Miscellanea

5 octombrie,
Andra Munteanu, preşedinte şi fondator Narada

Narada& ICCV dau startul studiului pilot pentru masurarea autoreglarii, autodisciplinei şi gândirii critice dedicat elevilor de gimnaziu

L.B.Miscellanea / 5 octombrie, 16:19

●La nivel naţional, nu există în prezent un instrument care să măsoare împreună autodisciplina, autoreglarea emoţională şi gândirea critică. Cel la care lucrează Narada împreună cu cercetătorii de la ICCV din cadrul Academiei Române, aflat acum în faza de pilotare, este construit pentru contextul socio-economic şi cultural din România.

●Narada lansează, tot în luna octombrie, şi o campanie de comunicare, destinată în special părinţilor copiilor de gimnaziu, prin care îi ajută să descopere abilităţile copilului dincolo de performanţele la materiile şcolare.

O navă a fost lovită de o dronă în apropierea platformei „Pescăruş” a Petrom

O navă a fost lovită de o dronă în apropierea platformei „Pescăruş” a Petrom

L.B.Miscellanea / 5 octombrie

Actualizare - link: Zelenski: Navă civilă din Marea Neagră a fost lovită de drone ruseşti

Actualizare - link: Unsprezece membri ai echipajului unei nave scufundate în Marea Neagră, salvaţi

Actualizare - Surse Media: Nava lovită în Marea Neagră era proprietatea companiei turceşti MG SHIPPING 5 CO Ltd

---

O navă a fost lovită de o dronă, luni dimineaţă, în apropierea platformei „Pescăruş”, care aparţine companiei Petrom

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo