ÎN LEGĂTURĂ CU AFIRMAŢIA LUI LAVROV:Ponta: Moldova are în Constituţie neutralitatea, nu se pune problema contestării acesteia

A.C.
Internaţional #Apărare / 16 mai 2014

Republica Moldova are în propria Constituţie neutralitatea şi nu se pune problema de a schimba acest lucru în acest moment, dar este nevoie ca România şi NATO să garanteze şi să sprijine integritatea teritorială şi parcursul pro-european pentru Moldova, a afirmat Premierul Victor Ponta ca răspuns la declaraţia Ministrului rus de Externe Serghei Lavrov despre integritatea teritorială a Moldovei.

"Moldova are în propria Constituţie neutralitatea şi nu se pune problema de a schimba acest lucru în acest moment însă e nevoie ca şi România, şi NATO să garanteze şi să sprijine integritatea teritorială şi parcursul pro-european al Republicii Moldova. Guvernul pro-european de la Chişinău trebuie sprijinit, mai ales că în iunie va semna Acordul de asociere, şi acest lucru este esenţial pentru Moldova", a spus Ponta.

El a răspuns astfel, după discuţia avută cu secretarul general al NATO, unei întrebări a presei privind declaraţiile ministrului rus de Externe legate de Republica Moldova.

Rusia va garanta integritatea teritorială a Republicii Moldova dacă această ţară menţine statutul de neutralitate şi acordă un statut special regiunii separatiste Transnistria, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat Bloomberg TV.

Întrebat, în contextul crizei din Ucraina, dacă Moscova ar garanta sau nu că fostele teritorii sovietice aflate în afara Rusiei nu vor fi anexate, Lavrov a afirmat: "Referitor la Transnistria am spus foarte clar că suntem favorabili găsirii unei soluţii care să respecte integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova, cu condiţia ca Republica Moldova să îşi păstreze neutralitatea înscrisă în Constituţie şi cu condiţia ca Administraţia de la Chişinău să ajungă la un acord cu Tiraspolul ca Transnistria să aibă un statut special".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ati zis neutralitate bibicilor?Atunci ce cauta N.A.T.O. in Moldova vorba lui Arghezi despre neamt si Bulgaria ?

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7043
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9892
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6863
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.5349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro