Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”

OPINIICât de vulnerabili sunt debitorii la o nouă criză?

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

În 2007-2008, când ne-a lovit puternic criza financiară, cei mai mulţi dintre debitori persoane fizice şi juridice aveau datorii în euro. De la un curs mediu de 3,33 lei/euro pentru 2007 s-a ajuns ca în 2009 cursul mediu să fie de 4,23 lei/euro şi problemele la plata ratelor se acutizaseră repede. Şi nu a fost doar creşterea cursului mediu cu aproape 30%, ci şi majorarea dobânzilor pe care băncile au decis-o pentru a-şi acoperi din pierderi. Să nu uităm că în multe contracte se practicase pe atunci fluctuaţia dobânzii în "funcţie de politica băncii". De ce s-a ales atunci soluţia creditării în euro? Pentru că dobânzile păreau mici în comparaţie cu creditele în lei de acum 10 ani şi pentru că leul ne obişnuise cu aprecierea în faţa euro, ca urmare a "efectului de convergenţă". Acum, paradigma pare schimbată. Mai puţin de o treime dintre creditele debitorilor persoane fizice mai este în valută, firmele au în proporţie de aproximativ 40% datorii în valută, în vreme ce ponderea datoriilor în valută ale statului este puţin peste 50%. Ce se mai poate întâmpla la o nouă criză în acest caz?

Ei bine, lucrurile nu sunt chiar atât de liniştitoare pe cât par. Este adevărat, faptul că majoritatea compatrioţilor plăteşte rate în moneda în care ia salariul este un mare pas înainte. Numai că riscul valutar nu e singurul risc inclus într-un credit, mai avem şi riscul de dobândă. Iar vestea proastă este că deprecierea leului poate accentua riscul de dobândă. Mai exact, dacă leul se depreciază mai abrupt, BNR va fi obligată să intervină pentru a proteja serviciul datoriilor Guvernului şi companiilor private care plătesc rate în euro. Iar asta se poate întâmpla atât prin vânzări de valută din rezerve, cât şi prin creşteri de dobândă pentru lei. Aşa cum s-a întâmplat în 2008-2009, când am avut şi vânzări de euro, cât şi creşteri ale dobânzilor în piaţa interbancară, ca efect al măsurilor de temperare a avansului monedei europene (s-au aspirat leii din piaţă).

Vreau să spun că în eventualitatea unei noi crize nu vor fi foarte feriţi nici cei care au acum credite în lei, pentru că apărarea cursului în favoarea marilor debitori în valută va genera creşteri de costuri şi pentru împrumutaţii în lei. Şi cum mulţi au credite în lei din vremea în care Roborul scăzuse sub 1%, riscul de dobândă e unul serios. Cea mai sigură soluţie pentru a dormi cât de cât liniştit dacă turbulenţele revin ar fi acum să iei credit cu dobândă fixă şi în moneda în care ai veniturile. Uşor de spus, greu de făcut pentru debitorii ipotecări, dar mai la îndemână pentru cei cu credite de nevoi personale, unde băncile oferă des-tule soluţii de creditare cu dobânzi fixe. Cu cât scadenţa împrumutului de nevoi personale este mai lungă cu atât mai mult ar trebui ca debitorul să fie focalizat pe obţinerea unei dobânzi fixe. În ceea ce-i priveşte pe debitorii ipotecari, singura măsură de protecţie în afară de obţinerea împrumutului în valută în care au veniturile ar fi să îşi limiteze cât pot de mult raportul rată-venituri (chiar dacă asta presupune accesarea unui credit de valoare mai mică), pentru a putea suporta relativ uşor eventualele creşteri de dobânzi.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS