FP, dezamăgit de amânarea desemnării unui nou Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica

F.A.
Piaţa de Capital / 6 noiembrie 2012

Fondul Proprietatea (FP) îşi exprimă profunda dezamăgire faţă de faptul că Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a votat pentru amânarea desemnării unui nou Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica, în cadrul ultimei Adunări Generale a Acţionarilor companiei, ţinută în data de 1 noiembrie, arată un comunicat de presă.

"Mai mult, nu există nicio indicaţie clară cu privire la momentul în care va fi numit un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica, deşi în cea mai recentă Scrisoare de Intenţie1 semnată cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul a agreat ca acesta să fie desemnat până la mijlocul lunii septembrie 2012. Fondul Proprietatea este deosebit de îngrijorat de întârzierile repetate în implementarea prevederilor OUG 109/2011, la aproape un an după intrarea acesteia în vigoare. Asemenea întârzieri într-un proces menit să îmbunătăţească eficienţa companiilor de stat nu sunt, cu siguranţă, benefice pentru performanţa acestor societăţi şi cerem Guvernului să rezolve cu promptitudine problema şi să accelereze procesul de desemnare a managerilor profesionişti", precizează FP în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu mai suportam sa vorbeasca altii in numele nostru.aratati situatiua reala.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb