Omul-amfibie

CĂTĂLIN AVRAMESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 19 aprilie 2016

CĂTĂLIN AVRAMESCU

Ambasadorul este un străin al ţării sale.

Străinii vin întotdeauna de undeva. Îi vezi, îi ştii, îi auzi. Nu sunt de-ai locului, îţi dai imediat seama de asta. Într-o dimineaţă de vară, acum mai bine de douăzeci de ani, un francez m-a oprit şi m-a întrebat, pe stradă, în Strasbourg: "Te-ai pierdut, nu-i aşa?". Eu nu spusesem nimic, încercam doar să descifrez o hartă.

Întâlneşti mulţi oameni amabili ca străin. Aproape că începi să devii optimist în ce priveşte natura omenească. După ce te ajută cu ceva, aproape toţi te întreabă de unde eşti. Bănuiesc că asta este, într-un fel, răsplata lor. Să fi întâlnit un străin.

Este o dorinţă stranie. De ce am vrea să întâlnim oameni altfel, altundeva? La celelalte dorinţe, scopul precede mişcarea spre obiectul lor. Aici suntem atraşi spre ceva necunoscut. Străinul are, prin definiţie, o aură de mister.

Acesta este secretul puterii sale. Credem despre străin că este un om slab, vulnerabil. Doar cei care încearcă să prindă rădăcini sunt aşa - cei care renunţă, cu mişcări stângace, la această mantie care i-a protejat. Migranţi eşuaţi în portul statului-asistenţial. Străinul autentic, în virtutea a ceea ce este, are un grad extrem de libertate în raport cu regulile şi obligaţiile comune.

Iată de ce suveranii s-au folosit de străini la începuturile ordinii moderne. Unul dintre primii, care a şi scris un capitol despre dreptul ambasadorilor, a fost Hugo Grotius, un învăţat cunoscut ca părinte al dreptului internaţional modern datorită tratatului său despre Dreptul păcii şi al războiului (1625). După ce a evadat dintr-o celulă ascuns într-un cufăr cu cărţi, a fost ambasador al regelui Suediei pe lângă regele Franţei. Cine spune că profesorii au, în mod necesar, o viaţă banală? Un protestant olandez într-o capitală prea-catolică. Astăzi este greu să sesizăm semnificaţia revoluţionară a gestului făcut de ambasador. A deschis o capelă şi i-a invitat pe toţi luteranii din Paris în fiecare duminică, la serviciul divin.

Ritualul a fost întotdeauna o formă esenţială de expresie a suveranităţii. Frazer îl descrie, memorabil, în Creanga de Aur, pe "Regele Pădurii", care este în centrul unui cult al zeiţei Diana. Monarhia franceză este asociată ritualului de vindecare miraculoasă a scrofulelor prin atingerea de către suveran. Ultima oară ceremonia a fost performată de Charles al X-lea, în 1825, la Reims, cu ocazia încoronării sale. Spre deosebire de predecesorii săi medievali, care erau asaltaţi de mase de oameni plini de speranţă, la Charles s-au prezentat abia 120 de doritori.

Ambasadorul, acest străin oficial, ca reprezentant al suveranităţii este şi el punctul de aplicaţie al unor rituri. Titluri, înscrisuri şi ceremonii de stat. Când stă la un hotel sau când vizitează o primărie, drapelul naţional flutură deasupra intrării. Are, în limbajul protocolului, "imunităţi şi privilegii".

Este ca şi cum altă persoană există în acelaşi loc geometric cu tine, străinul comun. O duci să vadă oraşul, se întâlneşte cu prietenii tăi, semnează acte, vizitează un muzeu, vorbeşte la telefon. Cei din jurul tău pe acesta îl cunosc şi pe el îl caută, pe omul cu masca chipului tău. Într-un fel, este un joc intelectual adictiv. Îţi duci în lesă propria identitate.

Filozofia ne-a dezvăluit existenţa fiinţelor hibride. Pentru Aristotel, sclavul este o unealtă animată. Pentru cartezieni, omul este un compozit între trup şi suflet. În starea de natură a lui Hobbes, omul este lup pentru om. John Locke speculează asupra posibilităţii ca unei porţiuni de materie să îi fie acordat, prin graţie divină, atributul gândirii. Sugestia sa este dusă mai departe în scenariul lui Condillac, al statuii care se trezeşte treptat la viaţă prin intermediul senzaţiilor simple.

Machiavelli - care s-a imaginat ambasador şi a îndeplinit diverse sarcini diplomatice în beneficiul republicii florentine, însă nu a fost niciodată numit ambasador, distincţie rezervată pe atunci doar celor din familiile de patricieni - a scris despre Prinţul ideal ca fiind un hibrid între leu şi vulpe, iar pe adversarii săi i-a descris ca pe nişte lupi puternici şi vicleni. Citatul, binecunoscut, se găseşte într-un capitol despre ţinerea promisiunilor. Puţini îşi amintesc însă că Machiavelli îl descrie pe învăţătorul principilor ca pe un centaur - "pe jumătate bestie, pe jumătate om".

Ambasadorul este o astfel de fiinţă duală. Un străin radical, cu un exorbitant drept de cetate.

Un scriitor rus, Alexander Beleaev, a scris un roman interesant despre una dintre aceste creaturi himerice. În Omul-amfibie (1928), el imaginează un tânăr căruia i s-au transplantat branhii de rechin şi care astfel poate să se mişte între uscat şi apă. Însă nu îi este cu totul bine niciunde altundeva decât în fortăreaţa sa secretă.

Există o presiune în adâncurile politicului.

Scafandrii ştiu că întoarcerea la suprafaţă este un proces lent, prin care corpul se obişnuieşte din nou cu mediul său originar. Dar la sfârşit îţi scoţi masca şi respiri liber.

Notă: Domnul Cătălin Avramescu este ambasador al României în Finlanda şi Estonia.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro