Maia Sandu, propusă la Premiul Nobel pentru Pace

O.S.
Internaţional / 2 februarie, 13:23

Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

Parlamentarul norvegian Arild Hermstad, membru al Partidului Verzilor, a propus-o pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru Premiul Nobel pentru Pace, apreciind că aceasta se află în prima linie a apărării democraţiei în Europa, potrivit News.ro.

"Am nominalizat-o pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Premiul Nobel pentru Pace. Sandu s-a aflat în prima linie a apărării democraţiei în Europa”, a scris politicianul pe Facebook, amintind că Republica Moldova a fost vizată de tentative de influenţare a alegerilor din partea Rusiei, campanii de dezinformare, atacuri cibernetice şi acţiuni de destabilizare menite să aducă la putere o conducere favorabilă Kremlinului, a relatat sursa menţionată anterior.

El subliniază că Rusia foloseşte astfel de metode împotriva mai multor foste state sovietice, arată sursa menţionată. "Rusia poartă un război hibrid împotriva mai multor ţări, iar, în pofida numeroaselor incertitudini din jurul nostru, nu există nicio îndoială că Vladimir Putin reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii în Europa, conform News.ro. Maia Sandu şi Republica Moldova duc o luptă pentru noi toţi”, afirmă politicianul norvegian, potrivit News.ro.

Arild Hermstad aminteşte că Maia Sandu a răspuns presiunilor ruse prin mijloace paşnice, consolidând statul de drept, protejând alegerile libere şi menţinând ferm parcursul democratic, delimitându-se clar de imperialismul rus şi apropiind Republica Moldova de democraţiile occidentale, informează sursa.

"Aceasta este munca pentru pace a prezentului: construirea unor societăţi reziliente înainte ca tensiunile să degenereze în conflicte violente, precum şi rezistenţa la influenţa autoritară prin transparenţă şi guvernare democratică. Democraţia este o condiţie esenţială pentru o pace autentică. Maia Sandu a avut un rol decisiv în stoparea tentativelor Rusiei de a submina democraţia din Republica Moldova, motiv pentru care consider că merită Premiul Nobel pentru Pace”, concluzionează politicianul norvegian, conform sursei menţionate.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Face Trump atac cerebral daca primeste Maia Premiul Nobel...o sa vrea SUA si Moldova acum, ramane propaganda mujica fara obiectul muncii:-)

    1. sa nu o rapesca,Doamne fereste,e pazita mai bine decat Maduro,dar america e nabadaioasa!

      sa nu fie si fratele lui Epstein in elicopter!

      Nobelul pt pace e ceva ...nabadaios! 

      Felicitări pentru Maia Sandu! Femeia asta merită un asemenea premiu

    Poate sa gandeste sa apere si pe norvegieni, c au pétrole si gaze suficiznte:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0974
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3327
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8393
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.9567

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb