Fatih Birol, IEA: ”Europa trebuie să accelereze electrificarea economiei”

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 ianuarie

Fatih Birol, IEA: ”Europa trebuie să accelereze electrificarea economiei”

Continentul european trebuie să accelereze electrificarea economiei sale pentru a-şi asigura securitatea şi a-şi menţine prosperitatea, estimează directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), Fatih Birol, conform AFP, informează Agerpres.

”Dacă vrem să fim prosperi, dacă vrem să ne asigurăm securitatea, trebuie să ne electrificăm economiile şi, îmi pare rău să spun, suntem departe de asta”, a declarat recent directorul IEA, Fatih Birol, la un seminar organizat la Stockholm, Suedia, menţionând: ”Acum zece ani, în Europa, ponderea electricităţii în energia totală era de 20% (...). Europa este în continuare la 20%, China la 32%. Intrăm în era electricităţii şi, în opinia mea, Europa ar trebui să fie liderul. Sau cel puţin unul dintre lideri. Văd viitorul Europei ca fiind electric”.

UE - obstacole în eforturile de electrificare a economiei

Uniunea Europeană a întâmpinat recent obstacole în eforturile sale de a-şi electrifica economia. În decembrie, blocul comunitar a abandonat obiectivul său de a interzice vânzarea de maşini noi cu motor cu ardere internă începând cu 2035, cedând presiunilor din partea sectorului auto şi a Berlinului, care au considerat acest orizont de timp mult prea scurt. Un alt exemplu de tranziţie dificilă este falimentul producătorului suedez de baterii Northvolt în martie 2025. Considerată piatra de temelie a eforturilor europene de a recupera decalajul faţă de producătorii chinezi de baterii pentru vehicule electrice, compania a fost nevoită să pună lacătul pe uşă, copleşită de un munte de datorii şi întârzieri în producţie.

Într-un context marcat de crize şi conflicte, este, de asemenea, crucial ca ţările să îşi diversifice sursele de energie, potrivit şefului IEA. ”Nu vă puneţi toate ouăle într-un singur coş. Diversificaţi cât mai mult posibil. Nu doar o singură ţară, nu doar o rută comercială, nu doar o singură companie”, a spus Fatih Birol.

Greşeli majore în politicile energetice

Potrivit directorului IEA, Europa a făcut trei greşeli majore în politicile sale energetice din ultimele decenii: dependenţa excesivă de o singură ţară, Rusia, pentru aprovizionarea sa strategică cu gaze naturale; întoarcerea spatelui energiei nucleare; şi faptul că a întârziat, în special în faţa Chinei, în dezvoltarea constantă a inovaţiei în sectorul energiei regenerabile.

În ultimii cinci ani, 85% din toate centralele nucleare construite la nivel mondial au fost construite în China şi Rusia.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0891
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3740
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4654
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8684
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.3669

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
raobooks.com
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb