Pentru toţi cei care recunosc valoarea industriilor strategice şi importanţa lor pentru dezvoltarea durabilă a unei naţiuni, Romfilatelia a introdus în circulaţie, vineri, 2 mai a.c., emisiunea filatelică "Industria chimică. Brand de ţară", conform unui comunicat transmis redacţiei.
Emisiunea este dedicată unei industrii care a reuşit nu doar să supravieţuiască vremurilor dificile ale tranziţiei, ci să renască prin viziune, investiţii, inovaţie şi oameni dedicaţi. Un exemplu de performanţă este Chimcomplex, principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune. Chimcomplex este o companie strategică pentru economia românească, are capital integral românesc şi deţine cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea (fostul Oltchim).
Emisiunea, care cuprinde patru timbre, o coliţă dantelată şi un plic "prima zi", aduce un omagiu contribuţiei remarcabile a Chimcomplex, la dezvoltarea industriei chimice din România, dar şi rolului său de lider regional în tranziţia către o economie verde.
De la materia primă la produsul finit, de la ştiinţă la aplicabilitate, de la laboratoare la combinate strategice, chimia românească scrie o pagină impresionantă în cartea economiei naţionale.
Timbrul cu valoarea nominală de 6,50 lei ilustrează Combinatul chimic Borzeşti în anii '60, în perioada sa de început. Imaginea surprinde arhitectura industrială specifică epocii şi simbolizează momentul fondator al industriei chimice moderne în România. Această etapă reprezintă începutul unei tradiţii în cercetare, producţie şi inovaţie în chimie.
Timbrul cu valoarea nominală de 7 lei prezintă Combinatul chimic Borzeşti în anii '80, într-o perioadă de maximă dezvoltare industrială. Fotografia reflectă amploarea şi complexitatea instalaţiilor şi infrastructurii, confirmând importanţa strategică a unităţii în context naţional şi international, potrivit comunicatului.
Timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este dedicat Centralei de cogenerare de înaltă eficienţă de la Râmnicu Vâlcea, cu o putere de 49,9 MW. Imaginea nocturnă a instalaţiei sugerează modernitatea şi investiţiile recente realizate pe fosta platformă Oltchim pentru a asigura o producţie energetică sustenabilă, în acord cu standardele europene de mediu şi eficienţă.
Timbrul cu valoarea nominală de 25 lei redă Centrul de Cercetare Avansată Polioli de la Râmnicu Vâlcea, unde Chimcomplex dezvoltă polioli speciali, cum ar fi poliolii vegetali, din ulei de ricin care reduc semnificativ impactul asupra mediului înconjurător. Aceasta operează de peste 40 de ani şi cooperează cu clienţii din toată lumea şi cu laboratoarele universităţilor şi instituţiilor de cercetare româneşti şi internaţionale.
Timbrul coliţei filatelice cu valoarea nominală de 30 lei include o imagine aeriană spectaculoasă a Combinatului chimic Chimcomplex de la Rm. Vâlcea în anul 2025 pe fundalul Combinatului chimic Borzeşti în anii '80 şi reflectă transformarea într-o companie regională care continua să investească strategic, cu accent pe independenţa energetică, pe crearea de produse cu valoare adăugată şi pe diversificarea portofoliului de afaceri.
Plicul "prima zi" este ilustrat cu exemple de aplicaţii ale produselor Chimcomplex: spumă rigidă pentru eficienţă energetică sporită, materiale pentru energie verde, polioli pentru componente auto fiabile.
Romfilatelia mulţumeşte specialiştilor Chimcomplex pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale, se mai precizează în comunicat.
Opinia Cititorului