Falsuri şi falusuri - un nou atentat împotriva artei româneşti

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 11 noiembrie 2005

Duceţi copiii la culcare, ascundeţi ziarul de soacre, trebuie să scriem despre una dintre cele mai tari vînzări de sculpturi de la noi. Anul acesta, cel puţin, sculptura vîndută duminica asta la Alis a fost depăşită doar de o expresie de reverie pe un chip tînăr, incredibil de bine prinsă în alabastru de E. Fiaschi, toată povestea fiind susţinută de un piedestal destul de nepotrivit, dar valoros şi frumos, în sine. Această piesă a fost oferită, la 2 octombrie, cu 60 de milioane şi s-a vîndut, tot atunci, cu 130, adică 13 mii de lei noi, grei, ronei.

Dar ce s-a vîndut duminica asta de trebuie să ascundem ves-tea de ştirea persoanelor cu vederi nepervertite şi nedate la scene de pornografie extremă? Un falus de vis, 33 cm, îmbrăţişat cu pasiune de o femeie miniaturală, dar croită rău de tot. Organizatorii licitaţiei, casa Alis, au numit oferta "Adoraţie falică", sculptura din ipsos învelită într-o peliculă de bronz, cămăşuită adică, povestea fiind semnată lateral stînga D. Paciurea, în grafia în care celebrul sculptor cu acelaşi nume îşi semna operele. Golanul! În timpul liber, între două creaţii de mare ţinută, maestrul dădea glas unor porniri vulgare şi făcea chip cioplit al dorinţelor joase, dînd posterităţii o operă demnă să stea în veceurile publice din gări, printre tot felul de creaţii grafice naive de aceeaşi factură. Creaţia este unică în istoria artei româneşti, realizarea artistică, însă, fiind mult prea joasă pentru a putea fi comparată cu desenele erotice ale unor artişti sau realizările mai curajoase ale unor scriitori. Altfel spus, sculptorul care semna D. Paciurea a luat-o la un moment dat razna şi a început să modeleze nişte mizerii de obsedat sexual, de o calitate artistică îndoielnică rău de tot, de fapt într-o manieră de amator în care un sculptor cu ceva şcoală şi exerciţiu nu ar mai putea lucra niciodată, nici dacă ar vrea. Oroarea a fost propusă cu 50 de milioane de lei şi a fost vîndută cu 80, profitînd de faptul că nu i s-a permis expunerea spre vînzare nici măcar într-un bîlci de ţară.

Nu vă aşteptaţi să publicăm fotografia acestei sculpturi, am stabilit doar unde este locul unor astfel de creaţii. Dacă vreţi totuşi să o vedeţi, îi găsiţi fotografia la pagina 72 a numărului din martie 2003 a publicaţiei "Playboy", drept ilustraţie la articolul "Brâncuşi - între călăreţe şi vînoase" care încearcă să acrediteze ideea că au fost des-coperite nişte sculpturi necunoscute ale uriaşului maestru, recunoscut ca atare şi la marile licitaţii, numai la noi fiind terfelit cu tot felul de atribuiri jignitoare şi restaurări distrugătoare. Aceste sculpturi necunoscute, se arată în articolul de acum doi ani şi mai bine de jumătate, sînt de-a dreptul vulgare, arătînd femei cu trupuri de gospodine obosite de lipsuri, atîrnînd de falusuri uriaşe. Daca anatomia trupului feminin trădează ori amatorism artis-tic, ori preferinţe dubioase, cea a penisului este perfectă, rod probabil al unei îndelungi contemplări a modelului, propriu sau al altuia. Pe de altă parte, dimensiunile supranaturale, cel puţin în comparaţie cu femeia în adoraţie, ale organului sexual masculin dezvăluie ceva apăsări psihice, frustări şi defulări ale autorului.

Şi acum vine întrebarea exis-tenţială esenţială: cine este autorul? Dacă este într-adevăr Paciurea, după cum scrie pe lucrarea vîndută duminică la Alis, cu 80 de milioane de lei, în creştere de la doar 50, atunci Playboy ar trebui să-şi ceară, în sfîrşit, scuze că a pătat memoria lui Brâncuşi cu nişte atribuiri hazardate şi penibile şi să ne dezvăluie cum a ajuns să publice aşa o oroare de articol. Dacă, însă, este Brâncuşi, cum susţinea Playboy-ul din 2003, atunci cel care a depus-o la Alis a vrut fie să o facă de rîs, fie a fost modest şi nu a vrut să ia grămada de bani meritată de o creaţie a hobiteanului parizian, mai ales de una extrem de originală, de-a dreptul porcoasă. Sau o fi fost omul mai pudic, a vrut să îmbrace statuia, să îi ascundă goliciunea, şi n-a găsit decît un veşmînt semnat de marele creator de modă D. Paciurea. Că aşa scrie pe etichetă.

Şi ar mai fi o posibilitate: să nu fie nici de Brâncuşi, nici de Paciurea. Asta înseamnă că o anumită persoană, poate una cu experienţă în promovarea a tot felul de orori drept creaţii necunoscute ale lui Brâncuşi, doar pentru că marele sculptor cu acest nume s-a născut şi a trăit un timp pe plaiurile noas-tre, o astfel de persoană a încercat să mai facă asta o dată numai că, în afară de Playboy, nimeni nu a picat în capcană, şi după un timp în care s-a sperat să se obţină uitarea publică, se ia "cadavrul", se vopseşte pe ici pe colo sau i se pune o altă haină, este lăsat într-un mediu umed pentru o patină, cam prea proaspătă pentru o antichitate şi de un verde prea crud pentru gustul meu, o patină de boxă de Ferentari şi vecinătate recentă cu murăturile de iarnă, şi se readuce piesa pe piaţă. Ce s-a întîmplat aici, însă, devine inexplicabil, greu de înţeles pentru o instituţie cu o aşa vechime, experienţă, expertiză şi probitate.

La timpul respectiv am fost singurii care au semnalat apariţia din Playboy, semnată Nicolae Georgescu, şi sîntem convinşi, pornind de la premisa că toată lumea este de bună-credinţă, că vînzarea de duminică ar fi fost evitată. Din simplul motiv că nimeni nu ar mai fi avut tupeul nemăsurat să mai scoată aşa ceva în lume, sau să mai atribuie tot felul de creaţii de "Cîntarea României" lui Brâncuşi sau marilor pictori români apreciaţi, încă, doar la noi. Păstrînd convingerea cu cinstea generalizată, ne îngrijorează naivitatea, ca să nu spunem altfel, a pieţei de artă, care se lasă penetrată de tot felul de obsedaţi, cu tot felul de ciudăţenii pe care nici nu ştii dacă să le numeşti falsuri sau doar falusuri. Să fie oare suficient faptul că organizatorii nu au scris că este de Dimitrie Paciurea, ci doar că este semnat D. Paciurea? În acest caz, aduc eu un camion de orori semnate însă I. Iser, D. Ghiaţă, ba chiar şi Tonitza, şi chiar de nu se vor vinde, măcar în staţionare, dacă nu în creştere, tot voi fi mulţumit că apar în catalogul unei licitaţii cu un preţ afişat, pe care să-l propun drept cotă a maes-trului sau preţ de estimare a lucrării.

Articolul "Brâncuşi între călăreţe şi vînjoase" prezintă şi alte cinci creaţii pornografice, pe lîngă cea vîndută duminică ca fiind semnată D. Paciurea. Pentru autentificarea lor, autorul însăilează o întreagă poves-te, agrementată cu informaţii biografice culese de prin cărţile serioase despre sculptor: Brâncuşi vine în ţară să facă "Rugăciunea" de la Buzău şi se duce în munţi să caute piatra de soclu, şi pînă să o pregăteas-că stă la nişte ţărani cărora le umple prispa cu sculpturi, ba intră şi într-o corespondenţă cu ei, credincioşii ţărani cerîndu-i alte sculpturi porcoase cu care să înlocuiască, eventual, icoanele. Penibilul este dus la extrem de invocarea şi redarea unor presupuse scrisori trimise de Brâncuşi, neredate în facsimil, alcătuiri infecte care ne jig-nesc inteligenţa şi a căror demontare ne-a făcut o mare plăcere, după ce am trecut de indignarea sufocantă care ne-a cotropit la prima lectură. Nu ne referim aici la amestecul de specific lingvistic, care îl face pe gorjean să scrie moldoveneşte, să alterneze scrierea cu apostrof cu cea cu liniuţă de unire, să scrie cele mai lungi scrisori unor necunoscuţi, deşi toată lumea spune că scria puţin şi numai prietenilor apropiaţi. Povestea cu adresele este, însă, cea mai frumoasă. La francezi, adresa se formează cu numărul înainte, iar Brâncuşi insista într-o scrisoare adevărată, pentru mama sa, trimisă în 1905, să o scrie corect, "Monsieur C. Brâncuşi, 16, Place Dauphine, Paris" şi să nu o schimonoseas-că în alt chip, căci "de aceea nu primesc scrisorile regulat". Cu toate acestea, articolul din Playboy citează o presupusă scrisoare către ţăranii din Măgura, din 2 iunie 1914: "Dacă vrei sămi scrii îţi lăsai adresa mea/ Constantin Brâncuşi/ Place Dauphine no 16/ Paris Franţa". Această adresă apare în cartea lui Barbu Brezianu la contractul din 1907 pentru monumentul de la Buzău, numai că Brâncuşi le-a făcut figura falsificatorilor şi în 1914 nu mai avea cum să-şi dea adresa din Place Dauphine, pentru că se mutase de acolo de ani buni.

Cu siguranţă ar fi bine să nu mergem mai departe pînă nu se lămuresc nişte fapte. Altfel cine ştie cine va fi făcut obsedat, prin atribuirea sculpturii cu femei turbate, lipite de falusuri enorme, şi asta pentru preţuri la fel de nenatural erecte. În plus, astfel de acţiuni nu sînt simple tentative de tranziţie de îmbogăţire pe seama unor falsuri, ci adevărate atentate împotriva artei româneşti. Cînd un mare artist coboară din muzee în licitaţii ne uităm la el ca la un zeu coborît printre muritori, dar dacă i se dă şi o fată de maniac libidinos, neadevărată de altfel, avem de a face cu murdare intenţii criminale împotriva memoriei sfinte a marii arte româneşti.

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro