţă

Înainte chiar de a începe, suntem deja pe cale să o ratăm. Nici o noutate! Din 1989 pînă acum, am ratat cam tot ceea ce merita să fie dezbătut serios în politica şi în societatea României: modelul de guvernare şi aşezarea sa constituţională,...

Raţionalizarea iraţionalului

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 4 mai 2022

Cornel Codiţă

Lumea vrea să înţeleagă. Să aibă explicaţii pentru ceea ce se întîmplă în faţa ochilor, mai ales că nimănui nu-i vine a crede ochilor. A înţelege este nu doar o condiţie pentru reducerea disconfortului, a tensiunilor şi incertitudinilor create de...

Un general pentru liniştea noastră

CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 3 mai 2022

CĂTĂLIN AVRAMESCU

Cum îţi dai seama când situaţia a devenit "albastră"? Când elitele politice fac apel la un militar. Şi nu doar pentru că asta arată că au rămas fără idei, fără credibilitate, şi fără resurse proprii.

Un al doilea mandat Macron

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 2 mai 2022

Cristian Pîrvulescu

Cum al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze a fost pe 24 aprilie, de Paştele ortodox, presa scrisă de la noi nu a apucat să acorde un spaţiu prea mare evenimentului. Iar apoi, când s-a revenit din vacanţa de Paşte, actualitatea, cu...

Abject, grotesc, ridicol şi absurd

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 29 aprilie 2022

Cornel Codiţă

Mesajul a fost livrat mai ales pentru consum intern. Televiziunea de stat de la Moscova nu este principalul mijloc de comunicare al Ministrului de Externe Lavrov, cînd vine vorba de a spune ceva ce trebuie auzit de partenerii, competitorii sau...

Victima perfectă

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 aprilie 2022

Cornel Codiţă

Nu, nici vorbă! Nu milioanele de oameni ale căror case, bunuri şi destine au fost distruse, sunt victime. Nici cei îngropaţi de vii sub sub uriaşele grămezi de moloz şi dărîmături ale şcolilor, spitalelor, teatrelor, gărilor sau grădiniţelor...

Întoarcerea cocoşeilor de aur

Petru RomoşanZiarul BURSA #Editorial / 21 aprilie 2022

Petru Romoşan

În vremuri de molimă (Covid, de exemplu), de război (Ucraina, deocamdată), de inflaţie nemaivăzută de zeci de ani, de foamete (care se anunţă peste tot, dar mai ales pentru vreo 100 de milioane de africani) şi de scumpiri galopante (mai ales la...

Pentru cei care acum încă mai aplaudă

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 20 aprilie 2022

Cornel Codiţă

Cel puţin în partea asta de lume în care ne-a aruncat şi pe noi istoria nu cred că sunt mulţi, indiferent de glagorie, şcoli sau avere care n-ar fi gata să declare "cu mîna pe conştiinţă" că divorţul dintre morală şi politică este unul...

Joaca cu rachetele

Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 19 aprilie 2022

Cătălin Avramescu

Putin are o fixaţie. Rachetele. De când a preluat şefia guvernului rus, în 2008, se afişează cu rachete de tot felul. Dar ce spun eu?

Non-sense song

CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 18 aprilie 2022

CRISTIAN PÎRVULESCU

Poate vă mai amintiţi celebrul non-sense song a lui Charlie Chaplin din Timpuri moderne, când Vagabondul pierde manşetele false pe care e scris textul cântecului, iar Puştoaica (The Gamin), pentru a salva numărul, îi sugerează să...

Prea mic pentru un război atît de mare

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 15 aprilie 2022

Cornel Codiţă

Cînd a clocit-o în laboratoarele îmbîcsite de ideologie imperial-stalinistă dospită în subsolurile clădirilor unde nu a străbătut niciodată nici cea mai slabă rază de umanism sau compasiune umană, acolo unde, pe un uriaş morman de cadavre s-a...

Cursul istoriei

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 13 aprilie 2022

Cornel Codiţă

Cel puţin jumătate de secol de acum înainte se vor scrie cărţi, studii, analize despre condiţiile care "au determinat" şi consecinţele care au decurs din cel mai surprinzător eveniment al primei părţi a secolului XXI, invazia militară a...

Cine a invadat Rusia?

CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 12 aprilie 2022

CĂTĂLIN AVRAMESCU

Toată lumea cunoaşte, pentru că apare prin tot felul de articole şi pe nenumărate pagini de internet, teoria lui Goebbels despre "marea minciună".

Fereşte-ne Doamne...

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 aprilie 2022

Cornel Codiţă

Să v-o spun pe-a dreaptă.....am vrut să scriu ceva despre Franţa. Despre "sora nostră mai mare de ginte latină" de la care am moştenit toate bolile de copilărie, maturitate şi senectute ale democraţiei, plus apetitul spre aroganţă al...

Ucraina a câştigat războiul de imagine

Petru RomoşanZiarul BURSA #Editorial / 7 aprilie 2022

Petru Romoşan

Prima parte a războiului din Ucraina pare să se fi încheiat. Rusia ar fi obţinut, printr-un război de poziţii, de false poziţionări, de fapt, de ocupare extinsă a terenului de interes pentru ea, tot ce şi-a propus.

Morţii Ucrainei strigă după adevăr

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 6 aprilie 2022

Cornel Codiţă

Soldatul omoară, c-aşa-i la război, se scuză jenat ambasadorul Rusiei la ONU, confruntat cu imaginile şi ştirile care înfăţişează lumii gropile comune ale unor sumare execuţii în masă! Gloanţele au plecat din armele soldaţilor ruşi. Probele şi...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0991
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5894
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4568
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0646
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.3618

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo