SIF-urile şi titlurile "Amonil" Slobozia au adus cele mai bune randamente în ultima lună
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 30 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 30 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 29 iunie 2009
Cel mai bun plasament financiar, realizat pe termen de o lună, l-a reprezentat, în continuare, acţiunile combinatului chimic "Amonil" Slobozia, tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul AMO. Astfel, cotaţia titlurilor AMO a câştigat, în perioada 25 mai - 25 iunie, 71% (raportat la moneda europeană), urcând la 0,26 lei/acţiune, în şedinţa bursieră de vineri.
MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 26 iunie 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 26 iunie 2009
Titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), precum şi acţiunile companiei "Amonil" Slobozia, tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul AMO, au adus cele mai bune randamente investitorilor, reprezentând cele mai inspirate plasamente de pe piaţă, realizate la termen de o lună.
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 25 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 24 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 23 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 22 iunie 2009
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 19 iunie 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 19 iunie 2009
Ştefania CiocîrlanZiarul BURSA #Investiţii Personale / 18 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 17 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 16 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 15 iunie 2009
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 12 iunie 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 12 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 11 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 10 iunie 2009
Ştefania CiocîrlanZiarul BURSA #Investiţii Personale / 9 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 5 iunie 2009
Titlurile celei mai mari companii listate pe bursă, "Petrom" Bucureşti (simbol SNP) au fost vedetele bursei, înregistrând, în perioada 30 aprilie - 3 iunie, o apreciere de 44,8% (raportat la moneda europeană).
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 5 iunie 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 4 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 3 iunie 2009
Titlurile companiei "Compa" Sibiu (simbol CMP) au fost vedetele bursei, înregistrând, în perioada 30 aprilie - 1 iunie, o apreciere de 36,30% (raportat la moneda europeană), până la 0,259 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri.
Ştefania CiocîrlanZiarul BURSA #Investiţii Personale / 2 iunie 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 1 iunie 2009
Ştefania CiocîrlanZiarul BURSA #Investiţii Personale / 29 mai 2009
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 29 mai 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 26 mai 2009
Ştefania CiocîrlanZiarul BURSA #Investiţii Personale / 22 mai 2009
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 22 mai 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 21 mai 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 20 mai 2009
Titlurile companiei "Condmag" Braşov (simbol COMI) au fost vedetele bursei, înregistrând, în perioada 17 aprilie - 18 mai, o apreciere de 57,81% (raportat la moneda europeană), până la 0,36 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri.
Mihai IordacheZiarul BURSA #Investiţii Personale / 20 mai 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 19 mai 2009
Mihai IordacheZiarul BURSA #Investiţii Personale / 18 mai 2009 /
IZABELA SÎRBUZiarul BURSA #Investiţii Personale / 15 mai 2009
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 15 mai 2009 /
Mihai IORDACHEZiarul BURSA #Investiţii Personale / 14 mai 2009 /
IZABELA SÎRBUZiarul BURSA #Investiţii Personale / 14 mai 2009
George Marinescu
Călin Rechea
George Marinescu
Cornel Codiţă
George Marinescu
George Marinescu
![]() | 5.0628 |
![]() | 4.3331 |
![]() | 5.3754 |
![]() | 5.8856 |
![]() | 467.5323 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 3 martie
Piaţa de Capital /A.V. - 28 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 26 februarie
Tradus de Cosmin Ghidoveanu
Tradus de Andrei Năstase
Tradus de Cosmin Ghidoveanu
Tradus de Andrei Năstase
(A.S.) Tradus de Andrei Năstase