Egalitarismul împotriva egalităţii

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 22 noiembrie 2022

Cătălin Avramescu

În 1967, anul în care m-am născut, a apărut pe ecrane un film extraordinar, "Domnului Profesor, cu dragoste" (To Sir, with Love). Era povestea unui profesor care are parte de zile fripte din cauza elevilor săi, de la o şcoală dintr-o zonă rău-famată din Londra. Filmul se termină bine: profesorul - interpretat magistral de Sidney Poitier - reuşeşte să îi aducă pe calea cea bună pe elevii turbulenţi. Să îi transforme în oameni educaţi, care, presupunem, vor ajunge undeva în viaţă.

În 1967, personajul profesorului era interpretat de un actor negru. Dar nu veţi găsi nici o urmă din sosul ideologic care, astăzi, ar fi turnat copios peste scenariu. Profesorul jucat de Sidney Poitier nu se jeleşte că este o victimă a "discriminării rasiale". În 1967 povestea cuprindea scene atât de "sexiste" încât nu îmi imaginez cum ele ar putea fi reluate astăzi. Iar metodele pedagogice ale profesorului, atât de eficiente şi de admirate în secolul XX, acum l-ar duce, foarte probabil, în spatele gratiilor. Pe scurt, mă bucur că filmul nu are un remake recent. Ar fi jalnic.

Astăzi, un film cu un asemenea subiect s-ar termina rău. În 1967, profesorul negru era îmbrăcat "la patru ace" - cravată, costum elegant, accent impecabil.

Acum ar fi jucat de un drogat îmbrăcat cu blugi rupţi, care vorbeşte stricat engleza. Şi ar fi, obligatoriu, sumbru.

Dacă în 1967 elevii turbulenţi au fost disciplinaţi şi educaţi, acum filmul ar trebui să constate eşecul educaţiei. Elevii ar da vina pe capitalism sau pe rasiştii albi - după care s-ar duce să tragă un fum dintr-o ţigară cu "droguri uşoare", plângând că sunt neînţeleşi de societate...

"Domnului Profesor, cu Dragoste" mai este interesant şi pentru că prezintă o instituţie care a dispărut. Şcoala tradiţională. Am văzut pentru prima dată acest film acum mulţi ani, pe când eram şi eu elev, cred că prin clasa a VII-a. Am înţeles imediat mesajul.

Şcoala, pe atunci, avea un rost. Pentru generaţiile de după război, educaţia era speranţa pentru o viaţă mai bună. Şi toată lumea ştia că asta presupune efort, chiar sacrificii. Şi respect pentru profesori.

Iar şcoala chiar educa. Îi ridica pe oameni de la o condiţie adesea foarte modestă şi făcea din ei oameni demni. Era, cum s-ar spune, un mijloc prin care avansai pe scara societăţii. Mulţi copii din familii sărace au devenit apoi "cineva". Nu doar în România, ci peste tot în lume. Dincoace sau dincolo de Cortina de Fier.

Acea şcoală a dispărut. În zilele noastre, a fost înlocuită de o instituţie care se numeşte la fel, dar care este cât de poate de diferită. A fost aruncată pe geam orice exigenţă academică. La facultate, au fost desfiinţate examenele de admitere. De ce ar mai exista selecţie, dacă numărul locurilor disponibile a fost oricum umflat cu pompa? Profesorilor li se cere acum să îşi amuze elevii. Materiile clasice au fost înlocuite cu un fel de talmeş-balmeş "interactiv". Elevii sunt încurajaţi să vorbească non-stop, indiferent dacă ştiu ceva despre subiectul în chestiune.

Toate acestea s-au făcut în numele egalităţii. Şcolii tradiţionale i s-a reproşat că este "elitistă". În vocabularul "progresiştilor", elitismul este un păcat capital. A fi bun, a avea standarde, a respecta munca şi inteligenţa: toate acestea au devenit suspecte.

Însă desfiinţarea şcolilor tradiţionale a avut şi un efect pervers. A privat milioane de copii de origine modestă de un mijloc esenţial de promovare pe scara socială. În 1967 era posibil să îţi imaginezi că puştii aceia rebeli vor fi radical transformaţi de întâlnirea cu un profesor adevărat, într-o şcoală adevărată. Că vor avea o slujbă bună, că vor ajunge oameni respectaţi sau chiar că unii dintre ei ar putea face parte din elita societăţii.

Acum, mai degrabă te pufneşte râsul. Lichidarea şcolilor de elită şi, mai ales, a ideii de învăţământ de elită, a dus la concluzia că şcoala nu mai este altceva decât un oficiu unde se tipăresc nişte diplome. Pe vremea mea, a avea acces la un liceu sau la o facultate bună era un ideal aproape de neatins. A fi admis la doctorat... Înainte să devin student, cred că am cunoscut o singură persoană care avea doctoratul - un adevărat spirit enciclopedic, de o inteligenţă debordantă. În prezent, doctoratele se dau cu sacoşa. Un patron semi-analfabet pretinde că şi-a scris un doctorat în puşcărie, unde era închis pentru corupţie.

Iar problema nu este doar că tinerii din "mediile defavorizate" nu mai au ceva pe cineva, ceva, care să îi ridice, ci şi că, odată ce educaţia este evacuată din peisaj, ascensiunea socială nu se poate baza, de regulă, decât pe impostură. Este suficient să te uiţi la clasa noastră politică pentru a te convinge.

În numele "accesului la învăţământ", s-au înmulţit şcolile. În acelaşi timp însă, ele au devenit tot mai mediocre. Ceea ce îi dezavantajează pe cei despre care se presupune că ar trebui să fie principalii beneficiari ai sistemului. În prezent, mulţi ajung în şcoli care nu le mai oferă nici o perspectivă.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro